Concepţiile despre moarte pot fi sistematizate sau clasificate în funcţie de ideea centrală în jurul căreia se dezvolta argumentarea aşa cum se arată în figura 1:
Figura 1 Clasificarea concepţiilor despre moarte
Astfel, se pot defini următoarele concepţii :
a) „Inevitabilitatea morţii” – multe dintre concepţiile despre moarte sunt de acord că moartea este de neevitat, aceasta putând fi cel mult amânată…
b) „Moartea eternă” – sunt concepţiile potrivit cărora moartea este sfârşitul „absolut” al organismului, acesta parcurge o fază de descompunere (rapidă sau lentă) după ce în prealabil parcurge alte câteva etape (agonie, moarte clinică, etc.); ceea ce rămâne în urmă nu sunt decât amintirile, descendenţii, realizările pe plan cultural, social, etc.
Astfel de concepţii sunt, spre exemplu, materialismul, ateismul, realismul, pesimismul, evoluţionismul clasic, ştiinţa clasică… Toate aceste concepţii afirmă că moartea este sfârşitul vieţii, că după moarte nu mai urmează nimic… Cu alte cuvinte se susţine că moartea este eternă, că odată ce un om a murit, el va fi mort pentru totdeauna, nu va mai supravieţui nimic din el, decât, eventual, amintirea lui sau descendenţii lui sau operele create, dar atât şi nimc mai mult – “Căci eternă-i numai moartea, ce-i viaţă-i trecător.” (Mihai Eminescu, „Memento mori – Panorama deşertăciunilor„)…
Câteva cugetări vor lămuri mai bine:
” La un copac ( mai ) este nădejde, căci dacă-i tăiat, înverzeşte din nou… Dar omul când moare se duce şi o dată căzut, nu mai există . ” (Septuaginta)
” Toţi merg către acelaşi loc. Toţi au ieşit din pulbere şi toţi se întorc în pulbere.” (Septuaginta)
„Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu mai ştiu nimic şi nu mai au parte de nici o răsplată, căci pomenirea lor a fost uitată. La fel iubirea lor, la fel ura lor, la fel invidia lor, demult au pierit, şi nici o parte nu mai au în veac de veac, la tot ce se face sub soare.” (Septuaginta)
” Odată ce omul a murit, tot omul (devine) pulbere şi umbră; nimicul se întoarce în nimic. ” (Euripides)
” După cum nu e nici un bine în moarte, tot aşa, desigur, nu e nici un rău; căci, odată ce nu mai simţim nimic, e ca şi cum nu ne-am fi născut. ” (Cicero)
” Moartea este ultimul hotar al lucrurilor.” (Horatius)
„Pe toţi ne aşteaptă aceeaşi noapte şi toţi trebuie să mergem o singură dată pe drumul morţii.” (Horatius)
” Moartea este a nu fi… După mine va fi ceea ce a fost înainte de mine.” (Seneca Philosophus)
” Moartea ta este una din părţile ordinei universului, este o parte a vieţii acestei lumi.” (Montaigne)
” După moartea ta vei fi ceea ce erai înainte de naşterea ta.” (Schopenhauer)
( Extrase din „ Un dicţionar al înţelepciunii ” , vol. III , Simenschy Th.)
” Între nivelul vieţii şi planul morţii există aceeaşi corelaţie ca şi între diferitele niveluri ale lumii fizice. ” ( ” Viaţa şi moartea în evoluţia universului ” – Biberi I. )
„ Existenţa este o succesiune de bătălii câştigate. Moartea este prima şi ultima înfrângere„. (” Enigma vieţii ” – Soulier J-P.)
c) „Dincolo de moarte „- conform acestor concepţii moartea nu reprezintă decât o etapă, o fază; are loc separarea corpului fizic de suflet şi spirit. Cu alte cuvinte, moartea este relativă, supravieţuieşte ceva dincolo de moarte…Astfel de concepţii sunt: marile religii (mozaismul, creştinismul, islamismul, budismul), creaţionismul, spiritualismul, idealismul, misticismul… Alături de aceste concepţii se mai poate aminti şi parapsihologia care chiar studiază, printre altele, anumite fenomene exotice cum ar fi viaţa în stadiile terminale…
Aceste concepţii au mai multe variante.
c1) „Lumea cealaltă” – conform acestei variante, după moarte, sufletul este „descătuşat” de trup şi se găseşte într-o altă lume, „lumea de apoi „, o lume a spiritelor, în care continuă să existe etern.
c2) „Reînvierea ” sau ” Judecata de apoi ” – conform acestei variante, se arată că după moarte şi după o selecţie făcută de către instanţele superioare divine, o parte dintre cei care au murit şi care au ajuns la un anumit nivel moral, au respectat anumite reguli de conduită, anumite ritualuri, vor învia, iar ceilalţi , ” neselecţionaţi „, care au păcătuit într-un fel sau altul, nu vor reînvia. Aşadar, după moartea omului, sufletul acestuia se separă de corp şi „aşteaptă” o anumită dată, un anumit moment în vederea unei aşa-zise judecăţi, când va învia (va fi la fel ca şi mai înainte). Această variantă despre existenţa după moarte se referă, se pare, numai la persoanele care au acumulat o oarecare experienţă în decursul vieţii (dar nu şi la bolnavii mintali, handicapaţi din naştere, nou-născuţi decedaţi la puţin timp după naştere, etc.), aşadar aceia dintre oameni care au ajuns la „conştiinţa de sine „.
c3) ” Reîncarnarea ” sau ” Metempsihoza ” – conform acestei variante, se arată că, după moarte şi după ce are loc separarea corpului fizic de „corpul spiritual” (spiritul) şi apoi, (după ce spiritul petrece un timp în alte planuri existenţiale în care se purifică), este „captat ” de către un alt corp fizic care se naşte, de către un alt organism şi reia apoi experienţa vieţii „întrupate” sau „încarnate” conform unui principiu numit karma, potrivit căruia evoluţia în viaţa „actuală” este condiţionată într-o anumită măsură de viaţa precedentă – respectiv viaţa unei anumite persoane, va fi influenţată, într-un fel sau altul, de tot binele sau de tot răul pe care l-a făcut într-o viaţă anterioară.
În alte variante corpul fizic poate lua, pe lângă forma umană şi forma unui animal sau chiar a unei plante, în funcţie de diverşi factori dependenţi în ultimă instanţă de principiul amintit, respectiv de karma.
c4) „Repetarea” (eterna reîntoarcere) – variantă referitoare la repetarea identică a vieţii, de nenumărate ori (“ în momentul morţii ne întoarcem în clipa naşterii şi ne retrăim viaţa; este aceeaşi viaţă repetată la nesfârşit ” – Piotr Uspenski); (Peake Antony – ”Există viaţă după moarte ?”, trad. Bandol Justina, Editura Litera, Bucureşti, 2009).
Nu pot să nu mă întreb însă, nu s-ar putea ca reluarea vieţii la infinit să nu fie totuşi identică, ci să fie… diferită ? De fiecare dată când se naşte, individul va trăi o altă viaţă, oarecum diferită de precedenta… Va exista într-un alt Univers, un Univers Alternativ… Într-un Univers va trăi să spunem… optzeci de ani, va avea dureri, bucurii, realizări, în alt Univers va trăi numai treizeci de ani, dar va avea alte dureri, alte bucurii, alte realizări, apoi în alt Univers, va trăi mai mult sau mai puţin şi va avea o altfel de viaţă… Aceasta ar fi adevărata nemurire… Un individ ar fi de fapt “multiplicat” la nesfârşit… Ar trăi un număr nedefinit de vieţi într-un număr nedefinit de Universuri Alternative… Întrebarea care s-ar pune în acest caz, este: unde sunt sau ce sunt aceste… Universuri Alternative ? Ei bine, răspunsul la această întrebare este dificil de dat acum… Tot ce se poate spune este că s-ar putea să fie chiar aşa…
d) ” Nemurirea ” – este o concepţie care se referă la prelungirea nedefinită a vieţii (o viaţă infinită).
Este de amintit aici, escatologia – o doctrină despre… „ultimele speranțe în nemurire ale omenirii în cadrul unei religii sau al unui sistem filozofic.” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Escatologie)
Câteva cugetări care exprimă una sau alta dintre variantele concepţiilor „Dincolo de moarte” pot lămuri mai bine.
” Moartea nu e decât despărţirea a două lucruri: sufletul şi corpul. ” (Platon)
„ Se întoarce înapoi în pământ ceea ce a ieşit mai înainte din pământ; iar ceea ce a fost trimis din regiunile eterului este primit din nou în spaţiile cereşti.” (Lucretius)
” Ce este moartea ? sau sfârşitul sau (o simplă) tranziţie.” (Seneca Philosophus)
” Va trebui sau să se împrăştie agregatul din care eşti alcătuit, sau să se stingă sufletul tău, sau să plece şi să se stabilească în altă parte. ” (Marcus Aurelius)
” Cel ce se teme de moarte, se teme de nesimţire sau de altă simţire. Dar dacă nu vei mai avea simţire, nu vei mai simţi nici ceva rău; dar dacă vei căpăta (vreo) altă simţire, vei avea altă fiinţă şi nu vei înceta de a trăi. ” (Marcus Aurelius)
( Extrase din cartea ” Un dicţionar al înţelepciunii ” , vol. III, Simenshy Th. )
“Este nu numai verosimil, ci sigur cum că moartea desăvârşită a intelectului nostru aflându-se faţă cu posibilitatea infinită a eternităţii, după un interval nemăsurabil de lung, dar a cărui lungime este indiferentă, va reapare iarăşi cu aceleaşi funcţiuni şi sub aceleaşi condiţii – şi-n aceasta constă nemurirea sa.” (Mihai Eminescu)
(Extras din “ Cibernetica şi conexiunea inversă”, Postelnicu P. ,1981).
Concepţiile acestea denumite „Dincolo de moarte” se întâlnesc în cultura mesopotamiană, egipteană, indiană, în creştinism, în iudaism şi apoi în cultura europeană, americană, asiatică, africană. Chiar primele religii se pare că susţineau această concepţie…
“Cele mai vechi urme religioase sunt legate de cultul morţilor, care arată, la cei vii, o credinţă în suflet şi în acelaşi timp o teamă de ceea ce ne aşteaptă dincolo. Aceste rituri funerare, profund transformate în religiile actuale, şi-au păstrat rolul de dialog între generaţii şi de omagiu adresat străbunilor.”
(Odon Vallet, “Primele religii”, 2007).
NOTĂ – Originea omului şi concepţiile despre moarte
Problema concepțiilor despre moarte este complexă, însă ar trebui corelată cu o altă chestiune și anume cu originea omului… În general sunt trei concepții sau ipoteze legate de originea omului: creaţionismul – este cea mai veche concepţie şi susţine originea divină a omului – Dumnezeu a creat omul ”după chipul şi asemănarea SA”; evoluţionismul – omul a apărut ca urmare a transformărilor unor organisme inferioare ca urmare a selecţiei naturale; omul este aşadar rezultatul unor modificări genetice naturale care s-au produs de-a lungul milioanelor de ani de evoluţie; intervenţionismul – conform unor ipoteze mai noi, omul a fost de fapt rezultatul unor modificări genetice controlate efectuate de către nişte fiinţe evoluate venite de undeva din cosmos; scopul pentru care au intervenit în evoluţia naturală a omului este neclar (este aşa-numita ipoteză paleoastronautică).
Toate aceste concepţii sau ipoteze despre originea omului au tot felul de variante. Însă ar trebui semnalat că fiecare dintre aceste concepţii au asociate, într-un fel sau altul, o anumită concepţie despre moarte specifică. Astfel, creaţionismul are asociat concepţii despre moarte de tipul „Dincolo de moarte „, în timp ce evoluţionismul are asociat concepţii despre moarte de tipul „Moartea eternă” ; intervenţionismul are asociat concepţii despre moarte diverse, oscilând de fapt între cele două concepţii precizate…
Şi încă ceva… Cineva m-a întrebat: primii oameni, sau şi mai bine pitecantropii, aveau concepţii despre moarte ?… Şi mai departe, dacă nu aveau, atunci cum au apărut aceste concepţii despre moarte ? De la ce nivel al evoluţiei omului se poate considera că au apărut concepţiile despre moarte ? Sunt evident întrebări dificile, iar răspunsurile sunt greu de dat… Desigur însă că se pot formula diverse ipoteze… Ceea ce ar trebui subliniat este că toate concepţiile despre moarte nu au apărut spontan, au fost rezultatul unor procese care s-au desfăşurat de-a lungul timpului… Este foarte posibil ca pitecantropii să nu fi avut… concepţii despre moarte, tot aşa cum nu au nici alte mamifere, tot aşa cum nu au nici păsările, nici reptilele, nici peştii, nici insectele, cu toate astea, dacă privim cu atenţie comportamentul acestor vieţuitoare nu se poate să nu observăm cum toate aceste vieţuitoare LUPTĂ PENTRU SUPRAVIEŢUIRE, caută să scape de moarte, caută să se înmulţească, şi aşa mai departe…
Poate că aceasta nu este propriu-zis ceea ce am denumit ”concepţie despre moarte”, dar este ceva incipient şi nu numai incipient dar şi fundamental, pe baza căreia s-au generat concepţiile despre moarte… Din această luptă pentru existenţă, din acest instinct de conservare, valabil la toate vieţuitoarele, probabil că de aici îşi au originea şi concepţiile despre moarte…
Extras din Speranța nemuririi – Reflecții despre moarte și supraviețuire, de Constantin M. N. Borcia
Lasă un răspuns