Mişcarea Occupy este o mişcare de protest internaţională direcţionată în primul rând împotriva inegalităţilor economice şi sociale. Primul protest Occupy de mare amploare a fost Occupy Wall Street în Parcul Zuccotti, New York, care a început pe 17 septembrie 2011. Pe 9 octombrie, protestele Occupy avuseseră loc sau erau în curs de desfăşurare în peste 95 oraşe din 82 ţări, şi 600 comunităţi în Statele Unite. Începând cu 22 ianuarie 2012, reţeaua socială pentru meetinguri Meetup confirma existenţa a 2.818 comunităţi occupy în toată lumea.
Occupy Wall Street a fost iniţiată de grupul canadian de activişti Adbuster, şi a fost inspirată în parte de Primăvara Arabă, în special de protestele din Piaţa Tahrir, Cairo, şi de Indignaţii Spanioli. Mişcarea a folosit îndeosebi sloganul Noi suntem cei 99%, formatul #Occupy, şi se organizează prin situri web precum „Occupy Together”. Conform lui Washington Post, mişcarea, care a fost descrisă ca o „trezire democratică” de Cornel West, nu poate fi redusă la doar câteva solicitări.
Imediat după miezul nopţii pe 9 noiembrie 2011, poliţia din oraşul Londra, Ontario, Canada, a evacuat protestatarii din Parcul Victoria, aceasta fiind prima evacuare forţată din Canada. În după amiaza zilei de 11 noiembrie în Halifax, Noua Scoţie, şi apoi în noaptea de 14 noiembrie, autorităţie au închis forţat campusurile din multe părţi ale lumii precum New York, Oakland şi Zurich. Protestatarii Occupy s-au regrupat imediat şi au promis să continue protestele, revenind adesea în zonele evacuate. Pe 24 noiembrie 2011, Consiliul Local din Edinburg devine primul organism guvernamental din lume care recunoaşte în mod oficial mişcarea Occupy.
Un sondaj la nivel mondial realizat în ianuarie 2012 concluzionează că 40% dintre repondenţi erau familiari cu mişcarea, şi că mai mult de 2/3 simpatizau cu mişcarea Occupy, comparativ cu cei cu opinii defavorabile.
Mişcarea Indignaţilor şi Satul Democraţiei
Mişcarea Indignaţilor Spanioli a început la mijlocul lui mai 2011, în campusurile din Madrid şi din alte oraşe. Conform sociologului Manuel Castells, la finele lunii mai erau deja sute de campusuri în Spania şi în toată lumea. Pentru unii jurnalişti şi comentatori campingurile din Spania au dat startul mişcării occupy globale, deşi alţii consideră ca punct de plecare oraşul New York, în septembrie 2011.
Pe 30 mai 2011, un lider al Indignaţilor, inspirat de Primăvara Arabă, a chemat la un protest mondial pe 15 octombrie. La jumătatea anului 2011, grupul canadian Fundaţia Media Adbusters, cunoscut mai mult pentru publicaţia sa anti-consumeristă cu reclame gratuite Adbusters, propune ocuparea paşnică a Wall Street pentru a protesta împotriva influenţelor corporatiste asupra democraţiei, a inegalităţilor în creştere privind bunăstarea. şi a absenţei repercursiunilor legale asupra celor vinovaţi de recenta criză financiară. Cofondatorul Adbusters, Kalle Lasn, a înregistrat domeniul web OccupyWallSteet.org pe 9 iunie. Una din sursele de inspiraţie ale mişcării a fost Satul Democraţiei creat în 2010, lângă Parlamentul Britanic din Londra. Protestul a primit o atenţie suplimentară când grupul de hackeri pe Internet Anonymous a încurajat, pe cei care îi susţineau, să ia parte la proteste, chemând protestatarii să se reverse în josul Manhattan-ului, să instaleze corturi, bucătării, baricade paşnice, şi să ocupe Wall Street (Occupy Wall Street). Ei au promovat protestul printr-un poster cu un dansator pe statuia simbolică a Tautului de pe Wall Street (Charging Bull). Primul protest a avut loc în Parcul Zuccotti din New York, pe 17 septembrie 2011. Protestele au fost precedate de o mişcare similară Occupy Dataran în Kuala Lumpur în iulie 2011, cu şapte săptămâni înainte de Occupy Wall Street.
Sloganul „Noi suntem cei 99%”
Fraza „Cei 99%” este un slogan politic folosit de protestatarii mişcării Occupy. Ea a fost lansată oficial ca pagină de blog pe Tumblr la finele lui august 2011. Expresia se referă la concentrarea bogăţiilor în mâna unui grup restrând de 1% din toată populaţia, comparativ cu restul de 99%; cei 1% triplându-şi practic veniturile nete în ultimii treizeci de ani conform unui raport al Congressional Budget Office (CBO).
