Home » Articole » Articole » Știință » Pseudoștiință » Critici ale creaţionismului ştiinţific

Critici ale creaţionismului ştiinţific

Nuremberg_chronicles_-_f_2v(Prima zi a Creaţiei (Cronicile Nurenberg, 1493))

Știință creaţiei își are rădăcinile în activitatea tânărului adept al creaţionismului Pământului George McCready Price care a contestat conceptul de istorie naturală al științei moderne, concentrându-se în special pe geologie și conceptul său de uniformitarianism, eforturile sale furnizezând o explicație empirică alternativă a fenomenelor observabile care a fost compatibilă cu literalismul biblic strict. Lucrările lui Price au fost mai târziu descoperite de inginerul civil Henry M. Morris, care este acum considerat a fi părintele științei creației. Morris și creaționiștii de mai târziu au extins domeniul de aplicare cu atacuri împotriva spectrului larg al descoperirilor științifice care indică vechimea Universului și strămoși comuni între specii, inclusiv evoluţia corpului şi dovezi din înregistrările fosilifere, tehnici de datare absolută, și cosmogonia.

Susținătorii științei creației spun adesea că sunt preocupați de probleme religioase și morale, precum și de observații naturale și ipoteze de predicţie. Mulți afirmă că opoziția lor la progresul științific se bazează în principal pe religie.

Majoritatea covârșitoare a oamenilor de știință sunt de acord că pretențiile științifice sunt în mod necesar limitate la cele care se dezvoltă don observațiile naturale și experimente care pot fi replicate și demonstrate de alți oameni de știință, și că afirmațiile făcute de către știința creației nu îndeplinesc aceste criterii. Duane Gish, un proeminent susținător al științei creației, a susținut în mod similar, “Noi nu știm cum a creat creatorul, ce procese a folosit, pentru că El a folosit procedee care nu se găsesc în prezent în universul natural. De aceea ne referim la creaţie ca o creație specială. nu putem descoperi prin nicio cercetare științifică procesele creative folosite de Creator.” Dar el face, de asemenea, aceeași critică împotriva teoriei evoluționiste a științei, susținând pe subiectul originii că evoluția științifică este o teorie religioasă care nu poate fi validată de știință.

Ipoteze metafizice

Știința creaţiei face a priori ipoteza metafizică că există un creator al vieţii a cărei origine este în curs de examinare. Ştiința creației creștine susține că descrierea creației este dată în Biblie, că Biblia este infailibilă în această descriere (și în orice altă parte), și, prin urmare, dovezile științifice empirice trebuie să corespundă cu acea descriere. Creationiştii văd de asemenea excluderea tuturor explicațiilor supranaturale din domeniul stiintelor ca un angajament doctrinar de a exclude ființa supremă și minunile. Ei pretind că acest lucru este factorul motivant în acceptarea științifică a darwinismului, un termen folosit în știința creației pentru a se referi la biologia evoluţionistă, care este de asemenea adesea folosită ca o denigrare. Criticii susțin că știința creației este religioasă, mai degrabă decât științifică, deoarece provine din credința într-un text religios mai degrabă decât în aplicarea metodei științifice. Academia Naţională de Ştiinte a SUA a declarat fără echivoc, “Evoluția include toate fenomenele biologice. A ignora faptul că există sau a o clasifica ca o formă de dogmă înseamnă a priva pe cei ce învaţă de conceptul de organizare cel mai fundamental în stiintele biologice. Niciun alt concept biologic nu a fost testat mai mult și mai bine confirmat ca istoria evolutivă a organismelor.” Antropologul Eugenie Scott a remarcat, de asemenea, “opoziția religioasă la evoluție propulsează antievoluţionismul. Deși antievoluţioniştii tac la problemele stiintifice presupuse cu evoluție, ceea ce îi motivează să se lupte pentru învățătura lor este teama de implicațiile evoluției pentru religie.”

Avocații științei creaţiei susțin că teoriile științifice ale originii Universului, Pământul, şi vieţii, își au originea într-o prezumție a priori a naturalismului metodologic și uniformitarianism, fiecare dintre acestea fiind contestată. În unele zone ale științei, cum ar fi chimia, meteorologia sau medicina, susţinătorii științei creației nu contestă aplicarea unor ipoteze naturaliste sau uniformiste. În mod tradițional, avocații științei creației au scos în evidență acele teorii științifice considerate a fi în conflict cu convingerile religioase acceptate, și sunt împotriva acelor teorii pe care ţi-au concentreze eforturile.

Critici religioase

Unele biserici creștine importante critică știința creației din motive teologice, afirmând fie că credința religioasă ar trebui să fie o bază suficientă pentru credință în adevărul creației, sau că eforturile de a dovedi relatarea din Geneza a creației din motive științifice sunt în mod inerent inutile pentru că rațiunea este subordonată credinței și nu poate fi astfel folosită pentru a dovedi.

