Academia Română este forul care stabileşte regulile ortografice, acestea fiind obligatorii. Normele actuale în acest sens sunt enunţate în Dicţionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită (DOOM). Nu face însă obiectul unor norme propriu-zise, conform DIN, scrierea unor termeni, a unor abrevieri şi simboluri din domeniul ştiinţific şi tehnic (de exemplu, numele unităţilor de măsură), reglementată prin standarde internaţionale sau prin standarde interne de specialitate, care sunt obligatorii.
(a) Precizări privind unele semne de punctuație
Conform definiţiei GALR, „punctuaţia este un sistem de semne grafice, care au rolul de a marca în scris anumite caracteristici […] de organizare sintagmatică ale enunţurilor”(GALR 2005, vol. 2, p. 947); este deci evident că, în perspectiva discursului, importanţa utilizării corecte a semnelor de punctuaţie nu trebuie minimalizată. De modul în care sunt plasate acestea poate depinde uneori înţelegerea corectă a mesajului.
În scrierea limbii române se folosesc următoarele semne ortografice şi de punctuaţie (prezentate în continuare în ordine alfabetică):
► apostrof [’]
Deşi apare foarte rar în textele UE (în unele denumiri sau segmente de text din alte limbi care nu se traduc), este un semn care poate pune probleme, deoarece cu ajutorul programelor de tehnoredactare asistată de calculator, folosind tastatura, nu se poate obţine decât semnul [‘], pe când DOOM precizează că „are forma unei virgule plasate după literă, la umărul acesteia” (DOOM 2005, p. XXXVII), iar DIN că „nu trebuie înlocuit cu prima [‘]” (DIN 2009, p. 74). Se va folosi, prin urmare, funcţia Insert/Simbol din MS Office Word.
► bară oblică [/]
În textele Uniunii Europene acest semn se foloseşte:
– în redarea numărului actelor normative;
– în cauzele Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, pentru a indica numărul cauzelor şi părţile în proces;
– în formule distributive care cuprind unităţi de măsură abreviate (km/h) sau neabreviate (kilometri/oră) şi în abrevierile c/val (contravaloare) şi m/n (motonavă);
– pentru a indica alternativa sau mai multe opţiuni;
– pentru a indica anii financiari, anii de comercializare etc. care nu coincid cu anii calendaristici;
– pentru a indica un raport.
► blanc [ ]
Constă în absenţa oricărui semn; în uzanţele limbii române, blancul (spaţiul) nu precedă celelalte semne de punctuaţie, dar le urmează.
În tipografie se foloseşte şi spaţiul insecabil pentru a permite ca anumite elemente în succesiune într-o secvenţă să nu apară la capăt de rând separat de elementul care le precedă (în cazul redactării computerizate, spaţiul insecabil se realizează cu ajutorul combinaţiei de taste Ctrl+Shift+bara de spaţiu). Se foloseşte astfel spaţiul insecabil înainte şi după cratimă, linia de dialog şi de pauză ( – , – ), între grupurile de cifre ale numerelor întregi (6 257 300), între numere şi unităţi de măsură (700 EUR, 30 kg), între numere şi simbolul pentru procent sau simbolul pentru gradele Celsius (25 %, 13 oC), între semne aritmetice şi numere (± 5, + 4), între abrevierea nr. şi numărul care urmează (nr. 78).
Prin blancuri se delimitează cuvintele sau elementele componente ale unor cuvinte compuse, ale locuţiunilor şi ale altor grupuri de cuvinte relativ stabile. Absenţa blancului (scrierea legată) marchează unitatea, sudura elementului compus. Blancul are rol distinctiv: există secvenţe identice din punct de vedere fonetic, dar care sunt morfologic şi semantic diferite:
nici un (conjuncţie + numeral) // niciun (adjectiv pronominal)
altă dată (locuţiune adverbială: „în altă împrejurare”) // altădată (adverb: „odinioară”)
câte o dată (adverb + numeral: „câte o singură dată”) // câteodată (adverb: „uneori”)
o dată (numeral: „o singură dată”) // odată (adverb: „cândva”) (odată ce, odată cu)
Deloc, altfel, numai se scriu legat când sunt adverbe:
cheltuieli parţial sau deloc imobilizate, nu tratează deloc problemele…
în cazul în care Comisia dispune altfel, părţile au convenit altfel, o altfel de soluţie
evaluate numai pe baza criteriului., aducând numai modificările de formă, se aplică
numai în măsura în care
spre deosebire de:
indiferent de loc si de cauză, depind de moment sau de loc
nici un alt fel de înscris, un alt fel de soluţie, a afecta în alt fel
nu mai târziu de, nu mai puţin important, …nu mai îndeplineşte cerinţele…
► cratimă (liniuţă de unire sau de despărţire) [-]
- Cratima redă în scris rostirea împreună a două cuvinte alăturate, marcând sau nu dispariţia unei vocale: s-a, luat-o, şi-a, într-un, dintr-o. În textele oficiale însă nu este recomandată, în general, elidarea vocalei î în construcţii de tipul să îşi, să îl, să îi sau a vocalei ă în construcţii de tipul să o etc. Formele care se scriu totuşi cu cratimă sunt infinitivul şi gerunziul: a-şi respecta angajamentele, respectându-şi angajamentele.
- Cratima se foloseşte la scrierea unor derivate cu prefixe şi la scrierea cuvintelor compuse ai căror termeni îşi păstrează identitatea morfologică. La scrierea cuvintelor compuse disociabile, cratima dispare în momentul intercalării unor elemente: bună-credinţă/buna sa credinţă; bloc-turn/blocul acesta turn
- Cratima leagă desinenţa sau articolul hotărât de cuvinte care reprezintă împrumuturi sau nume proprii din alte limbi, a căror parte finală prezintă diferenţe între scriere şi pronunţare: acquis-ul, Bruxelles-ul, show-ul, service-ul, site-ul. Se recomandă ataşarea fără cratimă a articolului sau a desinenţei la împrumuturile terminate în consoane sau vocale, redate prin litere din alfabetul limbii române, pronunţate ca în limba română: boardul, clickul, cardul, summitul, trendul, leasingul, serverul, versoul, rectoul, logoul.
- Cratima poate fi utilizată între cuvinte care indică limitele în spaţiu sau în timp şi pentru a reda relaţia dintre două părţi: perioada 2-4 ianuarie 2008, perioada 1 noiembrie-31 decembrie 2007, Acordul Emiratele Arabe Unite-Belgia”, analiza cost-beneficiu.
© Uniunea Europeană
Lasă un răspuns