Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Charles Perrault » Motanul încălțat, de Charles Perrault

Motanul încălțat, de Charles Perrault

A fost odată un morar, care nu a lăsat multă avere celor trei fii pe care i-a avut, doar moara, un măgar, și Motanul lui. Împărțirea a fost făcută curând. Nici notarul și nici avocatul nu au participat. Aceștia ar fi înghițit rapid tot bietul patrimoniu. Cel mai mare a obținut moara, al doilea măgarul, iar cel mai tânăr nimic în afară de Motan.

Bietul tânăr se simțea destul de neconsolat la cât era de sărac.

„Frații mei”, a spus el, „își pot câștiga viața destul de frumos, unindu-și averile; dar eu, după ce voi mânca Motanul și mi-oi face manțon din pielea ei, voi muri de foame.”

Motanul, care a auzit toate acestea dar s-a făcut că nu a auzit, i-a spus cu un aer grav și serios:

„Nu te chinui astfel, bunul meu stăpân; trebuie doar să-mi dai o traistă și să-mi faci o pereche de cizme, ca să pot alerga prin mizerie și mărăcini, și vei vedea că nu sunt o alegere așa de proastă pe cât îți imaginezi.”

Stăpânul Motanului nu a pus prea multă bază pe ce a spus aceasta, dar o văzuse adesea folosind o mulțime de trucuri viclene pentru a prinde șobolani și șoareci; ca atunci când obișnuia să stea atârnată de tocurile ușii, sau când se ascundea sub masă prefăcându-se ca și cum ar fi fost moartă; încât nu deznădăjdui cu totul în speranța unui ajutor care să-l scoată din starea lui mizerabilă.

Când Motanul a obținut ceea ce a cerut, s-a încălțat foarte galant în cizme; și agățându-și geanta în jurul gâtului, a apucat băierile traistei cu cele două labe anterioare și a sărit într-un țarc cu foarte mulți iepuri. A pus tărâțe și ciulini în traistă și, întinzându-se pe jos, ca și când ar fi fost mort, a așteptat ca un iepure tânăr, care nu era încă familiarizat cu înșelăciunile lumii, să vină și să scotocească în traistă pentru ce pusese în ea.

Nu a durat mult, că a și obținut ceea ce dorea; un iepure tânăr și nebun a sărit în traistă, iar Motanul a strâns imediat băierile, l-a luat și l-a ucis fără milă. Mândru de prada sa, a mers cu ea la palat și a cerut să vorbească cu Maiestatea Sa. A ajuns pe scări în apartamentul regelui unde, făcând o mică reverență, i-a spus:

„V-am adus, Sire, un iepure de la crescătorie, pe care nobilul meu domn, Marchizul de Carabas” (căci acesta era titlul pe care Motanul decisese să-l dea stăpânului său) „mi-a poruncit să-l ofer Majestății Tale de la el”.

„Spune-i stăpânului tău”, a spus Regele, „că-i mulțumesc și că îmi face multă plăcere”.

Altă dată s-a dus și s-a ascuns printre niște porumb pe câmp, ținând din nou traista deschisă; și când o pereche de potârnici a intrat în ea, a tras de băieri și le-a prins pe amândouă. S-a dus și le-a oferit și pe acestea în dar Regelui, așa cum făcuse mai înainte cu iepurele pe care l-a luat din țarc. Regele, la fel, a acceptat potârnichele cu mare plăcere și i-a oferit niște bani pentru el.

Motanul a continuat așa timp de două sau trei luni, ducându-i astfel Maiestății Sale cadouri din când în când, din partea stăpânului său. Într-o zi, în special, când știa cu siguranță că Regele urma să iese la plimbare de-a lungul râului, împreună cu fiica sa, cea mai frumoasă prințesă din lume, i-a spus stăpânului său:

“Dacă vei urma sfatul meu, averea ta este asigurată; nu ai altceva de făcut decât să mergi și să te speli în râu, în acea parte pe care ți-o voi arăta, și lasă restul în seama mea.”

Marchizul de Carabas a făcut ceea ce i-a recomandat Motanul, fără să știe de ce și cum.

În timp ce se spăla, Regele a trecut și Motanul a început să strige, cât de tare a putut:

”Ajutor, ajutor, stăpânul meu Marchizul de Carabas se îneacă!” La acest strigăt, Regele și-a scos capul din fereastra trăsurii și, văzând Motanul îi adusese atât de des cadouri, a poruncit oamenilor săi să alerge imediat în ajutorul domniei sale marchizul de Carabas.

