Home » Articole » Articole » Calculatoare » Internet » Ghid Google SEO: Creaţi titluri de pagină unice, exacte

Ghid Google SEO: Creaţi titluri de pagină unice, exacte

postat în: Internet 0

Google_SEO-1

O etichetă title informează atât utilizatorii, cât şi motoarele de căutare cu privire la subiectul unei anumite pagini. Eticheta <title> trebuie plasată în eticheta <head> a documentului HTML. Ideal ar fi să creaţi câte un titlu unic pentru fiecare pagină de pe site.

Google_SEO-Titluri-1
Titlul paginii de pornire a site-ului pentru cartonaşe de baseball, care indică numele firmei şi trei domenii principale de activitate

Dacă documentul apare într-o pagină cu rezultate ale căutării, conţinutul etichetei title va apărea, în mod obişnuit, în primul rând al rezultatului (în cazul în care diferitele părţi ale unui rezultat de căutare Google nu vă sunt cunoscute, vă recomandăm să vizionaţi videoclipul privind structura unui rezultat de căutare, prezentat de inginerul Matt Cutts de la Google, precum şi această utilă diagramă a unei pagini cu rezultate ale căutării Google). Cuvintele din titlu sunt scrise cu litere aldine dacă apar în interogarea de căutare a utilizatorului. Acest fapt poate ajuta utilizatorii să vadă dacă este probabil ca pagina să fie relevantă pentru căutarea lor. Titlul paginii dvs. de pornire poate specifica numele site-ului Web/firmei şi poate include alte informaţii importante, cum ar fi locaţia fizică a firmei sau poate câteva dintre principalele sale activităţi sau oferte.

Google_SEO-Titluri-2
Un utilizator introduce interogarea [baseball cards]

Google_SEO-Titluri-3
Pagina noastră de pornire este afişată ca rezultat, cu titlul specificat în primul rând (termenii din interogarea utilizatorului apar cu litere aldine)

Google_SEO-Titluri-4
Dacă utilizatorul face clic pe rezultat şi accesează pagina, titlul paginii va apărea în partea superioară a browserului

Titlurile celorlalte pagini de pe site-ul dvs. trebuie să descrie exact subiectul respectivelor pagini şi pot include, de asemenea, numele site-ului şi al firmei.

Google_SEO-Titluri-5
Un utilizator introduce interogarea [rarest baseball cards]

Google_SEO-Titluri-6
Apare ca rezultat o altă pagină, relevantă, de pe site-ul nostru (titlul este unic, raportat la conţinutul paginii)

Licenţă CC – Vezi detalii şi descarcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *