În câmp, Ion, Nela, Dinu, agenţii SRI şi membrii cabinetului stau pe marginea unor lanuri de grâu uriaşe cu aspect futuristic, cu sisteme automate de irigaţii. Ion priveşte la grîul uscat, crescut împreună cu neghina, bolnav, şi prin care roiau insectele dăunătoare. O privelişte dezolantă. Ion:
– „Doamne, ăăă… Arată ca dracu’…” Se uită discret la buzunarul său, unde se găsea împăturită harta de la Dinu. „Am nevoie să mă duc la baie, şi, ăăă, Nela are şi ea nevoie. Ne vom face nevoile chiar în spatele tufelor de colo, dacă nu aveţi nimic împotrivă.”
Agentul, cu gesturi libidinoase:
– „Bine, bine! Am înţeles!”
Membrii cabinetului încep să râdă ca idioţii, făcând gesturi obscene cu degetele, în timp ce Ion şi Nela se îndreaptă spre nişte tufişuri pe marginea unei râpe, mai departe de locul în care se afla grupul, trecând prin lanul de grâu. Ajung într-un loc de unde nu mai pot fi văzuţi. Ion scoate harta din buzunar şi o despătureşte. Descoperă dezamăgit că era o simplă mâzgăleală, fără puncte de reper, direcţii, sau scală, şi cu un scris lăbărţat încercuit în unul din colţuri, „maşna timpul”
– „Drace! încotro s-o luăm?”
– „Poate ar fi bine să fugim şi întrebăm pe drum încotro e maşina?”
– „Nu cred că e o idee bună. Nu putem risca. Am apărut pe toate canalele de televiziune şi mă cunosc toţi acum. N-avem nicio şansă, mă voi duce înapoi la închisoare.”
Deodată lui Ion îi vine o idee:
– „Drace!… E-n regulă, ne întoarcem şi o să îi cer lui Dinu o hartă mai bună. Apoi, cu prima ocazie, vom fugi.”
– „Şi dacă nu se va mai ivi o altă ocazie? Doamne, mai bine îl caut pe Iepure până nu mă găseşte el.”
– „Iepure nu te ma poate găsi! Nu înţelegi? E imposibil!”
– „Aşa crezi tu?. Să-ţi spun o poveste. Am fugit o dată la Herculane, n-am spus nimănui unde am plecat, m-am cazat la un hotel, şi ce să vezi: BANG! Sună telefonul! Era Iepure.”
– „Ei bine, asta a fost în urmă cu o mie de ani! Crede-mă. Eşti în siguranţă.”
– „Oare, aşa să fie?”
– „Păi da… Şi ştiu că nu e treaba mea, dar când o să ne întoarcem, cred că ar trebui ca tu şi cu Iepure să vă duceţi la un consilier de cuplu. Şi poate că data viitoare îţi vei găsi un impresar artistic care să nu mai fie şi iubitul tău.”
Agenţii se apropie de tufişuri, adresându-se lui Ion:
– „Hei! Credeam că tu i-o tragi.”
– „Aha, i-am tras-o. Tocmai am terminat.”
Agentul, neîncrezător:
– „Eşti sigur?”
Nela, intrând în joc:
– „Mda… a fost grozav!”
– Bine atunci, să mergem înapoi.”
Pornesc înapoi prin lanul de grâu. Deodată, sistemul de irigaţii porneşte automat, stropindu-i. Ion se uită mirat la picăturile de pe braţul său, observând că erau de culoare verde.
– „Ce e asta?”
Nela gustă din lichid:
– „Să fie chestia aia pe care o beau ei?”
Se uită amândoi în jur şi văd un gigant turn de apă cu un baner al unei firme „Ponsanto”, pe care scrie „PONSANTO ŞTIE DE CE AU NEVOIE PLANTELE”, şi „CU ELECTROLIŢI”
Nela:
– „Ăştia udă plantele cu rahatul ăsta?!”
Ion priveşte în jur, vede câmpurile de culturi cât vedeai cu ochii udate toate cu „Ponsanto”, şi îi vine o idee.
Lasă un răspuns