Cogito, ergo sum

Cogito, ergo sum este o propoziție latină filosofică a lui René Descartes, de obicei tradusă în limba română sub forma „Cuget, deci exist„. Expresia a apărut inițial în limba franceză, ca, Je pense, donc je suis, în Discurs asupra metodei, pentru a ajunge la o audiență mai largă decât ar fi permis limba latină. A apărut în latină ulterior, în Principiile filosofiei. După cum a explicat Descartes, „nu ne putem îndoi de existența noastră în timp ce ne îndoim …” O versiune completă, articulată de Antoine Léonard Thomas, surprinde în mod aparte intenția lui Descartes: Dubito, ergo cogito, ergo sum (” Mă îndoiesc, prin urmare cuget, prin urmare exist”). Conceptul este, de asemenea, cunoscut uneori sub numele de argumentul cogito.

Această afirmație a devenit un element fundamental al filosofiei occidentale, deoarece ea se pretindea a forma o bază sigură pentru cunoaștere în fața unor îndoieli radicale. În timp ce alte cunoștințe ar putea fi o fantezie a imaginației, a înșelăciunii sau a greșelii, Descartes a afirmat că chiar actul de îndoială a propriei existențe a servit – la minimum – ca dovadă a realității propriei minți; trebuie să existe o entitate gânditoare – în acest caz ego-ul – pentru a exista un gând.

În scrierile lui Descartes

Descartes a scris prima dată fraza în limba franceză în Discurs asupra metodei din 1637. El s-a referit la aceasta în latină, fără a exprima în mod explicit forma cunoscută a acestei fraze, în 1641, în Meditații metafizice. Cea mai veche înregistrare scrisă a acestei fraze în limba latină este din 1644, în Principiile filosofiei, unde, într-o notă marginală, oferă o explicație clară a intenției sale: „Nu ne putem îndoi de existența noastră în timp ce ne îndoim“. Forme mai complexe ale acestei fraze sunt atribuite altor autori.

Discurs asupra metodei

Fraza a apărut pentru prima oară (în limba franceză) în discursul lui Descartes din 1637 despre metodă, în primul paragraf din a patra sa parte:

(Franceză:) Ainsi, à cause que nos sens nous trompent quelquefois, je voulus supposer qu’il n’y avoit aucune chose qui fût telle qu’ils nous la font imaginer; Et parce qu’il y a des hommes qui se méprennent en raisonnant, même touchant les plus simples matières de Géométrie, et y font des Paralogismes, jugeant que j’étois sujet à faillir autant qu’aucun autre, je rejetai comme fausses toutes les raisons que j’avois prises auparavant pour Démonstrations; Et enfin, considérant que toutes les mêmes pensées que nous avons étant éveillés nous peuvent aussi venir quand nous dormons, sans qu’il y en ait aucune pour lors qui soit vraie, je me résolus de feindre que toutes les choses qui m’étoient jamais entrées en l’esprit n’étoient non plus vraies que les illusions de mes songes. Mais aussitôt après je pris garde que, pendant que je voulois ainsi penser que tout étoit faux, il falloit nécessairement que moi qui le pensois fusse quelque chose; Et remarquant que cette vérité, je pense, donc je suis, étoit si ferme et si assurée, que toutes les plus extravagantes suppositions des Sceptiques n’étoient pas capables de l’ébranler, je jugeai que je pouvois la recevoir sans scrupule pour le premier principe de la Philosophie que je cherchais.

(Română:) În consecință, văzând că simțurile noastre ne înșeală uneori, am fost dispus să presupun că nu există nimic cu adevărat așa cum ne-au prezentat; Și pentru că unii oameni se rătăcesc în raționamente și cad în paralogisme, chiar și în cele mai simple chestiuni ale geometriei, eu, convins că sunt la fel de supus erorilor ca oricare altul, am respins ca false toate motivele pe care le considerasem până acum drept demonstrații; Și, în sfârșit, când am considerat că aceleași gânduri (prezentări) pe care le trăim atunci când suntem treji pot fi de asemenea experimentate și atunci când dormim, în timp ce la acel moment nu este adevărat unul dintre ele, am presupus că toate obiectele (prezentările) mi-au intrat în minte atunci când eram treaz, nu aveam în ele mai mult adevăr decât în iluzia visurilor mele. Dar, imediat după aceasta, am observat că, deși aș fi vrut astfel să cred că totul era fals, era absolut necesar ca eu, care gândeam astfel, trebuia să fiu ceva; Și după cum am observat că acest adevăr, cred, deci exist, era atât de sigur și într-atât de evident că niciun motiv de îndoială, oricât de extravagant, nu putea fi pretins de către scepticii capabili să-l scurme, am ajuns la concluzia că, fără scrupule, să îl accept ca primul principiu al filosofiei pe care o căutam.

Meditații metafizice

În 1641, Descartes a publicat (în latină) Meditații filozofie în care a făcut referire la propoziție, deși nu în mod explicit sub forma „cogito, ergo sum„, în Meditația II:

(Latină:) hoc pronuntiatum: ego sum, ego existo, quoties a me profertur, vel mente concipitur, necessario esse verum.

(Română:) această afirmație: gândesc, deci exist, ori de câte ori este rostită de mine sau concepută de minte, este în mod necesar adevărată.

Principiile filosofiei

În 1644, Descartes a publicat (în latină) Principiile filosofiei, unde expresia „ego cogito, ergo sum” apare în Partea 1, Articolul 7:

(Latină:) Sic autem rejicientes illa omnia, de quibus aliquo modo possumus dubitare, ac etiam, falsa esse fingentes, facilè quidem, supponimus nullum esse Deum, nullum coelum, nulla corpora; nosque etiam ipsos, non habere manus, nec pedes, nec denique ullum corpus, non autem ideò nos qui talia cogitamus nihil esse: repugnat enim ut putemus id quod cogitat eo ipso tempore quo cogitat non existere. Ac proinde haec cognitio, ego cogito, ergo sum, est omnium prima & certissima, quae cuilibet ordine philosophanti occurrat.

(Română:) Întrucât respingem astfel orice ne nduce cea mai mică îndoială, și chiar să ne facă să ne imaginăm că este fals, preupunem într-adevăr cu ușurință că nu există nici Dumnezeu, nici cer, nici corpuri, și că nici noi înșine nu avem nici mâini nici picioare, nici, în cele din urmă, corp; dar nu putem, în același mod, să presupunem că nu existăm, în timp ce ne îndoim de adevărul acestor lucruri; căci există o contradicție în conceperea faptului că ceea ce gândește nu există în chiar momentul în care gândește. În consecință, cunoașterea, eu cuget, deci exist, este prima și cea mai sigură care apare celui care filosofează ordonat.

Nota marginală a lui Descartes pentru paragraful de mai sus este următoarea:

(Latină:) Non posse à nobis dubitari, quin existamus dum dubitamus; atque hoc esse primum, quod ordine philosophando cognoscimus.

(Română:) Că nu ne putem îndoi de existența noastră în timp ce ne îndoim, și că aceasta este prima cunoaștere pe care o dobândim atunci când filosofăm în ordine.

Căutarea adevărului

Descartes, într-o lucrare mai puțin cunoscută publicată postum, datată ca fiind scrisă în cca. 1647 și intitulată La Recherche de la Vérité par La Lumiere Naturale (Căutarea adevărului prin lumină naturală), a scris:

(Latină:): … [S]entio, oportere, ut quid dubitatio, quid cogitatio, quid exsistentia sit antè sciamus, quàm de veritate hujus ratiocinii : dubito, ergo sum, vel, quod idem est, cogito, ergo sum : plane simus persuasi.

(Română:) … [Simt că] este necesar să știm ce îndoială este, și ce gândire este [ce este existența], înainte de a fi pe deplin convins de acest raționament – mă îndoiesc, deci exist – sau ce este identic – cuget, deci exist.

Alte forme

Propoziția este uneori scrisă ca dubito, ergo cogito, ergo sum. Această formă mai completă a fost scrisă de criticul literar francez Antoine Léonard Thomas, într-un eseu premiat din 1765, în cinstea lui Descartes, unde a apărut ca „Puisque je doute, je pense, puisque je pense, j’existe„. În limba română, aceasta se traduce ca „Fiindcă mă îndoiesc, gândesc, fiindcă gândesc, exist”; cu rearanjare și compactare, „mă îndoiesc, prin urmare gândesc, prin urmare ecist” sau în latină „dubito, ergo cogito, ergo sum„.

O expansiune ulterioară, dubito, ergo cogito, ergo sum – res cogitans („… un lucru gânditor”) extinde cogito-ul cu afirmația lui Descartes în Meditația ulterioară, „Ego sum res cogitans, id est dubitans, afirmans, negans, pauca intelligens , multa ignorani, volens, nolens, imaginani etiam et sentiens …„, sau, în română, „Sunt un lucru gânditor (conștient), adică o ființă care se îndoiește, afirmă, neagă, cunoaște câteva obiecte, și este ignorant în multe…”. Acesasta este denumită „cogito extins”.