Ce este puterea?

Timp de secole, filozofii, politicienii și oamenii de știință socială au explorat și comentat natura puterii. Pittacus (c. 640–568 î.e.n.) a opinat: „Măsura unui om este ceea ce face el cu puterea”, iar Lordul Acton a afirmat, probabil, mai faimos: „Puterea tinde să corupă; puterea absolută corupe absolut” (1887). Într-adevăr, conceptul de putere poate avea conotații hotărât negative, iar termenul în sine este greu de definit. Există cel puțin două definiții ale puterii, la care ne vom referi mai jos drept putere (1) și putere (2).

 

(Prințul William se află pe linia de succesiune pentru a deveni șeful statului în Canada și Marea Britanie, dar va avea o implicare limitată în operațiunile de zi cu zi ale guvernului.)

După cum am observat mai sus, relațiile de putere se referă în general la un fel de relație strategică între conducători și conducători: un set de practici prin care statele caută să guverneze viața cetățenilor lor, managerii caută să controleze munca lucrătorilor lor, părinții caută să-și îndrume și să-și crească copiii, proprietarii de câini caută să-și dreseze câinii, medicii caută să gestioneze sănătatea pacienților lor, jucătorii de șah caută să controleze mișcările adversarilor, indivizii caută să-și păstreze propria viață în ordine etc. Multe din aceste locuri de exercitare a puterii nu se încadrează în înțelegerea noastră normală a puterii, deoarece nu par „politice” – nu abordează întrebări fundamentale sau dezacorduri cu privire la „un întreg mod de viață” – și pentru că relațiile dintre putere și rezistență în ele pot fi foarte fluide. Există un dă-și-ia între încercările conducătorilor de a dirija comportamentul celor conduși și încercările celor conduși de a rezista acelor direcții. În multe cazuri, este dificil să vedem relațiile ca relații de putere, dacă nu devin fixe sau autoritare. Acest lucru se datorează faptului că înțelegerea noastră convențională a puterii este că o persoană sau un grup de oameni are putere asupra altuia. Cu alte cuvinte, când ne gândim la cineva, un grup sau o instituție care are putere asupra noastră, ne gândim la o relație de dominație.

(„Politica, ca vocație” a lui Max Weber (1919). Credit: Wikimedia Commons)

Max Weber a definit puterea (1) ca „șansa unui om sau a unui număr de oameni de a-și realiza propria voință într-o acțiune comună chiar și împotriva rezistenței celorlalți care participă la acțiune” ( Weber 1919a, p. 180). Este vorba despre diferitele grade de capacitate pe care o are de a-și exercita voința asupra celorlalți. Atunci când aceste „șanse” devin structurate ca forme de dominație, dă-și-ia dintre putere și rezistență se fixează în aranjamente ierarhice mai mult sau mai puțin permanente. Ele devin instituționalizate. Ca atare, puterea afectează mai mult decât relațiile personale; modelează dinamici mai mari, cum ar fi grupurile sociale, organizațiile profesionale și guvernele. În mod similar, puterea unui guvern nu se limitează neapărat la controlul propriilor cetățeni. O națiune dominantă, de exemplu, își va folosi adesea puterea pentru a influența sau sprijini alte guverne sau pentru a prelua controlul asupra altor state naționale. Eforturile guvernului canadian de a deține puterea în alte țări au inclus alăturarea cu alte națiuni pentru a forma forțele aliate în timpul Primului și al II-lea Război Mondial, intrarea în Afganistan în 2001 cu misiunea NATO pentru a răsturna regimul taliban, și impunerea de sancțiuni guvernului Iranului în speranța de a-și restrânge dezvoltarea armelor nucleare.

Eforturile de a câștiga putere și influență nu duc neapărat la dominare, violență, exploatare sau abuz. Lideri precum Martin Luther King Jr. și Mahatma Gandhi, de exemplu, au comandat mișcări puternice care au afectat schimbări pozitive fără forță militară. Ambii au organizat proteste nonviolente pentru a combate corupția și nedreptatea și au reușit să inspire reforme majore. S-au bazat pe o varietate de strategii de protest nonviolente, cum ar fi mitinguri, sit-in-uri, marșuri, petiții și boicoturi.

Prin urmare, este important să păstrăm distincția dintre dominație și putere. Politica și puterea nu sunt „lucruri” care sunt preocuparea exclusivă a „statului” sau proprietatea unui individ, a unei clase conducătoare sau a unui grup. La un nivel mai elementar, puterea (2) este o capacitate sau abilitate pe care fiecare dintre noi trebuie să o creeze și să o acționeze. Drept urmare, puterea și politica trebuie înțelese și ca niște capacități colective pe care le avem de a crea și de a construi noi forme de comunitate sau „comune” (Negri, 2004). Puterea în acest sens este puterea la care ne gândim atunci când vorbim despre o capacitate de a face sau de a crea ceva – un potențial. Este modul în care dăm colectiv formă comunităților în care trăim, indiferent dacă înțelegem acest lucru la nivel local sau global. Puterea stabilește lucrurile pe care le putem face și lucrurile pe care nu le putem face.

Noțiunea originală a filozofului grec Aristotel despre politică este ideea unei libertăți pe care oamenii și-o acordă ei înșiși pentru a se conduce (Aristotel, 1908). Prin urmare, puterea nu este în principiu dominație. Este despre a da și de a primi în viața de zi cu zi pe măsură ce ne unim pentru a construi o comunitate mai bună – o „viață bună”, așa cum a spus Aristotel. Când întrebăm de ce oamenii se supun chiar și atunci când nu este în interesul lor, ne întrebăm despre condițiile în care puterea este exercitată ca dominație. Astfel, sarcina critică a sociologiei este să ne întrebăm cum ne-am putea elibera de constrângerile dominației pentru a ne angaja mai activ și mai liber în crearea comunității.

Referințe

• Aristotle. (1991). Politics. In Jonathan Barnes (Ed.), Complete works (Aristotle): Volume two. Princeton, N.J.: Princeton University Press. (Original work published 1908)
• Negri, Antonio. (2004). Negri on Negri. New York: Routledge.
• Weber, Max. (1969). Class, status and party. In Gerth and Mills (Eds.), From Max Weber: Essays in Sociology (pp. 180-195). NY: Oxford University Press. (Original work published 1919a)

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2023 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1