Cloaca comportamentală (Behavioral sink)

„Cloaca comportamentală” (”behavioral sink”) este un termen inventat de etologul John B. Calhoun pentru a descrie un colaps al comportamentului care poate rezulta din supraaglomerare. Termenul și conceptul derivă dintr-o serie de experimente de suprapopulare efectuate de Calhoun pe șobolani norvegieni între 1958 și 1962. În experimente, Calhoun și cercetătorii săi au creat o serie de „utopii de șobolan” – spații închise în care șobolanilor li s-a oferit acces nelimitat la hrană și apă, permițând creșterea nelimitată a populației. Calhoun a inventat termenul „cloacă comportamentală” în raportul său din 1 februarie 1962 într-un articol intitulat „Densitatea populației și patologia socială” din Scientific American despre experimentul cu șobolani. Mai târziu va efectua experimente similare pe șoareci, din 1968 până în 1972.

Lucrarea lui Calhoun a devenit folosită ca un model animal al colapsului societal, iar studiul său a devenit o piatră de încercare a sociologiei urbane și a psihologiei în general.

Experimente

În studiul din 1962, Calhoun a descris comportamentul după cum urmează:

”Mulți [șobolani] nu au putut să ducă sarcina până la termen sau să supraviețuiască nașterii puiilor dacă au făcut-o. Un număr și mai mare, după ce au dat naștere cu succes, au pierdut funcțiile materne. În rândul masculilor, tulburările de comportament au variat de la deviația sexuală la canibalism și de la hiperactivitate frenetică până la o retragere patologică din care indivizii ieșeau să mănânce, să bea și să se miște numai atunci când alți membri ai comunității dormeau. Organizarea socială a animalelor a arătat o perturbare egală. …”

”Sursa comună a acestor tulburări a devenit cel mai dramatic evidentă în populațiile primei noastre serii de trei experimente, în care am observat dezvoltarea a ceea ce am numit o cloacă comportamentală. Animalele se înghesuiau în cel mai mare număr într-unul dintre cele patru țarcuri interconectate în care era menținută colonia. Până la 60 din cei 80 de șobolani din fiecare populație experimentală se adunau într-un singur țarc în timpul perioadelor de hrănire. Șobolanii individuali mâncau rar cu excepția ​​companiei altor șobolani. Ca urmare, în țarcul adoptat pentru alimentație s-au dezvoltat densități extreme de populație, lăsând pe celelalte cu populații rare.”

”… În experimentele în care s-a dezvoltat cloaca comportamentală, mortalitatea infantilă a crescut până la 96 la sută în rândul celor mai dezorientate grupuri din populație.”

Primele experimente ale lui Calhoun cu șobolani au fost efectuate pe terenuri agricole la Rockville, Maryland, începând cu 1947.

În timp ce Calhoun lucra la Institutul Național de Sănătate Mintală (NIMH) în 1954, a început numeroase experimente cu șobolani și șoareci. În timpul primelor sale teste, a plasat în jur de 32 până la 56 de șobolani într-un țarc de 3,0 m × 4,3 m într-un hambar din comitatul Montgomery. El a separat spațiul în patru camere. Fiecare cameră a fost creată special pentru a susține o duzină de șobolani norvegieni bruni maturizați. Șobolanii se puteau deplasa între camere folosind rampele. Deoarece Calhoun a furnizat resurse nelimitate, cum ar fi apă, hrană și, de asemenea, protecție împotriva prădătorilor, precum și împotriva bolilor și intemperiilor, se spunea că șobolanii se află în „utopia șobolanului” sau „paradisul șoarecilor”, a explicat un alt psiholog.

În urma experimentelor sale anterioare cu șobolani, Calhoun și-a creat mai târziu „Mediul care inhibă mortalitatea pentru șoareci” în 1968: o cușcă de 260 cm × 260 cm pentru șoareci cu hrană și apă umplute pentru a sprijini orice creștere a populație, care a dus abordarea sa experimentală până la limitele sale. În cel mai faimos experiment al său din serie, „Universul 25”, populația a atins un vârf de 2.200 de șoareci și, ulterior, a prezentat o varietate de comportamente anormale, adesea distructive, inclusiv refuzul de a se implica în curtare, femelele care își abandonează puii, și homosexualitate. Până în a 600-a zi, populația era pe cale de dispariție. Deși fizic capabil să se reproducă, șoarecii își pierduseră abilitățile sociale necesare pentru a se împerechea.

Articolul din Scientific American din 1962 a venit într-un moment în care suprapopularea devenise un subiect de mare interes public și avea o influență culturală considerabilă.

Calhoun și-a exprimat o mare parte a lucrării sale în termeni antropomorfi, într-un mod care a făcut ideile sale extrem de accesibile publicului laic.

Calhoun s-a retras de la NIMH în 1984, dar a continuat să lucreze la rezultatele cercetării sale până la moartea sa, pe 7 septembrie 1995.

Explicaţie

Se crede că aglomerarea voluntară specifică a șobolanilor la care se referă termenul „cloacă comportamentală” a rezultat din aglomerarea involuntară anterioară: șobolanii individuali au devenit atât de obișnuiți cu apropierea celorlalți în timp ce mănâncă, încât au început să asocieze hrănirea cu compania altor șobolani. Calhoun a găsit în cele din urmă o modalitate de a preveni acest lucru prin schimbarea unora dintre setări și, prin urmare, a scăzut oarecum mortalitatea, dar consecințele patologice generale ale supraaglomerării au rămas.

Aplicabilitate la oameni

Calhoun însuși a văzut soarta populației de șoareci ca pe o metaforă a potențialei soarte a omenirii. El a caracterizat prăbușirea socială drept o „moarte spirituală”, cu referire la moartea trupească drept „a doua moarte” menționată în versetul biblic Apocalipsa 2:11.

Există controverse cu privire la implicațiile experimentului. Experimentul psihologului Jonathan Freedman a recrutat studenți de liceu și universități pentru a efectua o serie de experimente care au măsurat efectele densității asupra comportamentului. Le-a măsurat stresul, disconfortul, agresivitatea, competitivitatea și neplăcerea generală. El a declarat că nu a găsit niciun efect negativ apreciabil în 1975. Cercetătorii au susținut că „lucrarea lui Calhoun nu a fost doar despre densitate în sens fizic, ca număr de indivizi-pe-unitate-pătrată-de suprafață, ci a fost despre grade de interacțiune socială”.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)