Băncile şi creditele ipotecare în perioada de dinainte de criză

de Nicolae Sfetcu | postat în: Bănci, Credite ipotecare, Criza bancară, Criza financiară | 0

Reducerea reglementărilor din sistemul bancar a condus la modificarea practicilor bancare. Iniţial, această acţiune a fost văzută ca o metodă de consolidare a sistemului bancar. De multe ori creditele erau acordate fără verificări stricte, iar veniturile debitorilor nu erau verificate la Fisc ( Interna Revenue Service), deşi aveau autorizaţia necesară în acest sens.

În Graficul I.4. din anexa I sunt prezentate modificările reglementărilor din sectorul bancar.

Grafic I. 4 Prezentarea modificărilor reglementărilor în sectorul bancar
Sursa: Office of the Comptroller of the Currency

De asemenea, iniţiatorul creditului ipotecar de cele mai multe ori nu mai păstra ipoteca ci o revindea şi au apărut numeroase instrumente financiare derivate ( de exemplu CDOs –Collateralized Debt Obligations) ce permiteau revânzarea acestor ipoteci, şi în acest fel cei care au acordat prima dată creditul ipotecar nu îşi mai asumau răspunderea pentru riscurile aferente. Având în vedere cererea tot mai mare a străinilor pentru investiţii în dolarii americani, pe piaţă erau foarte mulţi consumatori dispuşi să achiziţioneze aceste instrumente financiare iar reglementările de pe această piaţă nu erau foarte stricte.

Creditele au început să fie oferite şi către debitorii subprime iar cererea pentru case creştea din ce în ce mai mult. Caracteristicile debitorilor subprime sunt următoarele:

atunci când se acordă un credit, pentru fiecare client banca face un calcul – scoring; dacă se obţine un scor bun, persoana respectivă este un debitor eligibil şi reprezintă un client prime al băncii – cei care nu se încadrează şi au scorul prea mic se numesc subprime borrower şi sunt debitori neeligibili.
grad de îndatorare foarte mare [1]– în cazul debitorilor subprime este mai mare ca 40 la sută
LTV[2] de cel puţin 80 la sută

Exista însă întrebarea de ce băncile continuau să investească în acele instrumente financiare ce aveau la bază creditele ipotecare având în vedere că ştiau modalitatea de acordare a acestor împrumuturi şi riscul ce îl presupuneau. Aceste instrumente erau însă vândute în “pachete” alături de alte investiţii ce aveau un rating foarte mare. Mai mult, aceste investiţii aduceau profituri mari, pe baza cărora se făcea evaluarea managementului băncii.

[1] acesta se calculează ca raport între totalul cheltuielilor efectuate datorită împrumuturilor şi venitul net

[2] LTV – Loan to Value, un raport ce se calculează atunci când se acorda un credit ipotecar, cu cât este mai mic cu atât posibilul debitor are un punctaj mai bun.