Home » Articole » Articole » Educaţie » Carti » Recenzii » RECENZIE: „SCEPTRUL CAVALERILOR OSPITALIERI”

RECENZIE: „SCEPTRUL CAVALERILOR OSPITALIERI”

Înainte de a face câteva aprecieri asupra subiectului cărţii, m-am întrebat în ce categorie să o încadrez. Vei vedea de ce încep cu asta. M-am gândit că ar putea fi o carte istorică, deoarece se referă la evenimente din secolul al XII-lea, la prima cruciadă creştină, apariţia Regatului Ierusalimului, înfiinţarea ordinului ospitalier al Sf. Ioan de Ierusalim, devenit, mai târziu, ordinul de Malta. Ar putea fi, la fel de bine, o carte de acţiune şi mister, pentru că viaţa cavalerilor vremii se caracteriza prin acţiuni militare, cavalereşti misterioase, cu viziuni şi vise premonitorii. Sau ar putea fi o carte poliţistă, pentru că o mare parte din subiect îl constituie tocmai acţiunea poliţistă desfăşurată în zilele noastre. Acţiune determinată de vechiul sceptru, simbol al cavalersimului. Şi, ca dilema să fie şi mai mare, evenimentele istorice, acţiunile cavalereşti şi cele poliţiste sunt descrise de autor sub…sceptrul dragostei. A iubirii care uneşte personajele principale şi familiile lor, pe soţi, pe copii şi pe urmaşi, prin şi peste timp. Deci, este o carte de dragoste, având ca eroi cavalerii vechi şi noi, care participă la evenimente istorice prin acţiunile lor cavalereşti şi poliţiste, desfăşurate în veacuri diferite, şi legate unele de altele prin aceleaşi valori spirituale, prin legături de familie şi dragoste filială. O adevărată saga a familiei de Chamont, din Provence.
Autorul Michael Riche-Villmont ne-a obişnuit, prin cărţile sale, cu subiecte care transced timpului şi se desfăşoară în vremuri diferite, despărţite de secole, dar prezentate într-o continuitate şi logică uimitoare, ce sfidează legile spaţio-temporale. Dar nu şi pe cele spirituale, deoarece tocmai asta asigură o legătură naturală între evenimente, întâmplări şi intrigi din vremuri diferite. Autorul foloseşte căile spirituale, sentimentele şi emoţiile pentru a ne facilita călătoria în timp şi spaţiu şi a participa la evenimentele descrise ca şi cum am fi noi personaje ale cărţii. La toate acestea se adaugă şi multe date reale, atestate, asupra perioadelor descrise, asupra personajelor şi a evenimentelor istorice pe care le percepem ca aparţinând parcă zilei de ieri, nu veacurilor trecute.
Romanul „Sceptrul cavalerilor ospitalieri” este o saga a unei vechi familii franceze, căreia autorul i-a atribuit participarea la principalele evenimente ale acelui secol al doisprezecelea. Spun asta deoarece istoria familiei continuă şi este descrisă şi în următorul roman, „Medalionul ospitalier”. Familia de Chamont este o ficţiune, dar ar fi putut exista în realitate. Şi, cu certitudine, au fost şi sunt multe, multe astfel de familii care se aseamănă celei descrise în carte.
Povestea începe în zilele noastre. Domeniul familiei, situat în Provence, este locul unde se produce o tentativă de furt a unui sceptru, copie a Sceptrului cavalerilor ospitalieri. Tânărul doctor Phillip de Chamont, alături de tatăl său, desfăşoară cercetări, alături de poliţie, pentru a găsi instigatorul acelei tentative, soldată cu victime. Este momentul în care ei îşi pun întrebări în legătură cu adevăratul sceptru al ordinului ospitalier de Malta, iar tânărul Phillip începe documentarea în legătură cu acel valoros simbol al ospitalierilor. Pe parcursul documentării, tânărul primeşte confirmarea că străbunii săi au fost cavaleri ospitalieri şi, mai mult, află că primul senior de Chamont, Simon, a contribuit direct la înfiinţarea renumitului ordin cavaleresc. Cititorul participă, alături de personajele principale, la toate etapele înfiinţării acestui ordin prestigios, care fiinţează şi în zilele noastre.
