Home » Articole » RO » Știință » Fizica » Forţe fundamentale » Gravitația » Constanta gravitațională universală, G

Constanta gravitațională universală, G

postat în: Gravitația 3

Experimentul Cavendish(Diagrama balanței de torsiune folosită în experimentul Cavendish efectuată de Henry Cavendish în 1798, pentru a măsura Marele G, cu ajutorul unei scripete, bile mari atârnate de un cadru fiind rotite alături de bile mici).

Constanta gravitațională, cunoscută și sub numele de constanta gravitațională universală, sau ca și constanta lui Newton, notată prin litera G, este o constantă fizică empirică implicată în calculul efectelor gravitaționale în legea gravitației universale a lui Isaac Newton și în teoria relativității generale a lui Albert Einstein. Valoarea sa măsurată este de aproximativ 6.674 × 10-11 m3·kg-1·s-2.

Constanta gravitațională apare în legea lui Newton de gravitație universală, dar nu a fost măsurată până la șaptezeci și unu de ani după moartea lui Newton, de către Henry Cavendish, cu experimentul lui Cavendish realizat în 1798 (Transactions Philosophical, 1798). Cavendish a măsurat G implicit, folosind un echilibru de torsiune inventat de geologul Rev. John Michell. El a folosit un grindă de torsiune orizontală cu bile de plumb cu inerția (în raport cu constanta de torsiune) determinată de oscilația grinzii. Atracția lor slabă față de alte bile așezate alături de rază era detectabilă de deformarea pe care o provoca. Scopul lui Cavendish nu era de a măsura constanta gravitațională, ci de a măsura densitatea Pământului în raport cu apa, prin cunoașterea precisă a interacțiunii gravitaționale.

Precizia valorii măsurate a lui G a crescut doar modest de la experimentul original Cavendish. G este destul de greu de măsurat, deoarece gravitația este mult mai slabă decât alte forțe fundamentale și un aparat experimental nu poate fi separat de influența gravitațională a altor corpuri. În plus, gravitația nu are o relație stabilă cu alte forțe fundamentale, deci nu pare posibilă calcularea indirectă a acesteia din alte constante care pot fi măsurate mai precis, așa cum se întâmplă în alte domenii ale fizicii. Valorile publicate ale lui G au variat destul de larg, iar unele măsurători recente de înaltă precizie sunt, de fapt, mutual exclusive. Acest lucru a condus la valoarea CODATA din 2010 de către NIST cu o creștere a incertitudinii cu 20% față de 2006. Pentru actualizarea din 2014, CODATA a redus incertitudinea la mai puțin de jumătate din valoarea din 2010.

În ediția din ianuarie 2007 a Science, Fixler și colab. a descris o nouă măsurătoare a constantei gravitaționale prin interferometrie atomică, raportând o valoare G = 6,693(34)×10-11 m3·kg-1·s-2. O măsurare a atomului rece îmbunătățită de Rosi și colab. a fost publicată în 2014 de G = 6,67191(99) × 10-11 m3·kg-1·s-2.

Un studiu controversat din 2015 al unor măsurări anterioare ale lui G, de Anderson și alții, a sugerat că majoritatea valorilor reciproc exclusive pot fi explicate printr-o variație periodică. Variația a fost măsurată ca având o perioadă de 5,9 ani, similară celei observate în măsurătorile LOD (length-of-day – lungimea-unei-zile), sugerând o cauză fizică comună care nu este neapărat o variație în G. Un răspuns a fost produs de unii dintre autorii originali ai măsurătorilor G utilizate în Anderson și colab. Acest răspuns observă că Anderson și colab. nu numai că au omis măsurătorile, ci au folosit și timpul publicării, nu timpul în care au fost efectuate experimentele. O diagramă cu timpul estimat de măsurare de la contactarea autorilor originali modifică serios corelația lungimii zilei. De asemenea, considerarea datelor colectate de Karagioz și Izmailov într-un deceniu nu arată nicio corelație cu măsurătorile de lungime a zilei. Ca atare, variațiile în G apar cel mai probabil din erorile de măsurare sistematice care nu au fost corect luate în considerare.

Sub presupunerea că fizica supernovelor de tip Ia este universală, analiza observațiilor a 580 de supernove de tip Ia a arătat că constanța gravitațională a variat cu mai puțin de o parte din zece miliarde pe an în ultimii nouă miliarde de ani.

PDF: https://www.telework.ro/ro/e-books/constanta-gravit…ala-universala-g/

Teoria relativității - Relativitatea specială și relativitatea generală
Teoria relativității – Relativitatea specială și relativitatea generală

de Albert Einstein Traducere de Nicolae Sfetcu ”Prezenta carte este destinată, pe cât posibil, să ofere o perspectivă exactă asupra teoriei relativității acelor cititori care, din punct de vedere științific și filosofic general, sunt interesați de teorie, dar care nu … Citeşte mai mult

Nu a fost votat 2.613.49 Selectează opțiunile
Epistemologia gravitației experimentale – Raționalitatea științifică
Epistemologia gravitației experimentale – Raționalitatea științifică

Evoluția testelor gravitaționale dintr-o perspectivă epistemologică încadrată în conceputul de reconstrucție rațională al lui Imre Lakatos, pe baza metodologiei acestuia a programelor de cercetare. Perioada evaluată este foarte vastă, începând cu filosofia naturală a lui Newton și până la teoriile … Citeşte mai mult

Nu a fost votat 0.006.11 Selectează opțiunile
Știința - Filosofia științei
Știința – Filosofia științei

Cartea explorează principalele teme și teorii ale științei și filozofiei contemporane a științei, evidențiind întrebările fascinante și provocatoare actuale din știință în generală și filosofia științei, cu accent pe metodele științifice. O mare parte din înțelegerea noastră provine din cercetarea … Citeşte mai mult

Nu a fost votat 4.369.60 Selectează opțiunile

3 Responses

  1. Gheorghe Adrian
    |

    Particulele componente ale corpului, ale sistemului care genereaza campul gravific, sunt nucleonii din nucleele atomilor. Nucleonii sunt modelati ca niste gratare cilindrice, care prin rotatie foarte rapida, de 10^20 rot/s, se comporta ca aspiratoare eterice centrifugale, care aspira eterul cu viteza foarte mica de cam 2,68*10^-7 m/s, prin sectiuni mari in jurul axei de rotatie si il refuleaza cu viteza foarte mare pe la periferie, de 3743 m/s, prin sectiuni foarte mici. Raportul intre viteza de aspiratie a eterului si viteza de refulare a eterului, precum si raportul intre sectiunea de refulare si sectiunea de aspiratie a eterului sunt date de factorul gravific nucleonic Gn care este egal cu 8*epeilon0 (Gn=8*eps0), dovedind ca gravificul este derivat din electric. Gratarele cilindrice ale nucleonilor sunt sistemele de unde stationare de foarte mare amplitudine, in care este stocata energia potentiala a fotonilor gama corespunzatori masei particulelor.
    Am postat in pagina de la -academia.edu- articolele cu argumentarea elementara a acestor asertiuni.

  2. Nicolae Sfetcu
    |

    Ar fi interesant de detaliat. Ai publicat deja această deducție? Poți să o detaliezi aici? Ce înțelegi prin particule componente?

  3. Gheorghe Adrian
    |

    Eu am dedus ca factorul gravitational G (constanta atractiei universale), reflecta la nivel macroscopic raportul intre suprafata integratoare (= suprafata care margineste corpul) a campului gravific si suprafata (sectiunea) generatoare a campului gravific, data de suma sectiunilor generatoare de camp gravific ale tuturor particulelor din masa corpului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *