Semințe ca planoare

Plantele folosesc adesea un mecanism de planare pentru a se propaga. Multe semințe au fie un smoc pentru parașutare, fie anexe păroase (papusul), cum ar fi păpădia, bilele de bumbac și „barba de capră”, fie „aripi”, ca la conifere, arțar, mesteacăn alb, ulm, tei, multe feluri de umbelifere etc.

În binecunoscuta Viața plantelor a lui Kerner vonMarilaum, găsim următorul pasaj relevant:

Fig. 33. Fruct de „barbă de capră”

„În zilele însorite fără vânt, o mulțime de semințe și fructe sunt ridicate sus de curenții verticali de aer. Cu toate acestea, după amurg, ele plutesc de obicei pe o scurtă distanță. Important este ca semințele să zboare, nu atât ca să acopere o suprafață largă, cât să locuiască în crăpături din terase și stânci, la care nu ar ajunge niciodată în alt mod. Între timp, curenții orizontali de aer pot duce aceste semințe și fructe plutitoare destul de departe.

„Semințele unor plante își păstrează aripile și parașutele doar în timp ce zboară. Semințele de ciulin plutesc în liniște până când întâlnesc un obstacol, când sămânța își aruncă parașuta și cade la pământ. De aceea vedem atât de des ciulinul lângă ziduri și garduri. Dar există și alte cazuri, când sămânța este atașată permanent de parașuta ei.”

Fig. 34. Semințe înaripate de a) arțar, b) pin, c) ulm și d) mesteacăn

Figurile. 33 și 34 prezintă câteva semințe și fructe care au un mecanism de planare. De fapt, aceste „planoare” ale plantelor seamănă cu cele create de om în multe puncte. Ele pot ridica o sarcină care poate fi mult mai mare decât propria lor greutate și o pot stabiliza automat. Astfel, dacă sămânța iasomiei indiene ar ajunge să se răstoarne, ea își va recăpăta automat poziția inițială, cu partea sa convexă în partea de jos, iar când întâlnește un obstacol nu se răstoarnă și nu cade brusc, ci coboară lin.