Viaţa primului senior de Chamont, cavalerul Simon, este un demn subiect de roman, sau de film. Simon a fost fiul unei servitoare de la curtea conţilor de Provence şi a rămas orfan înainte de a intra în adolescenţă. Nevoit să crească la grajudurile castelului, a fost luat în îngrijire de administratorul grajdurilor, care s-a ocupat şi de educaţia lui. Educaţie asemănătoare celei rezervată familiilor nobiliare, la care copilul Simon a avut acces numai prin bunăvoinţa acelui îngrijitor de cai. Datorită meritelor şi comportamentului său loial, tânărul Simon câştigă simpatia stăpânilor, contele şi contesa de Provence, care-l acceptă în garda lor personală. Din nou tânărul se remarcă prin fapte deosebite, salvând viaţa fiicei acestora şi atrage astfel atenţia uneia din doamnele de onoare, Melanie, ea însăşi membră a unei familii nobiliare. Nu-şi pot controla sentimentele, în ciuda diferenţelor sociale dintre ei, astfel că se îndrăgostesc şi tânăra rămâne însărcinată. În mod inexplicabil, misterios chiar, beneficiază de clemenţa seniorilor şi primesc încuviinţarea de a se căsători. Totodată, pentru a preîntâmpina oprobiul curţii, Simon primeşte atât titlul de cavaler, cât şi domeniul de Chamont. Îndatorat, el îl însoţeşte pe contele de Provence la prima cruciadă şi participă la cucerirea Ierusalimului, având ca misiune apărarea vieţii stăpânului său.
După cucerirea Ierusalimului, Simon de Chamont participă la înfiinţarea ordinului cavalerilor ospitalieri, alături de părintele Gerard, fondatorul ordinului. Apoi, ca unul din şefii ospitalieri, se întoarce la domeniul său din Provence şi acţionează pentru înfiinţarea noilor comanderii cavalereşti. În toate locurile pe unde a fost, Simon de Chamont a participat la acţiuni militare periculoase, fiind de nenumărate ori în pericol de moarte. Viaţa lui este o adevărată aventură, cu întâmplări neprevăzute pline de mister şi magie, cu drame la limita supravieţuirii, dar şi cu multă dragoste, care-i luminează drumurile întoarcerii la familie. Fiul său, Phillip, ajuns la vârsta majoratului, devine, la rândul lui, cavaler ospitalier şi moşteneşte de la Simon capacităţi misterioase, paranormale, care-i vor fi de mare folos în ajutarea oamenilor din jurul său. După trecerea anilor, familia se reuneşte la domeniu, dar este nevoită să participe la lupta împotriva corsarilor arabi şi Simon de Chamont, eroul, salvatorul stăpânilor săi, cavalerul de elită, este grav rănit.
Tânărul doctor Phillip, cel din zilele noastre, prin aceleaşi capacităţi paranormale, ajunge să cunoască drama străbunului său şi încearcă să-l salveze, călătorind prin timp, înapoi. De ce tocmai el? Aflăm motivul dintr-o afirmaţie a unuia din personaje: „În familia de Chamont, cea din Provence vor fi, de-a lungul timpului, alte persoane, dar aceleaşi suflete. Şi ne vom recunoaşte cu uşurinţă între noi, în vieţile noastre viitoare!”
Subiectul este deosebit de interesant şi atractiv, o succesiune de drame pline de suspans, în care misterul şi magia marchează principalele momente din viaţa personajelor. Sfârşitul cărţii este de o profunzime şi un dramatism cu totul dosebit, care aduce o clarificare a întâmplărilor din întreaga viaţă a cavalerului Simon de Chamont. Dar şi din viaţa familiei de Chamont din zilele noastre.
Cele două planuri temporale ale acţiunilor, în succesiunea lor naturală, ne aduc în atenţie modalităţile prin care familia îşi asigură continuitatea în timp. Şi anume, prin valorile spirituale pe care le promovează bunicii şi părinţii şi-şi educă descendenţii, prin realizările aduse în folosul comunităţii pe care generaţiile, una după alta le consolidează şi le amplifică, prin renumele, prestigiul şi valoarea fiecăruia dintre descendenţi. Este mesajul pe care autorul ni-l aduce din mijlocul vechilor familii, exemplificând cu cele provensale.
