Studii privind supravegherea telelucrătorilor dintr-o companie

Cercetările în telemuncă s-au concentrat în cea mai mare parte pe studierea telelucrătorilor înșiși sau pe compararea experienței fenomenologice a lucrătorilor care nu lucrează la distanță și a telelucrătorilor. Astfel, supervizorii din contextul telelucrului au fost un domeniu de studiu relativ neglijat. Supraveghetorii telelucrului tind să petreacă mai puțin timp făcând o muncă care poate fi realizată doar la birou. Pentru supraveghetorii din telelucru, suportul de management, corectitudinea sarcinilor de lucru, experiența în supravegherea telelucrătorilor și competența în supravegherea telelucrătorilor au afectat în mod pozitiv impactul organizațional perceput al telelucrului. În cazul supraveghetorilor care nu lucrează la distanță, numai corectitudinea sarcinilor de lucru și competența în supravegherea telelucrătorilor au afectat pozitiv impactul organizațional perceput al telelucrului.

Telemunca, un aranjament de lucru flexibil, care permite angajaților să utilizeze tehnologia de comunicare a informațiilor (TIC) pentru a lucra la un loc de muncă alternativ aprobat, mai degrabă decât la un birou tradițional, a fost un subiect popular de interes în literatura de management. Cu toate acestea, studiile nu au ajuns la un consens cu privire la rezultatele pozitive și negative ale telelucrului, deoarece literatura oferă rezultate mixte. Mai mult decât atât, cercetarea în domeniul telemuncii se concentrează în principal pe studierea telelucrătorilor înșiși sau pe compararea experienței fenomenologice a lucrătorilor care nu lucrează și a telelucrătorilor; astfel, doar câteva studii s-au concentrat asupra colegilor telelucrătorilor, inclusiv a supraveghetorilor. Exemple de subiecte ale acestor studii includ rolul suportului supraveghetorilor pentru telelucru în realizarea echilibrului între viața profesională și viața personală, efectul stilului de conducere a managerilor asupra rezultatelor telelucrătorilor, telecomunicațiile și calitatea relației cu supervizorii, și rezistența managerială ca factor de descurajare a angajamentului la locul de muncă.

Cu toate acestea, studiile legate de supraveghetorii din telemuncă prezintă, de asemenea, limitări comune. În primul rând, se știe că lucrătorii la distanță petrec mai puțin timp la birou și se angajează în mai puține întâlniri formale și informale cu colegii (de exemplu, subordonați, supraveghetori) decât cei care nu lucrează la distanță. Se știe că astfel de comportamente creează probleme, inclusiv izolarea la locul de muncă și împiedicarea muncii în echipă prin reducerea timpului de interacțiune. Cu toate acestea, dacă supraveghetorii de telelucru care monitorizează angajații ar demonstra același comportament, nu a fost testat empiric. În al doilea rând, până acum, majoritatea studiilor au evaluat succesul telelucrului pe baza percepțiilor angajaților în telelucru. Prin urmare, percepțiile supraveghetorilor care supraveghează telelucrătorii au fost în mare parte neglijate. Organizațiile care adoptă telemunca se bazează pe supraveghetori pentru a pune în aplicare politica și pentru a direcționa telelucrătorii. Astfel, pentru a evalua succesul telelucrului, perspectiva managerilor asupra efectelor telelucrului, precum și procesul de implementare (de exemplu, supravegherea telelucrătorilor) necesită atenție. În al treilea rând, o parte considerabilă a cercetării privind adoptarea telelucrului acceptă perspective de determinism tehnologic, dar deciziile de implementare a telelucrului nu se bazează complet pe TIC, ceea ce implică faptul că determinismul tehnologic singur nu poate explica procesul de adoptare a telelucrului. Organizațiile sunt sisteme deschise care constau dintr-un subsistem tehnic, un subsistem de personal, o structură organizațională sau un subsistem de proiectare a muncii / locurilor de muncă și a mediului (Bélanger și colab., 2013). În cele din urmă, supraveghetorilor care nu sunt în prezent telelucrători li se poate cere să supravegheze subordonații telelucrători. Majoritatea studiilor nu au luat încă în considerare acest fenomen. Întrucât succesul implementării telelucrului este afectat în mare măsură de supraveghetori, trebuie luat în considerare gradul diferențiat în comportamentele și percepțiile diferiților supraveghetori ai telelucrului și telelucrătorilor.

Se poate adopta modelul cereri-resurse de locuri de muncă pentru a oferi o explicație a provocărilor cu care se confruntă supraveghetorii în gestionarea telelucrului. Se poate astfel porni de la ipoteza că supraveghetorii din contextul telelucrului justifică mai multe cercetări. De asemenea, este important ăn acest context rolul supraveghetorilor și posibilele probleme și provocări care decurg din implementarea telelucrului din perspectiva managerială.

Sursa: Seejeen Park & Yoon Jik Cho, Does telework status affect the behavior and perception of supervisors? Examining task behavior and perception in the telework context