În timp ce-l scoteau pe bietul marchiz din râu, Motanul a venit la trăsură și i-a spus Regelui că, în timp ce stăpânul său se spăla, au venit niște nemernici care au plecat cu hainele sale, căci el strigase. „Hoții, hoții!”, de mai multe ori, cât de tare a putut. Acest Motan viclean ascunsese hainele stăpânului sub o piatră mare. Regele a poruncit imediat responsabililor cu garderoba lui să alerge și să aducă unul dintre cele mai bune costume pentru lordul Marchiz de Carabas.

Regele l-a primit cu multă amabilitate și, pentru că hainele fine pe care i le dăduse i-au dat veneau foarte bine pe el (pentru că era bine făcut și foarte frumos), fiicei regelui a început săi placă în secret de el, iar când Marchizul de Carabas i-a aruncat câteva priviri respectuoase și oarecum tandre, ea s-a îndrăgostit de el. Regele l-a invitat să ia parte la plimbare. Motanul, destul de bucuros când a văzut că proiectul lui a început să aibă succes, a plecat înainte și, întâlnindu-se cu niște țărani, care coseau o pajiște, le-a spus:

„Oameni buni, voi care cosiți, dacă nu spuneți regelui că pajiștea pe care o cosiți aparține domnului meu Marchizul de Carabas, veți fi tocați mărunt precum carnea tocată”.

Regele a întrebat cositorilor, cui îi aparține lunca pe care o coseau.

”Domnului nostru Marchizul de Carabas”, răspundeau toți împreună; căci amenințările Motanului îi făcuseră să se teamă îngrozitor de mult.

”Cu adevărat o proprietate frumoasă”, i-a spus Regele Marchizului de Carabas.

”Vedeți, Sire”, a spus marchizul, ”aceasta este o pajiște care întotdeauna produce o recoltă bogată în fiecare an.”

Motanul meșter, care mergea mai în față, s-a întâlnit cu niște secerători și le-a spus:

„Oameni buni, voi care secerați, dacă nu îi spuneți regelui că tot acest porumb aparține Marchizului de Carabas, veți fi tocați tocați mărunt precum carnea tocată”.

Regele, care a trecut la puțin timp după aceea, a vrut să știe cui îi aparține tot porumbul pe care îl văzuse.

”Domnului nostru Marchizul de Carabas”, au răspuns secerătorii; iar Regele l-a felicitat din nou pe Marchiz.

Motanul meșter, care mergea mai în față, le-a spus aceleași cuvinte tuturor celor întâlniți; iar Regele a fost uimit de vastele moșii ale Marchizului de Carabas.

Motanul a ajuns în sfârșit la un castel impunător, al cărui stăpân era un monstru Orc, cel mai bogat care fusese cunoscut vreodată; căci toate pământurile pe care regele trecuse până atunci aparțineau acestui castel. Motanul, care avusese grijă să se informeze cine este acest Orc și ce ar putea face, a cerut să vorbească cu el, spunând că nu poate trece atât de aproape de castelul său, fără a avea onoarea de a-i aduce omagiul său.

Orcul l-a primit la fel de civilizat ca toți Orcii, și i-a oferit un loc de șezut.

”Am fost sigur”, a spus Motanul, „că ai darul de a te putea transforma în tot felul de creaturi pe care le ai în minte; poți, de exemplu, să te transformi într-un leu, sau un elefant, și altele asemenea”.

”Acest lucru este adevărat”, a răspuns Orcul foarte vioi, ”și, pentru a te convinge, mă vei vedea acum cum mă transform în leu.”

Motanul a fost atât de îngrozit la vederea unui leu atât de aproape de el, încât a sărit imediat în șanț, nu fără o mulțime de necazuri și pericole din cauza cizmelor sale, care nu erau potrivite pentru mersul pe pietre. La puțină vreme după ce Motanul a văzut că Orcul își reluase forma lui naturală, a ieșit din șanț și i-a mărturisit că fusese foarte speriat.

”În plus, am fost informat”, a spus Motanul, „dar nu știu dacă să cred, că ai și puterea de a lua forma celor mai mici animale; de ​​exemplu, să te transformi în șobolan sau șoarece; dar trebuie să-ți aparțin, consider că acest lucru este imposibil.”

”Imposibil?” a strigat Orcul, „vei vedea asta imediat” și, zicând acestea, s-a transformat într-un șoarece și a început să alerge pe podea.

Motanul l-a ochit imediat, s-a aruncat asupra lui și l-a mâncat.

Între timp, Regele, care a văzut, trecând pe acolo și văzând acest frumos castel al Orcului, s-a gândit să intre în el. Motanul, care a auzit zgomotul avangardei Maiestății Sale care trecea peste podul mobil, a fugit și i-a spus Regelui:

„Maiestatea voastră este binevenită în acest castel al domnului meu, Marchizul de Carabas”.

“Ce! Dumnezeule, marchize?” a strigat Regele, “vă aparține și acest castel? Nu poate fi nimic mai fin decât această curte și toate clădirile impunătoare care o înconjoară; hai să intrăm în el, te rog.”

Marchizul i-a dat mâna prințesei și l-a urmat pe rege, care a intrat primul. Au trecut într-o sală spațioasă, unde au găsit o colație magnifică pe care Orcul o pregătise pentru prietenii lui, care urmau să-l viziteze chiar în acea zi, dar nu îndrăzneau să intre știind că Regele era acolo. Majestatea Sa a fost cât se poate de fermecată de calitățile Marchizului de Carabas, la fel și fiica sa care s-a îndrăgostit nebunește de el; și, văzând marea proprietate pe care o avea, i-a spus, după ce a băut cinci sau șase pahare:

Motanul încălțat, de Charles Perrault
„Marchizul a dat mâna Prințesei și l-a urmat pe Rege care a intrat primul”

”M-ar bucura, dragul meu Marchiz, dacă ai accepta să fii ginerele meu.”

Marchizul făcând câteva mici plecăciuni, a acceptat onoarea pe care i-a oferit-o Maiestatea Sa, și imediat, chiar în aceeași zi, s-a căsătorit cu Prințesa.

Motanul a devenit un mare lord și nu a mai fugit niciodată după șoareci, doar pentru a se distra.

Morala

Cât de avantajos poate fi
Ca printr-un mare pedigree,
⁠Să ai multe proprietăți.
Totuși, să știi să acționezi,
Plus alte abilități, vezi,
⁠(Nici nu e de mirare)
Adesea e un avantaj mai mare,
Precum în cazul tinerilor.

Alta

Dacă fiul unui morar câștigă așa rapid inima
Unei frumoase prințese, și o face să răspundă
La dulci priviri lâncezitoare, topindu-se de dragoste,
Trebuie remarcate și hainele fine, cum se mișcă,
Și tinerețea sa, o față bună, un aer bun, o bună înțelegere;
Sunt medii care contează întotdeauna pentru a câștiga
Iubirea fetei, și să inspire delicat
Flăcările dulcei pasiuni și ale dorinței tandre.

© 2021, Cele mai frumoase povești din toate timpurile, Volumul 1 – Traducere de Nicolae Sfetcu

ABC Scurte povestiri - Carte pentru copii
ABC Scurte povestiri – Carte pentru copii

Jules Lemaitre iubea foarte mult copiii. El însuși avea, cât timp a fost profesor la Grenoble, o fiică, Madeleine, care a murit după o lună și el nu s-a consolat niciodată. Mai târziu a devenit un naș delicios pentru mulți … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $2,99 Selectează opțiunile
Misterul Stelelor Aurii – O aventură în Uniunea Europeană
Misterul Stelelor Aurii – O aventură în Uniunea Europeană

Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu Această carte vă invită la un tur în Bruxelles, orașul care găzduiește sediul Uniunii Europene, și să descoperiși ce este Uniunea Europeană, cum funcționează și modul în care pot fi relevantă pentru noi. Îi urmați … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $2,99$11,97 Selectează opțiunile
ABC Petits Contes (Scurte povestiri)
ABC Petits Contes (Scurte povestiri)

Livre bilingue français/roumain pour enfants (Carte bilingvă franceză/română pentru copii) Jules Lemaître a beaucoup aimé les enfants. Il eut lui-même, lorsqu’il fut professeur à Grenoble, une petite fille, Madeleine, qui mourut au bout d’un mois et dont il ne se … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $3,99 Selectează opțiunile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *