Cele mai vechi imnuri de Crăciun speciale apar în secolul al 4-lea în Roma. Imnurile latine, precum „Veni Redemptor gentium” (”A venit Mântuitorul a națiunilor”), scris de Ambrose, Arhiepiscop de Milano, erau declarații austere ale doctrinei teologice a Întrupării în opoziție cu arianismul. „Corde natus ex Parentis” („Născut din iubirea Tatălui”) scrisă de poetul spaniol Prudentius (d. 413) este încă cântat în unele biserici și astăzi.
(https://en.wikipedia.org/wiki/File:Youth_Choir_in_Healdsburg.jpg)
În secolele 9 si 10, „Secvența” sau „Proza” de Crăciun a fost introdusă în mănăstirile nord europene, dezvoltându-se sub Bernard de Clairvaux într-o secvență de strofe rimate. În secolul al 12-lea călugărul parizian Adam din Sf Victor a început să derive muzica din cântece populare, creând o muzică mai apropiată de tradiționalele colinde de Crăciun.
Prin secolul al 13-lea, în Franța, Germania, și în special, Italia, sub influența lui Francisc de Asissi, s-a dezvoltat o puternică tradiție de cântece populare de Crăciun în limba maternă. Colinde în limba engleză apar pentru prima dată într-o lucrare din 1426 a lui John Awdlay, un capelan din Shropshire, care enumeră douăzeci și cinci de „caroles de Cristemas”, probabil cântate de grupuri de colindători care mergeau din casă în casă.
Piesele pe care noi le știm drept colinde au fost inițial cântece populare cântate în timpul sărbătorilor comunale, cum ar fi cele din perioada recoltelor și de Crăciun. Abia mai târziu au început colindele să fie cântate în biserică. În mod tradițional, colindele s-au bazat adesea pe modelul corzilor medievale, și aceastaq le oferă un sunet muzical unic caracteristic. Unele colinde sunt foarte vechi, avându-și originile direct din Evul Mediu. Ele sunt printre cele mai vechi compoziții muzicale încă cântate în mod regulat. „Adeste fideles” (”Veniți voi credincioșii”) apare în forma sa actuală la mijlocul secolului al 18-lea, deși cuvintele este posibil să își aibă originea în secolul 13.
(Cântăreți copii din București, 1841)
Colindele au suferit inițial un declin în popularitate după Reforma protestantă din nordul Europei, deși unii reformatori, cum ar fi Martin Luther, au scris colinde și au incurajat utilizarea lor în închinare. Colindele au supraviețuit în mare măsură în comunitățile rurale, până la renașterea interesului pentru cântece populare în secolul 19. În secolul al 18-lea reformatorul englez Charles Wesley a înțeles importanța muzicii pentru închinare. În plus față de implementarea de melodii pentru mulți psalmi, care au fost foarte influenți în Marea Trezire din Statele Unite, a scris texte pentru cel puțin trei colinde.
Felix Mendelssohn a scris o melodie adaptată pentru a se potrivi cuvintele lui Wesley. În Austria în 1818, Mohr și Gruber au făcut un pas major pentru acvest gen atunci când au compus „Noapte de vis” pentru Biserica Sf. Nicolae din Oberndorf. Cartea Colinde de Craciun antice și moderne a lui William Sandys (1833) conține prima apariție în presa scrisă a multor colinde acum clasice, și a contribuit la renașterea sărbătorii în mijlocul perioadei victoriene.
Cântecele de Crăciun complet laice au apărut la sfârșitul secolului al 18-lea. „Deck The Halls” datează din 1784, și „Jingle Bells” american a fost înregistrat cu drepturi de autor în 1857. În secolele 19 și 20, cultura afro-americană și cântece despre Crăciun bazate această tradiție spirituală au devenit mai cunoscute. Un număr tot mai mare de melodii de sezon au fost produse comercial în secolul 20, inclusiv variații de jazz si blues. În plus, a apărut o renaștere a interes în muzica timpurie, de la grupuri de muzică populară la interpreți de muzică medievală și clasică timpurie.
Lasă un răspuns