Cele patru dimensiuni ale religiei

Cantitatea incredibilă de variație între diferite religii face dificilă decizia asupra unei definiții concrete a religiei care să se aplice tuturor acestora. Pentru a facilita studiul sociologic al religiei, este util să ne îndreptăm atenția către patru dimensiuni care par a fi prezente, în forme și intensități variate, în toate tipurile de religie: credință, ritual, experiență spirituală și forme sociale unice de comunitate. (Dawson & Thiessen, 2014).

Prima dimensiune este una care vine în minte pentru majoritatea oamenilor atunci când se gândesc la religie, la o formă sistematică de credințe. Credințele religioase sunt un sistem generalizat de idei și valori care modelează modul în care membrii unui grup religios ajung să înțeleagă lumea din jurul lor (vezi Tabelul 15.1 și 15.2 de mai jos). Ei definesc aspectul cognitiv al religiei. Aceste credințe sunt predate adepților de autoritățile religioase, cum ar fi preoții, imamii sau șamanii, prin crezuri și doctrine formale, precum și prin lecții mai informale învățate prin povești, cântece și mituri. Un crez conturează principiile și credințele de bază ale unei religii, cum ar fi Crezul Niceean în creștinism („Cred în tatăl, fiul și duhul sfânt…”), care este folosit în ceremonii ca o declarație formală de credință (Knowles, 2005).

Tabelul 15.1. O modalitate prin care oamenii de știință au clasificat religiile este prin clasificarea a ceea ce sau pe cine consideră ei ca fiind divin.

Clasificare religioasă	Ce/Cine este divin	Exemplu
Politeism	Zei multipli	Hinduism, greci antici și romani
Monoteism	Dumnezeu unic	Iudaism, islam, creștinism
Ateism	Fără zeități	Ateism, budism, taoism
Animism	Ființe non-umane (animale, plante, lumea naturală)	Cultul naturii indigene, shinto

Sistemele de credințe oferă oamenilor anumite moduri de gândire și cunoaștere care îi ajută să facă față întrebărilor finale care nu pot fi explicate în niciun alt mod. Un exemplu este conceptul de teodicee al lui Weber (1915) — o explicație a motivului pentru care, dacă există o putere superioară, oamenii buni și inocenți experimentează nenorocire și suferință. Weber susține că problema teodicei explică prevalența religiei în societatea noastră. În absența altor explicații plauzibile ale naturii contradictorii a existenței, teodiciile religioase construiesc lumea ca fiind semnificativă. El dă câteva exemple de teodicii – inclusiv karma, în care acțiunile și gândurile prezente ale unei persoane au o influență directă asupra vieții viitoare, și predestinarea, ideea că toate evenimentele sunt un rezultat al voinței predeterminate a lui Dumnezeu.

Figura 15.5. Rugăciunea este o practică ritualică sau o invocație comună multor religii în care o persoană încearcă să se acorde cu un ordin superior. Unul dintre cei cinci piloni ai islamului cere Salat, sau cinci rugăciuni zilnice recitate în timp ce se confruntă cu Kaaba din Mecca. (Musulmani care se roagă într-o masca în Bangladesh.)

A doua dimensiune, ritualul, funcționează pentru ancorarea credințelor religioase. Ritualurile sunt gesturi sau activități fizice repetate, cum ar fi rugăciunile și mantrele, folosite pentru a întări învățăturile religioase, pentru a provoca sentimente spirituale și pentru a lega închinătorii cu o putere superioară. Ele întăresc diviziunea dintre sacru și profan prin definirea setului complicat de procese și atitudini cu care poate fi abordată dimensiunea sacră a vieții.

Un tip comun de ritual este un ritual de trecere, care marchează trecerea unei persoane de la o etapă a vieții la alta. Exemple de rituri de trecere comune în cultura occidentală contemporană includ botezurile, Bar Mitzvah și nunți. Ele sacralizează procesul de transformare a identităţii. Când aceste rituri sunt de natură religioasă, ele marchează adesea și pericolele spirituale ale transformării. Ritualurile Dansului Soarelui ale multor triburi native americane sunt ritualuri de reînnoire care pot acționa și ca ritualuri de inițiere în bărbăție pentru tineri. Ele conferă un mare prestigiu celor care trec prin calvar, dar există și posibilitatea eșecului. Dansurile soarelui durează câteva zile, timp în care tinerii postesc și dansează în jurul unui stâlp de care sunt legați prin fâșii de piele brută trecute prin pielea pieptului (Hoebel, 1978). În timpul stării lor de slăbire, agenții nu sunt nici persoana care au fost, nici persoana care devin. Prietenii și membrii familiei se adună în tabără pentru a oferi rugăciuni de sprijin și protecție în această perioadă de „liminalitate” vulnerabilă. În general, ritualuri ca acestea funcționează pentru a aduce un grup de oameni (deși nu neapărat doar grupuri religioase) împreună pentru a crea o experiență comună, ridicată, care crește coeziunea socială și solidaritatea.

