Sfântul Mucenic Ignatie

|

Sfântul sfinţitul Mucenic Ignatie, urmaş al apostolilor, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a … Citeşte mai mult

Sfântul Mucenic Trifon

|

Acesta era din satul Lampsac, din ţinutul Frigiei şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian (238-249) şi Decius (250-253). A cunoscut, încă din copilărie, credinţa creştina şi, întărit de Duhul Sfânt, propovăduia dreapta credinţă, împreună cu Sfântul Respice, fiind din … Citeşte mai mult

Despre sfinţi, religie, societate, şi revoluţie

|

Nu sunt o persoană religioasă. Cel puţin, nu în sensul mediatizat: rugăciuni, biserică, închinăciuni, etc. Consider credinţa drept o problemă personală a fiecăruia. Şi nu sunt de acord cu idolatrizarea nimănui. Dar faţă de sfinţi, am un anumit respect. Nu … Citeşte mai mult

Sf. Cuvios Daniil Sihastrul

|

În această lună, în ziua a optsprezecea pomenirea Sfântului Cuviosului Părintele nostru Daniil Sihastrul. Acest cuvios părinte s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini într-un sat nu departe de Rădăuţi. Din copilărie cuprins de o deosebită râvnă către cele duhovniceşti a … Citeşte mai mult

Sf. Mucenic Sebastian

|

În această lună, în ziua a optsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian. Sebastian a făcut parte din senatul roman pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era de loc din oraşul Milan şi a adus pe mulţi la dreapta credinţă. Marcelin şi … Citeşte mai mult

1 2 3 4