Home » Articole » RO » Societate » Politica » Politicienii

Politicienii

postat în: Politica 0

Cetăţenii vechii Atene preocupaţi de problemele edilitare erau cunoscuţi sub numele de “Poliţi” (Πολίτης). Poliţii propuneau politici. În zilele noastre “politicienii” nu “propun” politici, ci decid direct politicile pentru toţi cetăţenii. Aceasta contrazice etimologia cuvântului “democraţie” (δημοκρατία) formată din cuvintele “demos” (δῆμος – popor) şi “kratos” (κράτος – putere), care se traduce prin “puterea în mâna poporului”.

A vota înseamnă a alege. A alege înseamnă a prefera. În alegeri decidem cine va hotărî pe viitor în locul nostru cum trebuie să arate societatea. Alegem anumite persoane care să ne exprime preferinţele şi ne aşteptăm ca acestea să acţioneze conform priorităţilor noastre. Se presupune că aceste persoane nu sunt altecva decât o extensie a noastră.

În realitate, ele ne impun propriile lor priorităţi.

De ce să alegem alte persoane care să aleagă în locul nostru? De ce nu putem alege chiar noi înşine cum să fie societatea noastră? Ne alegem reprezentanţi întrucât procesul de stabilire a preferinţelor a milioane de cetăţeni este foarte lent şi dificil, iar politicile trebuiesc decise mult mai rapid.

Cea mai uşoară modalitate de a decide politicile pentru o întreagă societate a fost cea prin care s-a mandatat o singură persoană care să decidă pentru toţi. De aceea în multe societăţi, a existat o singură persoană (fie el căpetenie, rege, împărat sau o altă denumire) care lua decizii pentru întreaga societate. Adesea, prioritatea acelei persoane era de a promova interesele propriei familii. În unele cazuri oamenii au respins această formă de guvernare şi au început să ăşi aleagă reprezentanţi care să decide politicile în locul lor. Pentru un reprezentant (politician) la 100.000 oameni de exemplu, 500 politicieni reprezintă 50 milioane cetăţeni. Aceşi 500 politicieni dezbat (“parle”) sau se adună (“congregate”) într-un loc specific, cu denumirea derivată de Parlament sau Congres, şi votează prin ridicarea mâinii. Acest sistem este încă în uz considerându-se că în acest mod se află ce prefer milioane de oameni.

În prezent, votarea se poate face prin televiziune, Internet, telefoane mobile, sau cu ajutorul cartelelor magnetice.

Mulţi cred că politicienii acţionează conform preferinţelor celor ce i-au ales. De obicei politicienii nu acţionează astfel. Şi nici nu posedă aptitudini speciale pentru a decide. Fiecare decizie este determinată de o prioritate, nu de o aptitudine. Decizia în sine este un rol, nu o aptitudine; fiecare din noi ia decizii zilnic. Filozoful atenian Plato – care s-a opus democraţiei – afirma că luare deciziilor este o aptitudine la fel ca cea a unui căpitan de vas care decide direcţia de înaintare a vasului folosindu-şi cunoştinţele despre vapoare şi navigaţie. Dar societatea nu este un vapor. Toţi pasagerii unui vapor doresc să meargă în aceeaşi direcţie, dr nu toţi cetăţenii dintr-o societate doresc aceleaşi politici, întrucât au priorităţi diferite. Politicienii au nevoi de anumite aptitudini pentru a obţine puterea, precum conspirativitatea (pentru a-şi înfrânge rivalii), linguşirea (pentru a obţine sprijinul superiorilor lor), ipocrizia (pentru a atrage voturi), etc., dar nu au nevoie de nicio aptitudine specială pentru a decide asupra politicilor.

Politicienii decid politicile în funcţie de propriile priorităţi, ca oricine altcineva.

Cetăţenii vechii Atene, care au inventat democraţia, decalarau: “Orice bucătar poate guverna”. Aceasta s-a dovedit perfect adevărat şi în cazul lui Arnold Schwarzenegger de exemplu care, din actorul cu muşchi proeminenţi a devenit guvernatorul Californiei. Din această postură el a decis pentru toţi cetăţenii statului respectiv, fără a avea o aptitudine sau instruire specială pentru aceasta, întrucât toate deciziile sunt determinate de priorităţi, şi nu de anumite aptitudini speciale. În 1980 Ronald Reagan, un alt actor hollywoodian, a devenit preşedintele Statelor Unite. Poseda el aptitudini speciale pentru a ajunge preşedinte? Absolu de loc. Pentru a fi preşedinte, nu este nevoie de aptitudini speciale. A acţiona ca preşedinte este un rol, nu o profesie. Şi nu va deveni niciodată o profesie.

Fiecare poate fi preşedinte. Dacă respectivul va fi bun (pentru cine?) sau rău (pentru cine?) depinde de priorităţile celor care îi comentează deciziile.

Prognozarea efectelor unei decizii necesită cunoştinţe şi aptitudini, acestea regăsindu-se la experţii care studiază diferitele opţiuni şi efectele posibile ale acestora. Aceşti experţi explică preşedintelui diferitele opţiuni şi posibilele lor rezultate, dar nu decid care opţiune să fie aleasă. Preşedintele decide. Experţii decid rareori asupra politicilor dar, când o fac, ţin cont în primul rând de priorităţile lor, nu de expertiza lor.

Un preşedinte acţionează la fel ca juriul într-un caz aflat în judecată. Membrii juriului nu sunt experţi juridici. Ei ascultă avocaţii, martprii, şi judecătorul, şi apoi decid dacă acuzatul este vinovat sau nu. Atunci când mărturiile se contrazic, juraţii trebuie să decidă pe cine vor crede. Ei iau decizia în funcţie de preferinţele lor, nu în funcţie de cunoştinţele lor juridice.

Politicienii decid cum va arăta societatea. Statul execută aceste decizii.

(Bibliografie: Aki ORR, Direct Democracy Pamphlet)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.