(Per)formarea unei identități de jucător de bridge de elită (2)

Pentru o identitate de jucător de bridge de elită, prezentarea sinelui se referă la identitatea „frontstage”, care este performativă și socială (Goffman, 1959) la masa de bridge și nu numai. De exemplu, jucătorii gestionează impresiile despre ei înșiși pentru alții din comunitatea turneului de bridge:

”Odată ce m-am mutat la New York, mai ales, odată ce am știut că voi fi jucător profesionist de bridge, am știut că imaginea contează. Nu știi niciodată dacă ești nepoliticos cu cineva, poate că acesta este cel mai bun prieten al unui client, pur și simplu nu știi, așa că totul contează.” (Justin Lall, SUA)

Jocul de bridge se profesionalizează, ceea ce duce la creșterea oportunităților de a fi plătit pentru a performa ca profesionist de către clienții care își sponsorizează partenerul sau echipa. Aceasta înseamnă că prezentarea de sine de către jucători implică gestionarea impresiilor pentru a crea o identitate dezirabilă pentru ceilalți, pentru a primi un loc de muncă. În plus, jucătorii de elită concurează în turnee care sunt medii „încărcate emoțional”, care necesită gestionarea impresiilor prin spectacole de emoție în joc și în culise. O performanță ideală în fața scenei la masa de bridge denotă a te prezenta ca fiind complex și deținând controlul, deoarece a fi emoționat și a avea conflicte la masă amenință identitatea de jucător de elită:

”… când partenerul tău spune ceva la masă, este jenant.” (Anonim)

”… [dacă ești] supărat la masă, asta nu îți îmbunătățește jocul tău sau jocul partenerului tău.” (Sabine Auken, SUA)

Gestionarea emoțiilor este mai puțin necesară în culise, unde jucătorii sunt „într-o oarecare măsură… eliberați de anxietățile prezentării [în] domeniul imaginii de sine, mai degrabă decât al imaginii publice” (Jenkins, 2008: 93). De exemplu, așa cum a continuat Sabine, „Pot să mă supăr mai târziu și să am discuții… dar în timp ce jocul se desfășoară, cred că este important să continuăm.” Concentrându-ne pe managementul impresiilor din fața locului, putem identifica cele patru teme ale caracterului lui Goffman (1967): curajul, integritatea, calmul și jocul. Curajul se referă la modul în care indivizii urmează un curs de acțiune în fața „pericolului” sau riscului (Peterson, 2015), pe care Andrew Robson (Marea Britanie) îl descrie ca fiind crucial în bridge:

”Dacă crezi că știi ce trebuie să faci, trebuie să o faci. Adesea știi că, dacă faci o anumită licitație, s-ar putea foarte bine să arăți destul de absurd din exterior, dar dacă știi că va funcționa de trei ori din patru, vei arăta ca un prost o dată din patru. dar, trebuie să licitezi. Trebuie să iei acea decizie. Trebuie să fii pregătit să arăți ca un ticălos și trebuie să ai încredere în tine și în echipa ta… trebuie să ai curaj și să nu-ți fie frică de eșec.”

Curajul se referă la modul în care jucătorii trebuie să aibă încredere în propriile decizii și gândire, care este modelată în mod fundamental în relație cu perceperea pe sine prin ochii celorlalți în general și a coechipierilor:

”Este foarte important să am încredere în sine când joc bridge [. . .] când nu ai încredere în tine, ești de genul „pai, nu știu, nu îndrăznesc să licitez patru pici”, așa că pasez… Cred că ai nevoie de un fel de încredere în tine că ceva este în regulă și, de asemenea, cred că este important să te concentrezi asupra modului în care vrei să joci bridge și nu asupra modului în care colegii tăi vor reacționa la asta. Pentru că atunci cred că vei evita și riscurile… da, e important că simți că ei te sprijină.” (Marion Michelson, Țările de Jos)

