Aproape peste noapte, utilizatorii de peste tot au adoptat o tehnologie inovativă care le permite să participe într-o viziune mai largă a Internetului. Aplicaţiile distribuite, cum ar fi SETI@home au oferit la milioane de utilizatori posibilitatea de a contribui cu resursele de procesare ale calculatoarelor lor în scopul de a participa la un efort de calcul comun. Aplicaţii adevărate peer-to-peer (presurtat deseori P2P), reprezentate de Napster, Gnutella şi Freenet au oferit o cale intuitivăşi facilă utilizatorilor de a găsi şi a partaja resursele direct unul cu altul, de multe ori fără a avea nevoie de serverul unei autorităţi centrale.
În contrast cu filozofia Internetului de a fi o reţea de reţele interconectate, modul principal de a programa aplicaţiile a fost acela care urmărea filozofia client-server, pe care am menţionat-o la începutul acestui capitol. Folosite mai întâi în reţelele locale, aplicaţiile client-server nu puteau rula la început decât în reţele omogene (având calculatoare compatibile, si de obicei de la acelaşi producător), fără să ofere nici un fel de interoperabilitate între aplicaţii.
Web-ul a făcut aplicaţiile client-server să fie acceptate pe scară foarte largă, prin acceptarea unui client universal (browser-ul de web) care foloseşte un protocol de comunicaţii standard. Oricine are un dispozitiv compatibil, începând de la telefoanele mobile şi terminând cu PC-urile, poate folosi acest model.
Aplicaţiile mai noi de partajare a fişierelor au adresat nevoi simple şi succesul acestor aplicaţii au schimbat modul în care oamenii gândesc utilizarea Internetului. Întorcându-se la modelul de bază pe folosit pentru proiectarea Internetului, ei pot să interacţioneze direct, fără a mai folosi servere web, de poştă electronică sau IRC. Reţeaua pare astfel şi mai puternică pe măsură ce utilizatorii descoperă un nou stil, complementar de folosire al calculatoarelor, care nu necesită în mod obligatoriu o mulţime de clienţi şi servere într-o ierarhie prestabilită.
În prezent cea mai populară utilizare a aplicaţiilor P2P este aceea de a oferi şi a downloada fişiere. Cele mai comune între fişierele din reţelele peer-to-peer sunt fişierele MP3, care conţin melodiile cele mai diverse, şi fişierele DivX, care conţin filme. Acest aspect a făcut ca mulţi observatori, printre care se află şi marea majoritate a companiilor din industria muzicii şi filmului să ajungă la concluzia că aceste reţele reprezintă ameninţări foarte grave în ceea ce priveşte veniturile, sau chiar existenţa lor. RIAA şi MPAA, reprezentantele artiştilor şi companiilor media din Statele Unite au acţionat imediat în judecată companiile care ofereau servicii (software şi mecanisme de căutare) de partajare de fişiere. Reţeaua Napster a fost închisă în urma unui astfel de proces, ambele grupuri cheltuind sume uriaşe pentru a determina impunerea unor restricţii legale. Manifestarea cea mai puternică a acestor eforturi până în acest moment a fost introducerea unei prevederi în statul California, care permitea deţinătorilor legali de drepturi de autor să acceseze sistemele de calcul care erau suspecte că distribuie ilegal materiale cu copyright pe de o parte şi să oprească activitatea reţelelor peer-to-peer, pe de altă parte. Prevederea a fost retrasă în scurt timp, însă reintroducerea ei este oricând posibilă.
Pe măsură ce atacurile din partea companiilor media au devenit mai puternice, reţelele de partajare de fişiere par să se adapteze într-un ritm alert, devenind tehnologic din ce în ce mai greu de oprit.
Acest lucru a făcut ca în ţintele să nu mai fie reţelele în sine, deoarece practic nu există mijloace tehnice pentru a fi oprite, ci utilizatorii lor. Companiile urmăresc utilizatorii serviciilor de partajare, încercând să determine identitatea acestora, în caz de reuşită ăacuzându-i individual de deţinere ilegală de materiale cu drepturi de autor.
Această metodă nu are însăşanse prea mari să reziste în timp, deoarece cel mai probabil răspunsul utilizatorilor va fi ca aceştia să folosească sisteme de partajare criptate, care să ănu permită depistarea celor care transferă fişiere. Altă tendinţă pentru a evita companiile media este aceea de a folosi reţelele fără fir „ad-hoc”, în care fiecare dispozitiv este conectat direct cu cele din vecinătatea sa.
Evoluţia conflictului dintre industria de divertisment, care îşi vede ameninţate interesele financiare, şi utilizatori, care doresc să obţină gratis ultimele filme şi melodiile artiştilor favoriţi, este demnă de urmărit, deoarece nici una din parţi nu şi-a spus ultimul cuvânt.
(Ghid MCTI)
Lasă un răspuns