Sfânta Muceniţă Caliopia

|

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Deciu, strălucită cu tinereţea trupului şi cu frumuseţea sufletului. Fiind prinsă a fost silită să se lepede de dragostea şi de credinţa în Hristos. Dar întrucât cu tărie se ţinea de aceasta, a fost … Citeşte mai mult

Sfânta Marta, sora lui Lazăr

|

Sfânta Marta, sora lui Lazăr, prietenul lui Hristos, locuia în Betania, un sat aflat la mică distanţă de Ierusalim. Părinţii au considerat pe Maria drept chip al contemplaţiei, de preferat faţă de fapta virtuţii reprezentată de Marta, sora ei.

Sfântul Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

|

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăţilor, Constantinopolul, părinţii lui erau de bun neam şi vestiţi, numindu-se Teodor şi Evdochia.

Sfântul Mucenic Iustin Filozoful

|

Sf. Iustin a trăit între anii 100-160. Născut din părinţi păgâni, probabil de origine latină, el s-a convertit la creştinism înainte de anul 132 şi a fost martirizat la Roma. A scris două apologii, în fapt scrisori de pledoarie, prima … Citeşte mai mult

Sfântul Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni

|

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului.

Sfinţii mari împăraţi Constantin şi mama sa Elena

|

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 şi 337. Flavia Iulia Helena, cunoscută sub numele de Helena Augusta … Citeşte mai mult

Sfântul sfinţitul mucenic Patrichie, episcopul Prusei

|

Patrichie episcopul Prusei, fiind pârât că credea în Hristos, a stat de faţă înaintea eparhului Iulie, care a poruncit să fie aruncat în mijlocul izbucnirilor de ape fierbinţi, care lui nimic nu i-au stricat ci mai vârtos acelora ce l-au … Citeşte mai mult

Sfânta muceniţă Hristina (Cristina) fecioara

|

Dionisie, Pavel şi Andrei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au … Citeşte mai mult

Sfântul Ahile, episcopul Larisiei

|

Acesta a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare, şi era născut şi crescut din părinţi binecredincioşi, de la care învăţase religiozitatea şi cinstirea de Dumnezeu, împreună cu învăţătura cea lumească, şi cu filozofia cea mai înaltă.

Sfântul mucenic Isidor

|

Isidor de Chios (n. în Alexandria, Egipt – d. 251, Chios) este un sfânt creştin. Mormântul său se află în biserica San Marco din Veneţia. este unul din patronii Veneţiei şi ai insulei Chios.

Sfânta muceniţă Glicheria

|

Sfânta muceniţă Glicheria este pomenită în Sinaxar în luna mai, ziua a treisprezecea. Sfânta Glicheria a trăit în jurul anului 100 în oraşul Traianopol. A fost decapitată în anul 141 într-o zi de 13 mai.

1 2 3 4