Mâncam o scovergă caldă, cu smântână și brânză, și cu un pahar de vin fiert, admirând ce frumos zboară pescărușii în stol deasupra Lacului Titan înghețat. În timpul ăsta, cineva a cumpărat o pungă de pufuleți de la chioșcul de lângă mine, s-a dus pe marginea lacului și a deșertat toată punga pe gheață, în apropierea unor rațe sălbatice care se bălăngăneau pe acolo.
Au venit imediat pescărușii aterizînd lângă pufuleți. Dar, după ce primii doi-trei au apucat câte o bucată în cioc, ceilalți, în loc să se servească din grămadă, s-au repezit în stol atacându-i pe cei care apucaseră primii pufuleți. Și astfel mâncarea a rămas pe marginea lacului neatinsă, iar ei au început să țipe făcând volte în jurul celor cu pufuleții în cioc.
Ce o fi fost în mintea lor? Spiritul lor ”războinic” să fie mai puternic decât foamea?
Oricum, rațele nu aveau curaj să se apropie de mâncare, de teama pescărușilor.
Lasă un răspuns