Progresivismul economic

Progresivismul economic sau progresismul fiscal este o filozofie politică și economică, care încorporează principiile socioeconomice ale social-democraților și progresiștilor politici. Aceste opinii sunt adesea înrădăcinate în conceptul de justiție socială și au scopul de a îmbunătăți condiția umană prin reglementări guvernamentale, protecții sociale și menținerea bunurilor publice.[1] Nu trebuie confundat cu ideea mai generală a progresului în raport cu creșterea economică.

Progresivismul economic se bazează pe ideea că piețele capitaliste lăsate să funcționeze cu reglementări guvernamentale limitate sunt în mod inerent nedrepte, favorizând marile afaceri, marile corporații și pe cei bogați. Progresiviștii cred că o piață corectă ar trebui să aibă ca rezultat o distribuție normală a bogăției, dar în majoritatea țărilor cei bogați câștigă venituri foarte disproporționate. Prin urmare, progresiviștii susțin controlul piețelor prin protecții publice despre care cred că vor favoriza mobilitatea ascendentă, vor diminua inegalitatea veniturilor și vor inversa marginalizarea. Politicile economice specifice care sunt considerate progresive includ impozite progresive, redistribuirea veniturilor care vizează reducerea inegalităților de avere, un pachet cuprinzător de servicii publice, asistență medicală universală, rezistență la șomaj involuntar, educație publică, securitate socială, legi privind salariul minim, legi antitrust, legislație care protejează drepturile lucrătorilor și drepturile sindicatelor și ale unui stat social.

Filosofia economică progresivă este de obicei definită în opoziție cu liberalismul economic, laissez-faire și concluziile economiei austriece și din Chicago. Multe organizații care promovează progresivismul economic pot fi caracterizate dintr-o gamă de aplicare a criticii la adresa capitalismului până la a fi anticapitalist, și includ principii și politici bazate pe keynesianism, marxism și alte școli de gândire socioeconomice de stânga. Progresivismul economic poate fi văzut, de asemenea, ca un răspuns potențial la și tratarea problemelor sociale și economice, cum ar fi afluenza, rasismul ecologic, totalitarismul inversat, fundamentalismul pieței, sclavia salarială și „socialismul pentru bogați și capitalismul pentru săraci”, precum și un contraargument la cultura capitalismului, teologia prosperității și individualismul dur.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)