Dintr-o perspectivă psihologică, ritualurile joacă un rol important în a oferi practicanților acces la „puteri” spirituale de diferite feluri. În special, ei pot accesa puteri care atât ameliorează, cât și induc anxietăți în cadrul unui grup, în funcție de circumstanțe. În ameliorarea anxietăților, ritualurile religioase sunt adesea prezente în momente în care oamenii se confruntă cu incertitudinea sau șansa. În acest sens, ele oferă o bază de stabilitate psihologică. Un exemplu celebru în acest sens este studiul lui Malinowski asupra insulelor Trobriand din Noua Guinee (1948). La pescuitul în golfurile adăpostite ale insulelor era implicat foarte puțin ritual. Abia după ce pescarii s-au hotărât să se aventureze în oceanul deschis mult mai periculos în căutarea unor capturi mai mari și mai riscante, a fost invocat un set riguros de ritualuri religioase, care au lucrat pentru a înlătura temerile nu numai ale pescarilor, ci și ale celorlalți săteni.

În schimb, ritualurile pot fi folosite și pentru a crea anxietăți care țin oamenii în conformitate cu normele stabilite. În cazul tabuurilor, desemnarea anumitor obiecte sau acte ca fiind interzise sau sacre creează o aură de frică sau anxietate în jurul lor. Respectarea ritualurilor este folosită fie pentru a preveni încălcarea tabuurilor, fie pentru a readuce societatea la normal după ce tabuurile au fost încălcate. De exemplu, societățile de vânătoare timpurii au observat o varietate de ritualuri în practicile lor de vânătoare pentru a returna sufletul animalului „proprietarului” supranatural. Nerespectarea acestor ritualuri a fost o transgresiune care amenința să dezechilibreze ordinea cosmologică și să afecteze succesul vânătorilor viitoare. Acest eșec a putut fi rezolvat doar prin ritualuri specifice suplimentare (Smith, 1982). În acest exemplu, sociologii ar observa că tabuul acționează ca o formă de control social ritualizat care încurajează oamenii să acționeze în moduri de care beneficiază societatea mai largă, cum ar fi prevenirea vânătorii excesive.

O a treia dimensiune comună a diferitelor religii este promisiunea accesului la o anumită formă de experiență spirituală unică sau sentiment de conexiune imediată cu o putere superioară. Urmărirea acestor experiențe de nedescris explică un set de motive din spatele prevalenței continue a religiei întreaga lume. Din acest punct de vedere, religia nu se referă atât la a gândi într-un anumit fel (adică, un sistem formal de credințe), cât în a simți într-un anumit fel. Aceste experiențe pot avea mai multe forme: viziunile sau revelațiile incredibile ale fondatorilor sau profeților religioși (de exemplu, experiențele lui Buddha, Isus sau Mahomed), actul de a comunica cu spiritele prin stările modificate de conștiință folosite de șamanii tribali, sau experiențele unice ale conștiinței extinse accesate de indivizi prin rugăciune sau meditație.

Figura 15.6. „Convertirea lui Saul” (1542) a lui Michelangelo descrie natura copleșitoare a experienței transformatoare, sau mysterium tremendum, care se află la baza religiei. O pictură cu Dumnezeu pe cer, înconjurat de îngerii săi, cu mâna îndreptată în jos și raza de lumină strălucind din ea. Mai jos, oamenii par panicați și privesc în sus la cer. Mulți au căzut și un bărbat a leșinat. (Credit: Wikimedia Commons)

În timp ce expunerea la o putere mai mare poate fi uimitoare, poate fi, de asemenea, intens copleșitor pentru cei care se confruntă cu aceasta. Aceste experiențe dezvăluie o formă de cunoaștere care este instantaneu transformatoare. Exemplul istoric al lui Saul din Tars (redenumit mai târziu Sfântul Apostol Pavel) din Noul Testament creștin este un exemplu. Saul a fost un fariseu puternic implicat în persecuția creștinilor. În timp ce se afla pe drumul către Damasc, Iisus i s-a arătat într-o viziune care i-a schimbat viața.

1. Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu,
2. Şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
3. Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.
4. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?
5. Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă.
6. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.
7. Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni.
8. Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc.
9. Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut.
10. Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania, şi Domnul i-a zis în vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne;
11. Şi Domnul a zis către el: Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă.
12. Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să vadă iarăşi.
13. Şi a răspuns Anania: Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim.
14. Şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău.
15. Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel;
16. Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu.
17. Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt.
18. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat.
19. Şi luând mâncare, s-a întărit. Şi a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile.
20. Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
21. Şi se mirau toţi care îl auzeau şi ziceau: Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume şi a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legaţi la arhierei?
22. Şi Saul se întărea mai mult şi tulbura pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos.(Fapte 9:1-22).

Experiența revelației divine l-a copleșit pe Saul, l-a orbit timp de trei zile și i-a determinat convertirea imediată la creștinism. Drept urmare, și-a trăit viața răspândind creștinismul prin Imperiul Roman.

În timp ce experiențele religioase specifice de transformare, cum ar fi cea a lui Saul, sunt adesea sursa sau scopul practicii religioase, religiile stabilite variază în ceea ce privește modul în care se raportează la ele. Sunt aceste tipuri de experiențe deschise tuturor membrilor sau doar acelor elite spirituale precum profeți, șamani, sfinți, călugări sau călugărițe care dețin un anumit statut? Sunt practicanții încurajați să caute aceste experiențe sau experiențele sunt suprimate? Este o experiență cultivată specifică, care este căutată prin practică disciplinată, ca în budismul zen, sau o experiență mai spontană a inspirației divine, precum experiența vorbirii în limbi în congregațiile evanghelice? Apar destul de des sau sunt mai rare/singulare? Fiecare religie are propriile răspunsuri la aceste întrebări.

În cele din urmă, a patra dimensiune comună a religiei este formarea unor forme specifice de organizare socială sau de comunitate. Durkheim (1915/1964) a subliniat că credințele și practicile religioase „se unesc într-o singură comunitate numită Biserică, toți cei care aderă la ele”, argumentând că una dintre funcțiile sociale cheie ale religiei este de a reuni oamenii într-o comunitate morală unificată. Dawson și Thiessen (2014) detaliază această dimensiune socială împărtășită de toate religiile. În primul rând, credințele unei religii își câștigă credibilitatea prin faptul că sunt împărtășite și agreate de un grup. Este mai ușor să crezi dacă cred și alții din jurul tău (pe care îi respecți). În al doilea rând, religia oferă o autoritate care se ocupă în mod specific de probleme sociale sau morale, cum ar fi determinarea celui mai bun mod de a trăi viața. Ea oferă o bază pentru etică și comportamente adecvate, care stabilesc baza normativă a comunității. Chiar dacă mulți oameni se îndepărtează de formele tradiționale de religie, mulți își trag în continuare valorile și idealurile dintr-o formă de credințe comune care sunt de origine religioasă (de exemplu, „Fă altora așa cum ai vrea ca ei să-ți facă ție”). În al treilea rând, religia ajută, de asemenea, la modelarea diferitelor aspecte ale vieții sociale, acționând ca o formă de control social și sprijinind formarea autocontrolului, care este vital pentru multe aspecte ale unei societăți funcționale. În al patrulea rând, deși pot fi în declin în lume, lăcașurile de cult religios funcționează ca centre sociale în cadrul comunităților, oferind o sursă de divertisment, socializare și sprijin.

• Dawson, L., & Thiessen, J. (2014). The sociology of religion: A Canadian perspective. Don Mills, Ontario: Oxford University Press.
• Durkheim, Émile. (1964). The elementary forms of religious life. Translated by J. Swain. Glencoe, IL: Free Press.
• Hoebel, E. A. (1978). The Cheyennes: Indians of the Great Plains (2nd ed.). Dumfries, NC: Holt, Rinehart and Winston.
• Knowles, E. (2005). Nicene creed. In The Oxford Dictionary of Phrase and Fable. Oxford, UK: Oxford University Press.
• Malinowski, Bronislaw. (1948). Magic, science, and religion, and other essays. New York: Doubleday.
• Smith, Johnathan Z. (1982). Imagining religion: From Babylonia to Jonestown. Chicago: University of Chicago Press.

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2023 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1