Aş putea spune că, prin descrierea modului de viaţă a celor două generaţii ale familiei de Chamont, autorul pune în oglindă două mentalităţi, două seturi de valori, cele medievale şi cele moderne, chiar două civilizaţii, lăsândune pe noi, cititorii, să alegem, din ambele civilizaţii, valorile pe care le apreciem. Avem şi latitudinea de a le păstra, de a le asimila.
Titlul cărţii, păstrat şi română, nu a fost ales întâmplător, autorul evidenţiind semnificaţia noţiunii de sceptru, “demnitate, autoritate, putere,etc”(Dex). Cărţi care au ca subiecte sceptrul, au mai fost scrise, s-au făcut şi filme, în care sceptrul era căutat pentru marile lui puteri magice. Dar această carte este, cred eu, singura care ne arată că sceptrul este în fiecare din noi şi-l putem evidenţia atunci când avem realizări remarcabile în comunitatea din care facem parte. Atunci când ajungem oameni de valoare, de bună educaţie, moralitate, pregătire, devenim noi înşine un sceptru moral. Al familiei şi al comunităţii. Poate acesta este şi mesajul cărţii. Aşa se şi explică de ce am avut, la începutul recenziei, dilema privind cartea.
Viaţa cavalerului Simon de Chamont, plină de neprevăzut, de drame, în care credinţa, misterul şi magia se întrepătrund, mă face să mă gândesc la relaţia dintre acţiunea omului şi soartă, destin; dintre originea socială şi devenire; dintre religie şi credinţă; dintre egoism şi loialitate. Dar ar fi prea mult să încerc un răspuns pentru fiecare din aceste relaţii, prea filosofic şi nici nu ştiu dacă aş fi capabil de aşa ceva. Ştiu doar că toate aceste răspunsuri, adevărate, sau simple speculaţii, le pot găsi în familia adevărată, caracterizată prin relaţiile normale, de dragoste şi respect dintre părinţi şi copii, în educaţia copiilor după vechiul bun simţ. Sau nu? Fiindcă întotdeauna copiii sunt oglinda sufletului părinţilor. Aici, îmi pun o întrebare, pe care şi-au pus-o şi alţi cititori şi la care nu ştiu să-mi răspund: vechile familii, cele de sute şi sute de ani, care au făcut istoria, familii nobiliare şi nu numai, de intelectuali, artişti, fermieri, etc., nu fac parte din patrimoniul naţional? Nu reprezintă şi ele tradiţia, permaneţa şi continuitatea? Şi, mai ales, nu sunt ele o parte din vechile valori morale ale familiei, din cultura locală şi cea naţională? Este o întrebare retorică, desigur.
Şi o mică remarcă. Un plus de culoare, de viaţă îl aduc subiectului cărţii personajele necuvântătoare, căţelul Brice, care înfrumuseţează viaţa prietenilor săi oamenii şi calul Aris, care i-a salvat viaţa camaradului său de luptă, Simon. Să le iubim fiindcă este iubirea, pe care le-o datorăm acestor fiinţe credincioase, ca răspuns la iubirea lor totală şi dezinteresată.
Cartea mi-a plăcut şi am două exemplare, pe care le păstrez în bibliotecă. Unul pentru noi, părinţii şi unul pentru copii, ca să înţeleagă mai bine ce înseamnă familia. Şi să înveţe că orice carte este un univers, care aşteaptă să fie descoperit. Să afle ceea ce vechile familii de intelectuali aveau, unele din ele, înscris pe blazon: Nobilitas Librum! Nobleţea Cărţii! Fiindcă de acolo vine Nobilitas Spiritum, din nobleţea universului cunoaşterii! Din nobleţea celor care scriu mergând pe calea cunoaşterii şi a înţelepciunii şi-i îndrumă, după puterile, voia şi ştiinţa lor şi pe cei aflaţi la început de drum. Pe începătorii curioşi şi interesaţi, aşa cum sunt înşişi autorii şi noi, cititorii şi cum aş vrea să fie şi copiii mei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *