Cronos a fost zeul timpului, în sensul său de durată eternă. El s-a căsătorit cu Rhea, fiica lui Uranus și Gaia, o divinitate foarte importantă. Ei au avut trei fii: Aïdes (Pluto), Poseidon (Neptun), Zeus (Jupiter), și trei fiice: Hestia (Vesta), Demeter (Ceres), și Hera (Juno). Cronos, având o conștiință neliniștită, i-a fost teamă că s-ar putea ridica copiii săi într-o zi împotriva autorității lui, și, astfel, să se verifice predicția tatălui său Uranus. Ca atare, pentru a face profeția imposibil de împlinit, Cronos a înghițit fiecare copil de îndată ce s-a născut, spre durerea și indignarea soției sale Rhea. Când a ajuns la Zeus, al șaselea și ultimul, Rhea a hotărât să încerce să îl salveze, să-l iubească și să-l prețuiască, și a făcut apel la părinții ei, Uranus și Gaia, pentru sfat și ajutor. Conform sfatului lor, ea a înfășurat o piatră în haine de copil, și Cronos, în grabă dornic, a înghițit hainele cu piatra, fără să observe înșelăciunea. Copilul astfel salvat, în cele din urmă a detronat pe tatăl său Cronos, şi a devenit zeu suprem în locul lui, și a fost universal venerat ca marele zeu național al grecilor.
Dornic să păstreze secretul existenței sale faţă de Cronos, Rhea a trimis copilul, pe Zeus, în secret pe insula Creta, unde a fost hrănit, protejat, și educat. O capră sacră, numită Amalthea, i-a oferit lapte în locul mamei sale; o nimfă, pe nume Melissae, l-a hrănit cu miere, vulturi și porumbei i-au adus nectar și ambrozie. El a fost ținut ascuns într-o peșteră, în inima muntelui Ida, iar curetes, preoții lui Rhea, prin lovirea scuturilor lor, au făcut un zgomot constant la intrarea peşterii, pentru a nu se mai auzi strigătele copilului și pentru a speria şi îndepărta eventualii intruși. Sub îngrijirea atentă a nimfelor, copilul Zeus a crescut rapid, dezvoltând puteri fizice mari, combinate cu o înțelepciune și inteligență extraordinare. Ajungând la maturitate, s-a hotărât să-l oblige pe tatăl său să scotaă pe frații și surorile lui la lumina zilei, și se spune că a fost asistat în această sarcină dificilă de zeița Metis, care l-a convins cu mare dibăcie pe Cronus să bea o poțiune, care l-a făcut să readucă la viaţă copiii pe care i-a înghițit. Piatra cu care a fost scăpat Zeus a fost depusă la Delphi, unde a fost mult timp expusă ca o relicvă sacră.
Cronos a fost atât de furios că a fost păcălit încât războiul dintre Tatăl și Fiu a devenit inevitabil. Forțele rivale s-au desfăşurat pe doi munți separaţi, ridicaţi în Tesalia; Zeus, cu frații și surorile lui, au luat poziție pe Muntele Olimp, având alături pe Oceanus, și alţi Titani care l-au părăsit pe Cronus din cauza opresiunii sale. Cronos și fratele său, Thetys, s-au desfăşurat pe Muntele Othrys, și s-au pregătit pentru luptă. Lupta a fost lungă și feroce, și după un timp Zeus, constatând el că victoria nu era mai aproape, şi-a adus aminte de existența Giganţilor închiși, și, știind că aceştia vor putea să-l ajute mult, s-a grăbit să îi elibereze. El a cerut sprijin ciclopilor (fiii lui Poseidon și Amphitrite), care aveau doar un singur ochi fiecare în mijlocul frunţii, și se numeau Brontes (Tunet), Steropes (Fulger), și Pyracmon (Nicovală). Ei au răspuns prompt la chemarea lui de ajutor, și au adus cu ei fulgere imense pe care Hecatoncheires, cu sute de mâini, le-a aruncat spre inamic, în același timp generând cutremure puternice, care înghițiţeau și distrugeau pe toți cei care li se opuneau. Ajutat de acești aliați noi și puternici, Zeus a dezlănţuit acum un atac furios asupra dușmanilor săi, și așa de puternică a fost înfruntarea că întreaga natură se spune că a dat în clocot rezonând cu puternicele lupte ale zeităților cerești. Marea a înălţat munți înalți, și valurile sale furioase au șuierat și s-au înspumat trandafiriu; pământul s-a cutremurat din temelii, cerurile au trimis asurzitoare tunete şi fulger după fulger de lumini mortale, în timp ce o ceață orbitoare l-a învăluit pe Cronos și aliații săi.
Și astfel, soarta războiului a început să se schimbe, și victoria i-a zâmbit lui Zeus. Cronos și armata sa au fost complet distruşo, frații lui expediaţi în adâncimile sumbre ale lumii de jos, iar Cronos însuși a fost alungat din împărăția sa și lipsit pentru totdeauna de puterea supremă, care acum a revenit fiului său Zeus. Acest război a fost numit Titanomachia, și este descrisă cel mai plastic de vechii poeți clasici.
Prin înfrângerea lui Cronos și izgonirea sa din ținuturile sale, cariera sa ca divinitate greacă de guvernare încetează în întregime. Dar fiind, la fel ca toți zeii, nemuritor, el trebuia să existe în continuare, deși nu mai poseda nicio influență sau autoritate, locul său fiind umplut într-o anumită măsură de descendentul și succesorul său, Zeus.
Cronos este adesea reprezentat ca un om bătrân sprijinit pe o coasă, cu o clepsidră în mână. Clepsidra simbolizează momentele rapid trecătoare ce se succed fără încetare; coasa este emblematică pentru timp, care coseşte totul în fața sa.
Saturn
Romanii, conform obiceiului lor de a identifica zeitățile lor cu cele ale zeilor greci ale căror atribute au fost similare cu propriile lor atribute, au declarat pe Cronos ca fiind identic cu vechea lor divinitate agricolă Saturn. Ei credeau că, după înfrângerea sa în Titanomachia și alungarea sa din ținuturile sale de către Zeus, el s-a refugiat cu Janus, regele Italiei, care a primit divinitatea exilată cu mare bunătate, și chiar a împărţit scaunul lui de domnie cu el. Domnia lor unită a devenit atât de pașnică și fericită, și a fost evidenţiată de o asemenea prosperitate neîntreruptă, încât a fost numită Epoca de Aur.
Saturn este de obicei reprezentat purtând o secera în mână, și un snop de grâu, în cealaltă.
Un templu a fost ridicat pentru el la poalele Dealului Capitoliului, în care a fost depusă trezoreria publică și legile statului.
Lasă un răspuns