Capitalul – Critica economiei politice, de Karl Marx

Capitalul, cunoscut și sub numele complet de Capitalul – Critica economiei politice (în germană: Das Kapital. Kritik der politischen Ökonomie; 1867–1883), este un text teoretic fundamental în filosofia, economia și politica materialistă dezvoltate de Karl Marx. Marx și-a propus să dezvăluie tiparele economice care stau la baza modului de producție capitalist, spre deosebire de economiștii politici clasici precum Adam Smith, Jean-Baptiste Say, David Ricardo și John Stuart Mill. Deși Marx a murit înainte de publicarea celorlalte două părți planificate, ambele au fost completate din notele sale și publicate după moartea sa de colegul său Friedrich Engels. Capitalul este cea mai citată carte din științele sociale publicată înainte de 1950.

Teme

În Capitalul (1867), Marx propune că forța motivantă a capitalismului se află în exploatarea muncii, unde muncă neremunerată este sursa supremă a plusvalorii. Proprietarul mijloacelor de producție poate revendica dreptul la această plusvaloare, deoarece acestea sunt protejate legal de regimul de conducere prin drepturi de proprietate și distribuirea legală stabilită a acțiunilor care sunt distribuite prin lege numai proprietarilor de companii și membrilor consiliului lor de administrație. Secțiunea istorică arată cum aceste drepturi au fost dobândite în primul rând prin pradă și cucerire și activitatea comerciantului și a „omului de mijloc”. În producerea de capital, muncitorii reproduc continuu condițiile economice prin care lucrează. Capitalul propune o explicație a „legilor mișcării” sistemului economic capitalist de la origini până la viitorul său, descriind dinamica acumulării de capital, creșterea muncii salariate, transformarea locului de muncă, concentrarea capitalului, concurența comercială, sistemul bancar, scăderea ratei profitului, chiriile funciare, etc. Critica economiei politice a capitalismului propune:

• Munca salarizată este „forma celulară” (unitate comercială) de bază a unei societăți capitaliste. Mai mult, deoarece comerțul ca activitate umană nu presupunea nicio moralitate dincolo de cea necesară pentru a cumpăra și vinde bunuri și servicii, creșterea sistemului de piață a făcut entități discrete ale sferelor economice, morale și juridice ale activității umane în societate; prin urmare, valoarea morală subiectivă este separată de valoarea economică obiectivă. Ulterior, economia politică (distribuția justă a bogăției) și „aritmetica politică” (despre impozite) au fost reorganizate în trei domenii distincte ale activității umane, și anume economia, dreptul și etica – politica și economia au fost separate.
• „Formarea economică a societății [este] un proces de istorie naturală”. Astfel, este posibil ca un economist politic să studieze obiectiv legile științifice ale capitalismului, având în vedere că extinderea sa a sistemului de piață al comerțului a obiectivat relațiile economice umane. Utilizarea banilor (legătura de numerar) a anulat iluziile religioase și politice cu privire la valoarea sa economică și le-a înlocuit cu fetișismul mărfii, credința că un obiect (marfă) are valoare economică inerentă. Deoarece formarea economică a societății este un proces istoric, nimeni nu ar putea să-l controleze sau să îl dirijeze, creând astfel un complex global de conexiuni sociale între capitaliști. Formarea economică (comerț individual) a unei societăți precede astfel administrarea umană a unei economii (comerț organizat).
• Contradicțiile structurale ale unei economii capitaliste (în germană: gegensätzliche Bewegung) descriu mișcarea contradictorie care provine din caracterul dublu al muncii și astfel a luptei de clasă dintre muncă și capital, muncitorul salariat și proprietarul mijloacelor de producție. Aceste contradicții economice capitaliste operează „în spatele” capitaliștilor și muncitorilor ca rezultat al activităților lor și totuși rămân dincolo de percepțiile lor imediate ca bărbați și femei și ca clase sociale.
• Crizele economice (recesiune, depresie, etc.) care se înrădăcinează în caracterul contradictoriu al valorii economice a mărfii (unitate celulară) a unei societăți capitaliste sunt condițiile care favorizează revoluția proletară – pe care Manifestul comunist (1848) le-a identificat colectiv ca o armă forjată de capitaliști pe care clasa muncitoare „au întors-o împotriva burgheziei înseși”.
• Într-o economie capitalistă, îmbunătățirea tehnologică și, prin urmare, creșterea producției măresc cantitatea de bogăție materială (valoarea de utilizare) în societate în timp ce simultan diminuează valoarea economică a aceleiași bogății, diminuând astfel rata profitului – un paradox caracteristic crizei economice într-o economie capitalistă. „Sărăcia în mijlocul abundenței”, ca urmare a supraproducției și a consumului insuficient.

După două decenii de studii economice și lucrări pregătitoare (în special în ceea ce privește teoria plusvalorii), primul volum a apărut în 1867 ca Procesul de producție al capitalului. După moartea lui Marx în 1883, Engels a introdus volumul II: Procesul de circulație a capitalului în 1885; și Volumul III: Procesul general al producției capitaliste în 1894 din manuscrise și primul volum. Aceste trei volume sunt cunoscute în mod colectiv sub numele de Das Kapital.

Volumul III – Procesul general al producției capitaliste

Capitalul, volumul III, subtitrat Procesul general al producției capitaliste, a fost pregătit de Engels din note lăsate de Marx și publicate în 1894. Este împărțit în șapte părți:

1. Conversia surplusului în profit și rata surplusului în rata profitului
2. Conversia profitului în profit mediu
3. Legea tendinței ratei profitului de scădere
4. Conversia capitalului de marfă și a capitalului monetar în capital comercial și capital financiar (capitalul comercianților)
5. Divizia profitului în interes și profitul întreprinderii, capital purtător de dobândă.
6. Transformarea surplusului de profit în rentă funciară.
7. Venituri și sursele lor

Lucrarea este cel mai bine cunoscută astăzi pentru Partea 3, care, în rezumat, spune că, pe măsură ce cerințele organice de capital fix ale producției cresc ca urmare a progreselor în producție, în general, rata profitului tinde să scadă. Acest rezultat pe care marxiștii ortodocși îl consideră o caracteristică contradictorie principală care duce la o prăbușire inevitabilă a ordinii capitaliste a fost susținut de Marx și Engels – ca urmare a diferitelor contradicții în modul de producție capitalist – ca având ca rezultat crize a căror rezolvare necesită apariția un mod de producție cu totul nou ca punctul culminant al aceleiași dialectici istorice care a dus la apariția capitalismului din formele anterioare.

Inclide texte traduse de Nicolae Sfetcu din Wikipedia