Către o geopolitică a sistemelor integrate

Peisajul energetic global a suferit o transformare dramatică de la revizuirea din 2009. Atunci, discuțiile politice au fost despre deficitul de combustibili fosili și despre un vârf iminent al producției globale de petrol, în timp ce sursa cheie a tensiunii geopolitice a fost între statele exportatoare și importatoare de combustibili fosili, în care conflictele armate sunt adesea descrise ca fiind „totul despre petrol” (Bradshaw, 2009, p. 1927). Avansând rapid până în 2021, noua ordine energetică în curs de dezvoltare prevede o lume de după petrol, pe măsură ce tranziția sistemelor energetice se apropie de amenințarea existențială a schimbărilor climatice extreme.

Peisajul geopolitic actual reflectă o continuare a multor tensiuni familiare asociate cu combustibilii fosili, cu dimensiunea suplimentară a conflictului asupra bugetului de carbon rămas din lume, deoarece producătorii încearcă să se asigure că activele lor nu sunt blocate. În această lume, geopolitica va interveni pentru a se asigura că cererea rămasă de combustibili fosili nu este alocată doar producătorilor cu cele mai mici costuri. Tranzițiile cu emisii ridicate de dioxid de carbon vor fi probleme confuze cu câștigători și învinși care pot provoca tensiuni și conflicte, mai ales că multe dintre economiile producătoare ale lumii sunt deja fragile din punct de vedere politic și în regiuni instabile. O cale potențială pentru evitarea conflictelor este recunoașterea pierderilor potențiale și nevoia de a gestiona „tranzițiile juste”. De exemplu, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că unul dintre subiectele cele mai dezbătute ale Acordului Verde al UE se referă la distribuirea fondurilor în cadrul „Mecanismului de tranziție justă”.

Coincidente cu tranzițiile cu emisii ridicate de carbon sunt mult-anunțatele tranziții cu emisii scăzute de carbon, care sunt în centrul unei abundențe de noi cercetări. Un sistem energetic cu emisii scăzute de carbon bazat pe surse regenerabile și electrificare nu ar fi scutit de tensiunile geopolitice asociate combustibililor fosili. Multe elemente sunt cazuri de „noi probleme în hainele vechi”, inclusiv, de exemplu, concurența geoeconomică pentru controlul lanțurilor de aprovizionare pentru materiale critice asociate cu generarea de energie regenerabilă, electrificarea și stocarea energiei; interdependențele create de infrastructura energetică transnațională; și apariția de noi modele în comerțul internațional cu biocombustibili, biomasă și potențial hidrogen, toate reflectă tipurile de probleme asociate cu producția, comerțul și consumul de combustibili fosili. Deși este adevărat că amploarea relativă a comerțului internațional cu mărfuri energetice va scădea, acesta va fi înlocuit cu rețele globale de producție care oferă consumatorilor tehnologii cu emisii scăzute de carbon. Vedem deja rivalitate internațională între state și corporații cu privire la aceste amenințări percepute, deoarece acestea sunt hotărâte să fie câștigătorii în economia globală emergentă cu zero emisii de carbon. Cu alte cuvinte, există un potențial nerealizat de a implementa o abordare mai „critică” a geopoliticii energetice, care ia în considerare construcția socială a diferitelor narațiuni în jurul tranzițiilor energetice.

Există un dezacord considerabil cu privire la ritmul tranziției sistemelor energetice, deși există un consens că în prezent este prea lent pentru a limita încălzirea globală la mai puțin de 2°C în acest secol. Rămâne neclar dacă 2020 și pandemia de COVID-19 vor marca un punct de cotitură pentru eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Ceea ce este clar, totuși, este că anii 2020 vor fi deceniul în care începutul sfârșitului sistemului energetic bazat pe combustibili fosili va deveni clar și contururile geopolitice ale unui sistem cu emisii scăzute de carbon vor începe să apară. Cele două procese nu se exclud reciproc și modul în care interacționează nu a fost supus multor cercetări. De asemenea, geopoliticienii trebuie să depășească prejudecățile actuale față de oferta de energie actuală și să înceapă să ia în considerare impactul crescând al măsurilor privind cererea, cum ar fi îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea cererii. Acestea ar putea reduce costul transformării, de exemplu, prin reducerea vârfurilor de cerere și a cantității totale de energie necesară pentru a furniza serviciile energetice necesare.

Astfel, concluzia noastră finală este să recomandăm o „abordare a întregului sistem” care să cartografieze ambele părți ale transformării și interacțiunile dintre ele pentru a face posibilă o tranziție gestionată și justă, care să reducă tensiunile și conflictele care ar putea încetini progresul decarbonizării. Este necesară o mai bună înțelegere a relației complexe dintre politică și sistemele energetice (în schimbare), deoarece forma și ritmul tranziției sistemelor energetice depind în mare măsură de interesele, amenințările și vulnerabilitățile reale și percepute ale tuturor părților interesate implicate.

Referințe

• Bradshaw, M. (2009). The geopolitics of global energy security. Geography Compass, 3(5), 1920-1937. https://doi.org/10.1111/j.1749-8198.2009.00280.x Bradshaw, M., & Boersma, T. (2020). Natural gas. Polity.

Sursa: Mathieu Blondeel, Michael J. Bradshaw, Gavin Bridge și Caroline Kuzemko (2020) ”The geopolitics of energy system transformation: A review”, în Geography Compass, 2021;15:e12580. DOI: 10.1111/gec3.12580. Licența CC BY 4.0. Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu