Pseudolocalizarea este o metodă de testare pentru software folosit pentru testarea aspectelor de internaționalizare ale software. În loc să se traducă textul software într-o limbă străină, la fel ca în procesul de localizare, elementele textuale ale unei aplicaţii sunt înlocuite cu o versiune modificată a limbii originale.
Exemplu:
Account Settings >>> [!!! Àççôûñţ Šéţţîñĝš !!!]
Aceste modificări specifice fac cuvintele originale să pară ușor de citit, dar includ caracteristicile cele mai problematice ale limbilor lumii: variaţia lungimii textului sau caracterelor, direcției limbii, și așa mai departe.
Procesul de localizare
În mod tradițional, localizarea software este independentă de procesul de dezvoltare de software. Într-un scenariu tipic, software-ul va fi construit și testat într-o limbă de bază (cum ar fi limba engleză), cu orice elemente localizabile extrase în resursele externe. Aceste resurse sunt predate unei echipe de localizare pentru traducerea în diferite limbi țintă. Problema cu această abordare este că bug-uri software subtile pot fi găsite în timpul procesului de localizare, atunci când este prea târziu (sau mai probabil, prea scump) pentru a le repara.
Tipurile de probleme care pot apărea în timpul localizării implică diferenţe în modul în care apare textul scris în diferite limbi. Aceste probleme includ:
- Textul tradus, care este semnificativ mai mare decât în limba sursă, și nu se încadrează în constrângerile UI, sau care provoacă întreruperi de text în poziții dificile.
- Glifele, care sunt semnificativ mai mari, sau conţin semne diacritice care nu se găsesc în limba sursă, și care pot fi tăiate vertical.
- Limbile pentru care ordinea de citire nu este de la stânga la dreapta, situaţie deosebit de problematică pentru introducerea de utilizator.
- Cod aplicație care impune ca toate caracterele să se potrivească într-un set de caractere limitat, cum ar fi ASCII sau ANSI, care pot produce bug-uri logice reale dacă nu se respectă restricţiile.
În plus, în procesul de localizare se pot descoperi locuri în care un element trebuie să fie localizabil dar este greu de codificat într-un limbaj sursă. În mod similar, pot exista elemente care au fost concepute pentru a fi localizate, dar nu ar trebui să fie (de exemplu, numele elementelor din documentul XML sau HTML.)
Pseudolocalizarea este concepută pentru a rezolva aceste tipuri de bug-uri în timpul ciclului de dezvoltare, prin înlocuirea mecanică a tuturor elementelor localizabile cu un limbaj pseudo, care poate fi citit de vorbitori nativi ai limbii sursă, dar care conține cele mai multe dintre elementele supărătoare din alte limbi și script-uri. Acesta este motivul pentru care pseudolocalizarea trebuie considerată un instrument de inginerie sau internaționalizare, mai mult decât unul de localizare.
Lasă un răspuns