Raportul a fost elaborat chiar în perioada în care mişcarea Occupy Wall Street urmau să intre în dezbaterea politică naţională a SUA. Conform lui CBO, între 1997 şi 2007 veniturile celor 1% dintre Americani au crescut cu o medie de 275%. În aceeaşi perioadă, pentru 60% din americanii de clasă mijlocie veniturile au crescut cu 40%. Începând cu 1979 media venitului brut pentru cei 99% a scăzut cu 900 USD, în timp ce pentru cei 1% a crescut cu peste 700.000 USD, întrucât taxele federale au devenit mai puţin progresive. Între 1992-2007 pentru primii 400 bogaţi ai SUA veniturile au crescut cu 392% iar impozitee medii s-au redus cu 37%. În 2009, venitul mediu pentru cei 1% era de 960.000 USD cu un venit minim de 343.927 USD. În 2007 populaţia americană de 1% cea mai bogată stăpânea 34,6% din bogăţiile totale ale ţării, iar următorii 19% aveau în proprietate 50,5%. Astfel, 20% cei mai bogaţi americani aveau în proprietate 85% din bogăţiile ţării, iar restul de 80% din populaţie doar 15% – un exemplu al principiului Pareto. Inegalitatea financiară (venitul total net cîştigat minus valoarea cheltuielilor domestice) era mai mare decât inegalitatea privind bogăţia totală, cei 1% deţinând 42,7%, următorii 19% din americani deţinând 50,3%, iar restul de 80% deţinând 7%. Oricum, după Marea Recesiune care a început în 2007, procentul din bogăţie deţinut de cei 1% din populaţie a crescut de la 34,6% la 37,1%, iar a primilor 20% din americani a crescut de la 85% la 87,7%. Marea Recesiune a determinat de asemenea o scădere cu 36,1% a bunăstării domestice medii, dar o scădere cu doar 11,1% pentru primii 1%, crescând astfel diferenţa dintre cei 1% şi cei 99%. În perioada expansiunii economice dintre 2002 şi 2007, veniturile primilor 1% au crescut de 10 ori mai repede decât veniturilor celorlalţi 99%. În această perioadă 66% din veniturile totale câştigate s-au dus la cei 1%, care în 2007 aveau un mai mare procentaj din venitul total decât oricând din 1928 şi până atunci. Aceasta este în total contrast cu sondajele care spuneau populaţiei SUA că există o distribuţie „ideală” mult mai egalizată, contribuind la o ignoranţă larg răspândită în rândul americanilor cu privire la inegalitatea venitului şi inegalitatea bogăţiilor.
Scopuri ale Mişcării Occupy
Iniţial, jurnalişti precum Shannon Bond de la Financial Times afirmau că este dificil să se discearnă un scop unificat al mişcării, deşi spre finele lui octombrie 2011, Adbusters a încercat să ralieze protestatarii pentru o singură şi clară solicitare, taxa Robin Hood, cu un marş global care să sprijine taxa Robin Hood planificat pe 29 octombrie. Naomi Wolf a argumentat falsitatea impresiei create de multe centre media că protestatarii nu ar avea solicitări clare. Wolf includea printre solicitările clare ale mişcării dorinţa acestora de a se termina cu corupţia datorată banilor şi politicii. Publicaţia The New Yorker afirma că cererile lui Lasn şi White sunt concrete: reglementări riguroase în industria bancară, blocarea instrumentelor financiare sofisticate, arestarea tuturor speculanţilor financiari responsabili de crahul financiar din 2008, şi formarea unei comisii prezidenţiale care să investigheze şi să elimine corupţia în politică Conform lui Bloomberg Businessweek, protestatarii doresc locuri de muncă mai multe şi mai bune, o distribuţie mai egală a veniturilor, reformă bancară, şi o reducere a influenţei corporaţiilor asupra politicului.
La finele lui noiembrie 2011, contingentul din Londra al mişcării Occupy au elaborat primul lor apel pentru corporaţii, solicitând măsuri pentru stoparea evazionismului de către firnele bogate. Întârzierea în articularea unei cereri clare s-a datorat timpului necesar pentru a se ajunge la un consens în cadrul unui astfel de proces uneori lent de democraţie participativă. Se fac încă eforturi pentru a se ajunge la un consens cu alte grupuri occupy din toată lumea pentru o declaraţie globală.
Un articol din noiembrie publicat în Financial Times afirma că, în lipsa unei unificări globale a mişcării, aceasta nu are încă prea multă influenţă asupra sistemului politic, recentele evenimente de la summitul G-20 de la Cannes din 2011 sugerând că băncile vor continua să evite implementarea unei taxe pe tranzacţii gen „Robin Hood”.
Directorul Coaliţiei pentru Drepturile Omului din Australia crede că Mişcarea Occupy trebuie să aibă un obiectiv simplu şi etic care poate fi dus la îndplinire cu ajutorul populaţiei, altfel va eşua. Mai exact, introducerea democraţiei directe în genul celei din Elveţia (cu referendumuri iniţite de cetăţeni), pentru a se asigura că guvernele sunt mai responsabile democratic. El crede că lumea are nevoie de mai multă democraţie pentru a contracara iresponsabilităţile fiscale, nu socialism sau fascism.
Lasă un răspuns