În general, aceşti doi termeni se consideră că reprezintă acelaşi concept. Iniţiativa ETD (European Telework Development) face însă o nuanţare în acest sens:
Telecomunităţile beneficiază de facilităţi specifice comunităţilor pentru studiu, acces la tehnologie şi la muncă, etc. Acest concept a fost iniţiat in Suedia, răspândindu-se rapid, în special în Anglia.
Telecentrul sugerează facilităţi mai degrabă comerciale, stabilite pe criterii comerciale. De obicei ele asigură spaţiu de lucru pentru persoanele care pot avea un job permanent, dar preferă să lucreze în exteriorul sediului, fără a lucra acasă. În acest sens, telecentrele se aseamănă cu alte oferte de servicii care funcţionează de ani de zile, dar se deosebeşte de acestea prin accentul pus pe spaţiul de lucru, aparatura de înalta performanţă şi accesul la serviciile în reţea.
Telecomunităţile accentuează latura socială a activităţii. Din această cauză, mulţi telelucrători folosesc aceste centre datorită accesului mai ieftin, unii având legături cu telecomunităţile, în reţea, chiar de acasă, pentru a beneficia de facilităţile oferite.
Telecentrele sunt mult mai bine organizate, securizate, şi oferă un loc de muncă non-stop pentru persoanele care au nevoie de spaţiu pentru a lucra, a contacta pe ceilalţi angajaţi, colegi, clienţi, etc.
Telecommuting Advisory Council (TAC) cu sediul in Los Angeles a stabilit nişte criterii pe baza cărora se poate recunoaşte dacă un centru poate fi considerat sau nu telecentru, precum:
-
Centrul este mai aproape de utilizatori decât sediul firmelor la care lucrează;
-
Rezultatul activităţii utilizatorilor este transmis la sediul central al firmelor la care sunt angajaţi sau pentru care lucrează;
-
Utilizatorii trebuie să fie angajaţi ai mai multor firme, sau din compatimente diferite din cadrul aceleiaşi firme.
Mokhtarian sugerează încă două criterii suplimentare: independenţa de locul de desfăşurare a activităţii (aceasta poate fi realizată, la fel de bine, oriunde) şi structura organizaţională (absenţa unei ierarhii de decizie).
Centrele regionale
O modalitate importanta de telelucru este prin utilizarea de telecentre localizate relativ aproape de acasă. Aceste centre sunt echipate cu suficiente echipamente de calcul şi facilităţi de comunicare pe care le utilizează ca o extensie normală a locului de muncă. Aceste facilităţi sunt utile în primul rând celor care ar trebui să străbată drum lung până la sediul unde trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Telecentrele nu elimină complet necesitatea deplasării, dar micşoreaza mult distanţele. Cea mai bună amplasare a centrelor este în locuri descongestionate sau în apropierea zonelor publice de tranzit.
Centre locale
Centrele locale pun în comun spaţiu de lucru şi echipamente pentru lucrătorii din apropiere. Aceste centre pot fi finanţate, în comun, de toate comunităţile care profită de pe urma acestora.
Centre în vecinătate
O variantă a centrelor locale sunt centrele din imediata vecinătate („neighborhood centers”), minicentre care se dezvoltă de obicei în număr mare, fiecare din ele deservind un număr mic de utilizatori. Acestea sunt accesate de către telelucrători parcurgând drumul până la ele pe jos, distanţa fiind foarte mică.
Lasă un răspuns