Analiza informațiilor este afectată de multe dintre capcanele cognitive întâlnite și în alte discipline. Primul studiu sistematic al capcanelor specifice situate între un analist de informații și o gândire clară a fost realizat de Dick Heuer. Potrivit lui Heuer, aceste capcane cognitive pentru analiza inteligenței pot fi înrădăcinate fie în cultura organizațională a analistului, fie în propria personalitate.
Imaginea în oglindă
Cea mai comună capcană a personalității, cunoscută sub denumirea de imagine în oglindă este presupunerea analiștilor că oamenii studiați gândesc ca analiștii înșiși. O variantă importantă este de a confunda subiecții reali cu informațiile sau imaginile despre ei, precum tipul de măr pe care îl mănâncă și ideile și problemele pe care le poate ridica. Aceasta prezintă o dilemă pentru metoda științifică în general, deoarece știința folosește informația și teoria pentru a reprezenta sisteme naturale complexe, ca și cum constructele teoretice ar putea controla procesele naturale nedeterminabile. O incapacitate de a distinge subiecții de ceea ce se gândește despre ei este studiată și sub subiectul fixității funcționale, studiat mai întâi în psihologia Gestalt și în raport cu problema subiect-obiect.
Analiștii experimentați pot recunoaște că au fost pradă imaginii în oglindă dacă descoperă că nu doresc să examineze variante din ceea ce consideră cele mai rezonabile prin prisma cadrului personal de referință. Analiștii mai puțin perceptivi afectați de această capcană pot considera obiecțiile legitime ca un atac personal, mai degrabă decât să privească dincolo de ego spre meritele întrebării. Revizuirea colegială (mai ales de către persoane din alte zone de studiu) poate fi o protecție înțeleaptă. Cultura organizațională poate crea de asemenea capcane care îi fac pe analiștii individuali să nu dorească să conteste experți recunoscuți din grup.
Fixarea țintei
O altă capcană, fixarea țintei, are o analogie în aviație: apare atunci când piloții din avioanele de luptă devin atât de concentrați să-și descarce muniția încât pierd din vedere imaginea de ansamblu și se prăbușesc în țintă. Aceasta este o tendință umană mai de bază decât își dau seama mulți. Analiștii se pot fixa pe o ipoteză, analizând doar dovezi care sunt în concordanță cu preconcepțiile lor și ignorând alte puncte de vedere relevante. Dorința de închidere rapidă este o altă formă de fixare a ideilor.
„Familiarizarea cu metodele teroriste, atacurile repetate împotriva instalațiilor americane de peste mări, combinate cu indicii conform cărora Statele Unite continentale se aflau în vârful listei țintei teroriste, ne-ar fi putut avertiza că ne aflăm în pericol de atac semnificativ. Și totuși, din motive pe care cei ce studiază eșecul informațiilor le vor găsi familiare, 9/11 se încadrează foarte mult în norma surprizei cauzată de o defecțiune a avertizării de informații.” [3] Defecțiunea s-a întâmplat, în parte, pentru că a existat o partajare slabă a informațiilor între analiști (între diferite birouri ale FBI, de exemplu). La nivel conceptual, serviciile americane știau că acțiunile al-Qaida implică aproape întotdeauna atacuri multiple, aproape simultane; cu toate acestea, FBI nu a asimilat informații fragmentare despre studenții străini care se comportă în mod ciudat în acest context.
În ziua deturnării (sub o presiune extraordinară de timp), niciun analist nu a asociat mai multe deturnări cu semnătura unui atac multiplu a lui Al-Qaeda. Eșecul de a concepe că un atac major ar putea avea loc în SUA a lăsat țara nepregătită. De exemplu, neregulile detectate de Administrația Federală a Aviației și de Comandamentul Apărării Aeriene din America de Nord nu s-au transferat într-un centru în care analiștii ar putea consolida aceste informații și (în mod ideal) să le coroboreze cu rapoarte anterioare de comportament ciudat între anumiți cursanți-pilot, sau posibilitatea de a fi deturnate avioanele fiind folosite ca arme.
Analogii inadecvate
Analogiile inadecvate sunt și ele o capcană cognitivă. Deși analogiile pot fi extrem de utile, ele pot deveni periculoase atunci când sunt forțate sau când se bazează pe presupuneri de echivalență culturală sau contextuală. Evitarea unor astfel de analogii este dificilă atunci când analiștii sunt inconștienți de diferențele dintre propriul context și cel al altora; devine extrem de dificil atunci când nu știu că lipsesc cunoștințe importante. Dificultățile asociate admiterii ignoranței cuiva sunt o barieră suplimentară pentru evitarea unor astfel de capcane. O astfel de ignoranță poate lua forma unui studiu insuficient: lipsa informațiilor sau a înțelegerii faptice; o incapacitate de a angrena noi fapte cu cele vechi; sau o simplă negare a faptelor conflictuale.
Lasă un răspuns