În filosofia științei în anii 1990 și în noul secol, temele de disensie a științei și a pluralismului științific au fost proeminente.
Michael Friedman susține un rol atât de puternic pentru o „regulă a priori” cvasi-kantiană încât putem trage concluzia că niciun sistem de cunoaștere disunificat nu va putea să îndeplinească idealul regulator de cunoștințe științifice.
În același timp a existat o reaprindere a interesului în acei predecesori vienezi. Istoria empirismului logic a devenit o preocupare continuă în lumea filosofică.
O mișcare în numele unității științifice nu trebuie să stabilească în prealabil o platformă care să fie acceptată. Este, în esență, o mișcare cooperatistă, astfel încât perspectivele și ideile comune specifice detaliate trebuie să iasă din procesele de cooperare.
Lipsa de unanimitate în ceea ce privește unitatea științei în empirismul logic, atunci când este bine înțeleasă, este o resursă pentru avocații pluralismului. Pluralismul este mai mult decât o doctrină negativă acceptată ca urmare a unei doctrine eșuate.
O doctrină a pluralității științei pare a fi o doctrină care spune că există mai multe științe.
În 1928, Rudolf Carnap pretinde că stabilește unitatea „domeniului obiect al științei”, prezentând o limbă în care pot fi formulate toate discursurile științifice semnificative. Lucrurile metafizice presupuse, cum ar fi esențele, nu pot fi însă construite – nu pot fi definite în limbaj – și acesta este motivul lui Carnap pentru a elimina vorbirea metafizică. Metafizica nu vorbeste despre lucruri din domeniul obiect al stiintei; există doar un singur astfel de domeniu și acesta conține toate obiectele care pot fi menționate, astfel încât metafizica strict nu vorbește despre absolut nimic.
În 1928, faptul de a insista asupra unității domeniului obiect al științei nu a fost tocmai ontologic. Adică, nu era de negat că știința investighează multe lucruri diferite; Carnap nu ar nega faptul că iepurii sunt diferiți de electroni, deși ambii sunt studiați de știință.
Heinrich Rickert și alții din școala de neo-kantianistă au susținut că științele culturale și naturale erau în principiu diferite deoarece primele erau, iar cele din urmă nu erau, interesate să cunoască și să înțeleagă individual ca individ. Adică, Rickert a susținut că forma matematică a cunoașterii științifice naturale a însemnat că noțiunile de știință naturală nu pot specifica în mod unic obiectele individuale și activitățile lor, însă științele culturale ar pierde punctul lor de vedere dacă nu s-ar putea vorbi despre acțiunile individuale ale agenților individuali. Cele doua tipuri de stiinte difera deci in raport cu lucrurile individuale, și în funcție de necesitatea de a atribui acțiuni bazate pe intenții sau motive. Rickert a ajuns la concluzia că științele naturii au avut o altă metodă de cunoaștere decât științele culturale. Întreaga structură epistemică a științelor naturale și culturale a fost diferită; nu a existat nicio modalitate de a ști tot ce merită știut despre lume.
Carnap a încercat să respingă această distincție ontologică și metodologică comună a științei naturale și culturale, subliniind unitatea domeniului obiect. Cassirer și Carnap au susținut că Rickert a înțeles greșit rolul formei matematice în științele naturii, a înțeles greșit elementele formale ca universale, mai curând decât ca forme relaționale constitutive ale conținutului individual. Nu numai că formalismul nu neagă individualitatea, ci individul poate fi specificat în mod obiectiv numai prin condițiile formale care îl determină în mod unic.
Pluralistul ar putea insista că există diferite tipuri care pot fi cunoscute numai în moduri diferite.
Se pare că avem un gen de pluralism util; unul care are diferite soiuri diferite. Deoarece, după părerea lui Hacking, stilurile de raționament pot și coexista, el are un pluralism robust – nu pluralismul istoricului care poate spune că „acestea erau tipurile disponibile în stilul anului 1650; acestea sunt felul nostru „, ci pluralismul unui teoretician care poate spune: „Avem feluri experimentale, algoritmice, statistice,… în lumea noastră. ”
Pluralitatea cadrelor lingvistice ale lui Carnap. Dacă vrem un pluralism metafizic, nu putem fi carnapieni.
Un pluralist ar putea rezista cadrelor lingvistice ale lui Carnap. Carnap a spus că alegerea cadrului lingvistic a fost o alegere pragmatică și una care a fost revizuită, dar pentru el a fost revizuită în TOC sau deloc (așa funcționează holismul semantic). Un pluralist s-ar putea îngădui după un punct de vedere mai practic.
(Sursa: Alan W. Richardson – The Many Unities of Science: Politics, Semantics, and Ontology)
Lasă un răspuns