Conflictele ireconciliabile dintre diferitele ţări în domeniul telecomunicaţiilor au devenit evidente în decembrie anul trecut, cu ocazia Conferinţei de la Dubai a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, când Statele Unite au respins acordul în ajunul semnării sale programate, invocând incapacitatea de a rezolva un impas pe Internet.
Scopul discuţiilor, conduse de Mohamed Nasser al-Ghanim, director general al Autorităţii de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor din Emiratele Arabe Unite, a fost de a revizui un document care a fost actualizat ultima dată în 1988, când Internetul era în stadiu incipient de dezvoltare.
Anunţul Statelor Unite ale Americii a fost secondat de Canada şi mai multe ţări europene, după aproape două săptămâni de discuţii care au generat de multe ori tensiuni între guvernele occidentale pe de o parte şi Rusia, China şi ţările în curs de dezvoltare de cealaltă parte.
Statele Unite au susţinut continuu ideea că în tratat nu are ce căuta cuvântul „Internet”, care tratat, în opinia SUA, ar trebui să se ocupe doar de aspectee tehnice, cum ar fi conectarea apelurilor telefonice internaţionale, pentru că acest lucru ar putea conduce la îngrădirea libertăţii de exprimare, şi înlocuirea formei existentede supraveghere a Internetului cu un model guvernamental. Un bloc de ţări, condus de Rusia, care a inclus China şi naţiunea gazdă, Emiratele Arabe Unite, a susţinut de-a lungul negocierilor că Internetul intră în domeniul de aplicare al negocierilor, deoarece traficul pe Internet se desfăşoară prin reţele de telecomunicaţii.
Internetul este în prezent supravegheat de către un grup liber de organizaţii, mai ales din sectorul privat, mai degrabă decât de către guverne. Dar cel puţin una dintre aceste organizaţii, Internet Corporation for Assigned Names and Number, funcţionează în temeiul unui contract cu guvernul Statelor Unite.
Statele Unite au contestat, de asemenea, preocuparea guvernelor pentru securitatea reţelelor şi a spam-ului. Statele Unite au susţinut că aceste prevederi ar putea fi folosite de guverne ca un pretext pentru reprimarea libertăţii de expresie.
O altă problemă controversată a fost dacă tratatul ar trebui să includă o referire la drepturile omului în preambulul său. Propunerea a fost susţintă de mai multe ţări europene şi Statele Unite, Tunisia, Kenya şi alţii, argumentându-se prin „accesul nediscriminatoriu” în telecomunicaţii.
O altă propunere a unor naţiuni africane a fost de a adăuga o garanţie că naţiunile, nu doar persoanele fizice, ar trebui să aibă acces la „servicii internaţionale de telecomunicaţii.” Această propunere a fost adoptată cu o majoritate de voturi, în pofida obiecţiilor Statelor Unite şi mai multor naţiuni europene.
Poziţia Statelor Unite în cele mai multe aspecte a fost susţinută de un lobby intens de către companii de Internet precum Google şi grupuri care activează împotriva restricţiilor pe Internet, precum Internet Society.
În prezent, în multe din ţările arabe care au susţinut poziţii contrare celor ale Statelor Unite, au reizbucnit protestele împotriva guvernelor lor. Pe 25 ianuarie, proteste masive împotriva lui Mohamed Morsi în Egipt, la a doua aniversare a revoluţiei din 2011, inclusiv în Piaţa Tahrir. La începutul lunii februarie, rebelii sirieni au început o ofensivă asupra Damascului. La 12 februarie 2013, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că numărul morţilor din războiul civil sirian a depăşit 70.000. La 6 martie, rebelii sirieni au capturat Ar-Raqqah, primul oraş important să fie sub controlul rebelilor în războiul civil sirian. În iulie, Mohamed Morsi este demis din calitatea de preşedinte al Egiptului printr-o lovitură de stat, urmată de ciocniri între forţele de securitate şi protestatari.
Imagine http://en.wikipedia.org/wiki/File:Yemeni_Protests_4-Apr-2011_P01.JPG
Lasă un răspuns