Home » Articole » Articole » Știință » Acest Univers este… artificial ?

Acest Univers este… artificial ?

Dacă se poate vorbi despre destinul oamenilor, dacă se poate vorbi despre destinul omenirii (care nu este totuşi suma destinelor tuturor oamenilor) atunci întrebarea care se pune este: se poatre vorbi despre un destin al Universului ?… Greu de răspuns fără îndoială…

Există mai multe concepţii despre Univers… Iată o schemă referitoare la concepţiile despre Univers (întrucât putem să ne întrebăm despre destinul Universului numai în cadrul unei concepţii anumite)… Schema aceasta se găseşte în cartea lui John D. Barow, “Mic tratat despre nimic” (Editura Tehnică, Bucureşti, 2006, trad. Cornelia Rusu, pag. 296).

La întrebarea dacă a existat un început al Universului, se poate răspunde în două feluri: fie că nu a existat un început, fie că a existat totuşi un început.

• Dacă NU a existat un început al Universului, atunci sunt următoarele posibilităţi:

– Fie există cicluri eterne – Universul apare şi dispare ciclic, la nesfârşit.

– Fie există o schimbare eternă, în urma căreia, Universul, fie că nu are sfârşit, fie că are totuşi un sfârşit.

• Dacă A EXISTAT un început al Universului, atunci sunt următoarele posibilităţi:

– Fie există UN ÎNCEPUT AL TIMPULUI, ceea implică crearea din nimic a Universului.

– Fie există UN ÎNCEPUT ÎN TIMP, ceea ce implică o creare din ceva; crearea din ceva implică mai departe existenţa unei structuri, a unei ordini anumite prestabilite, fie existenţa haosului primordial; dacă există o ordine, atunci această ordine este fie temporară, fie este permanentă.

Aşadar, exsistă un destin al UNIVERSULUI ? Să presupunem că există…

Să presupunem că Universul se va sfârşi cândva, cumva… Putem astfel să ne gândim la următoarea eventualitatea descrisă succint de către Michio Kaku în cartea “Lumi posibile” (Editura TREI, 2015, trad. I. Dumitru-Palcus, pag. 44):

Legile fizicii statuează că, în mod necesar, viaţa inteligentă va dispărea în cele din urmă. În acelaşi timp, o lege a evoluţiei afirmă că, dacă mediul se schimbă, formele de viaţă trebuie ori să migreze, ori să se adapteze, ori să piară. Întrucât adaptarea la un univers care moare prin îngheţare este imposibilă, singurele opţiuni sunt moartea sau… părăsirea universului. Confruntate cu sfârşitul definitiv al universului, civilizaţiile de peste câteva trilioane de ani ar putea dezvolta instrumente tehnologice necesare pentru a pleca într-o “barcă de salvare” dimensională către alt univers mult mai tânăr şi mai fierbinte ? Sau îşi vor folosi tehnologia superioară la crearea unei “bucle temporale” şi să se deplaseze înapoi, în propriul trecut, când temperaturile erau mult mai ridicate ?

Aşa cum am mai scris şi în altă parte (şi anume în cartea “Mistere fascinante”), să presupunem că omenirea va avea totuşi soarta Universului… Ce ar însemna asta ?

Dacă Universul va avea o expansiune infinită, atunci poate că şi omenirea va avea o expansiune infinită…

Dacă Universul se va contracta şi în final se va prăbuşi şi va înceta să mai existe, atunci şi omenirea va avea acelaşi sfârşit…

Sau ar mai putea fi o posibilitate: dacă Universul se va contracta şi la un moment dat ar putea dispărea, poate că… omenirea aceea foarte îndepărtată în timp, ar putea să intervină şi să împiedice totuşi dispariţia Universului, într-un fel anume…

Dacă, la un moment dat, expensiunea Universului va înceta şi Universul va rămâne aşa… la infinit, atunci, poate că şi omenirea va avea aceeaşi soartă… Sau poate că va fi altceva…

Pe de altă parte, poate că Universul este integrat într-o structură, extrem de complexă (numită şi hiperstructură) şi atunci… toată concepţia referitoare la Univers va trebui revizuită…

În ceea ce priveşte sfârşitul omenirii, reiau ceea ce scriam în cartea specificată…

Câteva cauze posibile ale distrugerii civilizaţiei umane:

– diverse catastrofe planetare (destabilizarea nucleului intern al Pământului; haos atmosferic; seisme de mare intensitate şi frecvente, etc.);

– destabilizarea orbitei satelitului natural al Pământului;

– coliziunea cu un corp cosmic;

– destabilizarea activităţii solare;

– invazia unor fiinţe extraterestre;

– diminuarea drastică a resurselor;

– fenomene naturale necunoscute – anomalii;

S-ar mai putea adăuga, spre exemplu catastrofa psihică (o psihoză generalizată, o amnezie generalizată) şi socială (război, epidemie, violenţă extremă).

În ce măsură astfel de posibilităţi se pot realiza efectiv ? Într-o măsura mai mare, dacă omenirea nu va lua în considerare, în viitor, astfel de posibilităţi şi într-o măsură mai mică, dacă le va lua, totuşi, în considerare…

În definitiv, atunci când va avea loc sfârşitul lumii, probabil că nimeni nu va mai şti, pentru că… nimeni nu va mai exista pentru a confirma aceasta…

Pe de altă parte, mulţi oameni nu agreează această idee a sfârşitului lumii, spunând că omenirea a trecut prin numeroase situaţii catastrofale şi a supravieţuit totuşi. De ce să nu sperăm că sfârşitul lumii nu va avea loc, decât poate, cândva, când Universul însuşi se va sfârşi ?…

Rolf Dobelli atrage atenţia însă că o astfel de judecată poate fi eronată:

Ca să presupunem că existenţa noastră până la ora actuală este o garanţie a supravieţuirii viitoare înseamnă să comitem o greaşeală gravă. Probabil cea mai gravă.

(Rolf Dobelli – “Arta de a gândi limpede”, Broque Books &Arts, Bucureşti, 2014, trad. Adriana I. Bădescu, pag. 109)

Extras din Această viață trecătoare – Reflecții despre destin și poluare, însemnări diverse, de Constantin M. N. Borcia

Această viață trecătoare – Reflecții despre destin și poluare, însemnări diverse
Această viață trecătoare – Reflecții despre destin și poluare, însemnări diverse

Dat fiind faptul că totul în această lume este într-o continuă transformare, că nimic nu este etern, orice studiu asupra existenţei ar trebui să pornească de la acest adevăr… Pe de altă parte, în ciuda acestei situaţii, în natură se … Citeşte mai mult

Nu a fost votat Citește mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *