Pentti Haikonen (2003) consideră calculul clasic bazat pe reguli ca inadecvat pentru atingerea conștiinței artificiale (CA): „creierul nu este cu siguranță un computer. Gândirea nu este o execuție a unor șiruri programate de comenzi. Nici creierul nu este un calculator numeric. Nu gândim prin numere”. În loc să încerce să obțină mintea și conștiința prin identificarea și implementarea regulilor lor computaționale subiacente, Haikonen propune „o arhitectură cognitivă specială pentru a reproduce procesele de percepție, imagini interioare, vorbire interioară, durere, plăcere, emoții și funcțiile cognitive din spatele acestora. Arhitectura cognitivă de jos în sus ar produce funcții de nivel superior prin puterea unităților elementare de procesare, neuronii artificiali, fără algoritmi sau programe”. Haikonen consideră că, atunci când este implementată cu suficientă complexitate, această arhitectură va dezvolta conștiința, pe care o consideră a fi „un stil și un mod de operare, caracterizat prin reprezentarea semnalului distribuit, proces de percepție, raportare inter-modalitate și disponibilitate pentru retrospecție”. Haikonen nu este singurul cu această viziune a procesului asupra conștiinței sau în opinia conform căreia CA va apărea spontan în agenți autonomi care au o arhitectură de complexitate adecvată, neuro-inspirată; aceste opinii sunt împărtășite de mulți, de ex. Freeman (1999) și Cotterill (2003). O implementare de complexitate redusă a arhitecturii propuse de Haikonen (2003) nu a fost capabilă de CA, dar a prezentat emoții așa cum era de așteptat. Vezi Doan (2009) pentru o introducere cuprinzătoare în arhitectura cognitivă a lui Haikonen. O relatare actualizată a arhitecturii lui Haikonen, împreună cu un rezumat al vederilor sale filozofice, este oferită în Haikonen (2012), Haikonen (2019).
Arhitectura cognitivă a lui Shanahan
Murray Shanahan descrie o arhitectură cognitivă care combină ideea lui Baars de spațiu de lucru global cu un mecanism de simulare internă („imaginație”) (Shanahan 2006). Pentru discuții despre arhitectura lui Shanahan, vezi (Gamez 2008) și (Reggia 2013) și capitolul 20 din (Haikonen 2012).
Referințe
- Cotterill, Rodney (2003), „Cyberchild: a Simulation Test-Bed for Consciousness Studies”, in Holland, Owen (ed.), Machine Consciousness, vol. 10, Exeter, UK: Imprint Academic, pp. 31–45
- Doan, Trung (2009), Pentti Haikonen’s architecture for conscious machines, archived from the original on 2009-12-15
- Freeman, Walter (1999), How Brains make up their Minds, London, UK: Phoenix, ISBN 978-0-231-12008-1
- Gamez, David (2008), „Progress in machine consciousness”, Consciousness and Cognition, 17 (3): 887–910, doi:10.1016/j.concog.2007.04.005, PMID 17572107, S2CID 3569852
- Haikonen, Pentti (2003), The Cognitive Approach to Conscious Machines, Exeter, UK: Imprint Academic, ISBN 978-0-907845-42-3
- Haikonen, Pentti (2012), Consciousness and Robot Sentience, Singapore: World Scientific, ISBN 978-981-4407-15-1
- Haikonen, Pentti (2019), Consciousness and Robot Sentience: 2nd Edition, Singapore: World Scientific, ISBN 978-981-120-504-0
- Reggia, James (2013), „The rise of machine consciousness: Studying consciousness with computational models”, Neural Networks, 44: 112–131, doi:10.1016/j.neunet.2013.03.011, PMID 23597599
- Shanahan, Murray (2006), „A cognitive architecture that combines internal simulation with a global workspace”, Consciousness and Cognition, 15 (2): 443–449, doi:10.1016/j.concog.2005.11.005, PMID 16384715, S2CID 5437155
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Introducere în inteligența artificială
Pășește în era digitală pregătit să înțelegi și să aplici conceptele care schimbă lumea!
Lasă un răspuns