Teoria jocurilor este studiul modelelor matematice ale interacțiunilor strategice între agenții raționali. Are aplicații în toate domeniile științelor sociale, precum și în logică, știința sistemelor și informatică. Inițial, a abordat jocuri cu sumă zero pentru două persoane, în care câștigurile sau pierderile fiecărui participant sunt exact echilibrate de cele ale altor participanți. În secolul 21, teoria jocurilor se aplică unei game largi de relații comportamentale; este acum un termen umbrelă pentru știința luării deciziilor logice la oameni, animale, precum și computere.
Teoria modernă a jocurilor a început cu ideea echilibrului cu strategii mixte în jocul cu sumă zero pentru două persoane și demonstrarea acesteia de către John von Neumann. Dovada originală a lui Von Neumann a folosit teorema de punct fix Brouwer pe mapările continue în mulțimi compacte convexe, care a devenit o metodă standard în teoria jocurilor și în economia matematică. Lucrarea sa a fost urmată de cartea din 1944 Theory of Games and Economic Behavior, scrisă în colaborare cu Oskar Morgenstern, care considera jocurile cooperative ale mai multor jucători. A doua ediție a acestei cărți a oferit o teorie axiomatică a utilității așteptate, care a permis statisticienilor și economiștilor matematicieni să trateze luarea deciziilor în condiții de incertitudine.
Teoria jocurilor a fost dezvoltată pe scară largă în anii 1950 de mulți savanți. A fost aplicată în mod explicit evoluției în anii 1970, deși evoluții similare datează cel puțin până în anii 1930. Teoria jocurilor a fost recunoscută pe scară largă ca un instrument important în multe domenii. Începând cu 2020, odată cu Premiul Memorial Nobel pentru Științe Economice acordat teoreticienilor Paul Milgrom și Robert B. Wilson, cincisprezece teoreticieni ai jocurilor au câștigat Premiul Nobel pentru economie. John Maynard Smith a fost distins cu Premiul Crafoord pentru aplicarea teoriei jocurilor evolutive.
Jocuri cooperante / necooperante
Un joc este cooperant dacă jucătorii sunt capabili să își asume angajamente obligatorii aplicate extern (de exemplu, prin legea contractelor). Un joc este necooperant dacă jucătorii nu pot forma alianțe sau dacă toate acordurile trebuie să fie auto-executive (de exemplu, prin amenințări credibile).
Jocurile cooperante sunt adesea analizate în cadrul teoriei jocurilor cooperante, care se concentrează pe prezicerea coalițiilor care se vor forma, a acțiunilor comune pe care le întreprind grupurile și a câștigurilor cooperante rezultate. Se opune teoriei tradiționale a jocului non-cooperant, care se concentrează pe prezicerea acțiunilor și a câștigurilor individuale ale jucătorilor și pe analiza echilibrelor Nash. Accentul pe profitul individual poate duce la un fenomen cunoscut sub numele de Tragedia bunurilor comune, în care resursele sunt utilizate la un nivel colectiv ineficient. Lipsa negocierilor formale duce la deteriorarea bunurilor publice prin suprautilizare și subprovizionare care decurge din stimulente private.
Teoria jocurilor cooperante oferă o abordare la nivel înalt, deoarece descrie doar structura, strategiile și beneficiile coalițiilor, în timp ce teoria jocurilor non-cooperante analizează și modul în care procedurile de negociere vor afecta distribuția câștigurilor în cadrul fiecărei coaliții. Întrucât teoria jocurilor non-cooperante este mai generală, jocurile cooperante pot fi analizate prin abordarea teoriei jocurilor non-cooperante (reversul nu este valabil), cu condiția să se facă suficiente ipoteze pentru a cuprinde toate strategiile posibile disponibile jucătorilor datorită posibilității de aplicare externă a cooperării. În timp ce utilizarea unei singure teorii poate fi de dorit, în multe cazuri sunt disponibile informații insuficiente pentru a modela cu acuratețe procedurile formale disponibile în timpul procesului de negociere strategică, sau modelul rezultat ar fi prea complex pentru a oferi un instrument practic în lumea reală. În astfel de cazuri, teoria jocurilor cooperante oferă o abordare simplificată care permite analiza jocului în ansamblu, fără a fi nevoie să facă nicio presupunere cu privire la puterile de negociere.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns