(Percepția timbrului sunetului)
În mod tradițional, un ton muzical este un sunet periodic constant. Un ton muzical se caracterizează prin durată, înălțime, intensitatea (sau poresiunea) și timbrul (sau calitatea). Notele folosite în muzică pot fi mai complexe decât tonurile muzicale, deoarece ele pot include aspecte aperiodice, cum ar fi elementele tranzitorii de atac, vibrato și modularea anvelopei.
Un ton simplu, sau un ton pur, are o formă de undă sinusoidală. Un ton complex este o combinație de două sau mai multe tonuri pure care au un model periodic de repetare.
Tonul pur
Un ton pur este un ton cu o formă de undă sinusoidală, de ex. o undă sinusoidală sau cosinusoidală. Aceasta înseamnă că, indiferent de alte proprietăți caracteristice, cum ar fi amplitudinea sau faza, undele constau dintr-o singură frecvență. Undele sinusoidale și cosinusoidale sunt cele mai elementare blocuri ale unor unde mai complexe, iar frecvențele suplimentare (adică undele sinusoidale și cosinusoidale cu frecvențe diferite) sunt combinate, forma de undă se transformă dintr-o formă sinusoidală într-o formă mai complexă.
O undă sinusoidală este caracterizat de frecvența sa, numărul de cicluri pe secundă – sau lungimea de undă, distanța pe care forma de undă se deplasează în mediul său într-o perioadă – și amplitudinea, mărimea fiecărui ciclu. Un ton pur are proprietatea unică că forma de undă și sunetul sunt modificate numai în amplitudine și fază de sisteme acustice liniare.
O undă sinusoidală pură este un sunet artificial. Hermann von Helmholtz este creditat ca primul creator al unei unde sinusoidale, folosind „sirena Helmholtz”, un dispozitiv mecanic care trimite aer comprimat prin orificii pe o placă rotativă. Acesta este probabil cel mai apropiat rezultat de o undă sinusoidală care a fost auzit înainte de inventarea oscilatoarelor electronice.
Undele sinusoidale sunt în general incomode pentru ureche, și pot cauza pierderea auzului indusă de zgomot la volum mai mic decât alte zgomote. Localizarea sunetului este adesea mai dificilă cu undele sinusoidale decât cu alte sunete; acestea par să „umple camera”.
Elemente
Muzica are multe fundamente sau elemente diferite. În funcție de definiția elementului folosit, acestea pot include: înălțime, puls, tempo, ritm, melodie, armonie, textură, stil, alocarea vocii, timbru sau culoare, dinamică, exprersie, articulare, formă și structură. Elementele muzicii apar în mod proeminent în curriculum-urile de muzică din Australia, Marea Britanie și SUA. Toate cele trei curriculum-uri identifică înălțimea, dinamica, timbrul și textura ca elemente, dar celelalte elemente de muzică identificate sunt departe de a fi convenite universal.
Expresia „elementele muzicii” este folosită în mai multe contexte diferite. Cele două contexte cele mai comune pot fi diferențiate prin descrierea lor ca „elemente rudimentare ale muzicii” și „elemente perceptuale ale muzicii”.
Lasă un răspuns