Întrebarea nu este fără sens. Guvernul american a relansat de curând problema drepturilor de proprietate pe Lună. Aceste drepturi ar implica planuri specifice de afaceri, inclusiv exploatări miniere pe Lună.
Statele Unite nu au recunoscut niciodată Tratatul ONU pentru Lună din 1979, care solicită ca resursele lunare să fie moștenirea întregii omeniri și nu a unei puteri anume.
Subiectul de proprietate asupra pământului pe Lună este complex din punct de vedere legal, politic, economic și tehnic,la fel ca alte discuții privind drepturile de proprietate pentru fundurile de mare adâncime ale oceanelor, Antarctica, atmosferă superioară, asteroizi sau planete.
SUA solicită negocierea unei serii de acorduri bilaterale cu alte țări cu privire la dreptul firmelor (sau guvernelor, sau persoanelor fizice) de a înființa baze pentru a exploatări miniere pe Lună pentru apă, minerale (heliu) sau pământuri rare. Aceste acorduri ar avea implicații majore și pentru alte tipuri de proprietăți ”pământene” și ”cosmice”.
SUA a dezvoltat programul Artemis pentreu o misiune condusă de americani pe Lună până în 202, cu zece principii care să fie încorporate în acorduri internaționale obligatorii. Principiul „primul venit primul servit” din acordurile Artemis sugerează că orice ar merita să fie folosit sau luat de la Lună va fi luat rapid de întreprinderile bogate și avansate și miliardarii americani sau de guvernul SUA.
Lasă un răspuns