Acest lucru se extinde dincolo de indivizi prin curajul de a avea încredere în partenerul cuiva în timpul scenariilor de joc în fața scenei, și de a vorbi deschis cu un partener în culise, lăsând ego-ul cuiva deoparte pentru a admite greșelile, dacă este necesar. Deși recunoașterea erorilor poate amenința identitatea cuiva ca jucător de elită, acest lucru este important pentru îmbunătățirea performanței jocului. În continuare, integritatea înseamnă rezistența la „tentația de a te îndepărta de standardele morale”, iar calmul este despre autocontrol (Peterson, 2015: 380). Relațiile jucătorilor despre integritate și calm se referă în primul rând la dorința de a menține controlul emoțional în timpul jocului de bridge, respectând standardele așteptate de la jucătorii de elită (Punch și Russell, 2019). Jucătorii pot, totuși, să-și piardă integritatea, nereușind în practică să mențină autocontrolul:

”În plină luptă, cu siguranță cad uneori din grație. Cred că departe de masă sunt destul de bun prin faptul că nu sunt deloc o persoană alb-negru și de obicei văd că au existat motive pentru o decizie de pierdere, chiar dacă nu era cea pe care aș fi luat-o. Dar, cu siguranță, acesta este unul dintre domeniile în care încă lucrez la îmbunătățire. […] Dacă ceva nu merge bine, cu siguranță, uneori voi spune lucruri critice pe care mi-aș dori să nu le fac.” (Chip Martel, SUA)

În cele din urmă, jocul se referă la „indivizi care continuă să depună un efort considerabil chiar și în fața eșecurilor” (Peterson, 2015: 380). Acest lucru este deosebit de important pentru modul în care jucătorii de bridge de elită fac față greșelilor, încercând să nu lase acest lucru să afecteze jocul sau starea lor emoțională:

”Spune-ți doar că trebuie să fii calm. Orice s-ar întâmpla la sfârșitul acestui set, vom avea în continuare ceva, ceva pentru care să luptăm. Nu vom avea mai mult de 20 de ani sau așa ceva, așa că vom ști unde ne aflăm și vom porni de acolo și vom încerca să facem ce putem în următorul set.” (Heather Dhondy, Regatul Unit)

Prin urmare, jocul denotă atât performanță tehnică, cât și performanță identitară, deoarece jucătorii iau continuu decizii cu privire la posibilele linii de acțiune în diferite contexte de joc și în timp ce gestionează emoțiile. Aceste trăsături ale caracterului reflectă performanța identității specifică contextual a jucătorilor încorporați în interacțiunea socială, străduindu-se să-și gestioneze performanța în fața locului ca parte a creării unei identități de jucător de elită de succes. Birrell (1981) a susținut că sportivii care întruchipează aceste valori sunt admirați și respectați, iar cei care nu demonstrează caracterul sunt opusul, cu consecințe sociale și emoționale legate de eșec (Peterson, 2015).

Referințe

• Birrell S (1981) Sport as ritual: Interpretations from Durkheim to Goffman. Social Forces 60(2): 354-376.
• Goffman E (1959) The Presentation of Self in Everyday Life. New York: Doubleday.
• Goffman E (1967) Interaction Ritual: Essays on Face-to-Face Behavior. New York: Anchor Books.
• Jenkins R (2008) Social Identity. 3rd ed. London: Routledge.
• Peterson G (2015) Connecting social psychology and the sociology of sport: Using Goffman as a framework for sociological sports research. Sociology Compass 9(5): 379-385.
• Punch S and Russell Z (2019) Playing with emotions: Elite bridge players’ emotional performance, management and reflection in a mind-sport. In: Leisure Studies Association annual conference, Dundee, 9-11 July.

Sursa: Samantha Punch , Zoe Russell and Beth Cairns (2021). Performing identity in the mind-sport bridge: Self, partnership and community, în International Review for the Sociology of Sport, Vol. 56(6) 804–822, DOI: 10.1177/1012690220959, licența CC BY 4.0. Traducere © 2024 Nicolae Sfetcu