Multe teologii creștini, inclusiv creștinismul liberal, iau în considerare mitul creaţiei din Geneza ca fiind o lucrare poetică și alegorică, mai degrabă decât o istorie literală, și multe biserici creștine, inclusiv catolică, anglicană și cele mai liberale luterană, metodistă, congregaționalistă și presbiteriană, au respins știința creației direct sau sunt echivoce. Credința în interpretările de bază non-literale ale Genezei este adesea citată ca venind de la Sf. Augustin.

Evoluţia teistică și creaționismul evoluţionar sunt teologii care încearcă să reconcilieze credința într-un creator cu evoluția biologică. Fiecare este de părere că există un creator, dar că acest creator a folosit forța naturală de evoluție pentru a derula un plan divin. Reprezentanții religioşi ai credințelor compatibile cu evoluția teistică și creaționismul evoluţionar au contestat percepția tot mai mare că credința într-un creator este în contradicție cu acceptarea teoriei evoluționiste. Purtătorii de cuvânt ai Bisericii Catolice au criticat în mod special creaționismul biblic care se bazează pe interpretări literale ale scripturii biblice ca bază pentru determinarea faptului științific.

Critici ştiinţifice

Academia Naţională de Ştiinţe a SUA afirmă că “pretențiile științei creației îi lipsesc sprijinul empiric și nu pot fi testate semnificativ” și că “știința creației nu este de fapt știință și nu ar trebui să fie prezentată ca atare în clasificarea științelor.” Potrivit lui Joyce Arthur care scris pentru revista Sceptic, mişcarea “ştiinţa creaţiei” câștigă o mare parte din puterea sa prin utilizarea denaturată si imorală a tehnicilor științifice” și “aceasta denaturează grav teoria evoluției.”

Oamenii de ştiinţă au luat în considerare ipotezele propuse de știința creației și le-au respins din cauza lipsei de probe. Mai mult decât atât, pretențiile științei creației nu se referă la cauze naturale și nu pot fi supuse unor teste semnificative, astfel încât acestea nu se califică dreăt ipoteze ştiinţifice. În 1987 Curtea Supremă a SUA a decis că creaționismul religios nu este știință, și nu poate fi predta în şcoli publice. Cele mai multe confesiuni creștine importante au ajuns la concluzia că noțiunea de evoluție nu este în contradicție cu descrierile lor pentru creația și originea umană.

Un rezumat al obiecțiilor oamenilor de ştiinţă împotriva științei creației  este următorul:

  • Ştiința creației nu este falsificabilă: Actul de creație așa cum este definit în știința creației nu este falsificabil deoarece nicio limită testabilă nu poate fi impusă asupra creatorului. În ştiința creației, creatorul este definită ca nelimitat, cu capacitatea de a crea (sau nu), doar printr-un gest, universuri infinite, nu doar unul, şi dotarea fiecăruia cu propriile caractere unice, de neimaginat și incomparabile. Este imposibil să se infirme o afirmaţie când această afirmaţie astfel cum este definită cuprinde toate situaţiile neprevăzute imaginabile.
  • Ştiința creaţiei încalcă principiul de parcimonie: Parcimonia favorizează acele explicații care se bazează pe cele mai puţine ipoteze. Oamenii de ştiinţă preferă explicații care sunt în concordanță cu fapte cunoscute și susținute, și dovezi, și necesită cele mai puține ipoteze pentru a umple golurile rămase. Multe dintre revendicările alternative formulate în știința creației sunt extrase din explicațiile științifice simplificate și introduc mai multe complicaţii şi presupuneri în ecuație.
  • Ştiința creației nu este, și nu poate fi, testată empiric sau experimental: Creaţionismul postulează cauze supranaturale, care se află în afara domeniului naturalismului metodologic și experimentului științific. Știința poate testa doar revendicările empirice, naturale.
  • Ştiința creației nu este corectabilă, dinamică, testabilă sau progresivă: știința creaţiei aderă la o premisă fixă și neschimbătoare sau “adevărul absolut”, “Cuvântul lui Dumnezeu”, care nu se schimbă. Orice dovadă contrară acestui adevăr nu trebuie să fie luată în considerare. În știință, toate afirmaţiile sunt testabile, ele sunt totdeauna atacabile, și trebuie renunţat la ele sau ajustate atunci când greutatea dovezilor o cere.

Prin invocarea pretențiilor de “apariție bruscă” a speciilor, un act miraculos, știința creației este nepotrivită pentru instrumentele și metodele cerute de știință, și nu poate fi considerată științifică în felul în care termenul “știință” este în prezent definit. Oamenii de știință și scriitorii de ştiinţă caracterizează în mod obișnuit știința creație ca pseudoștiință.

Critici istorice, filozofice, și sociologice

Din punct de vedere istoric, dezbaterea dacă creaționismul este compatibil cu știința datează din 1874, anul în care istoricul ştiinţei John William Draper a publicat Istoria conflictului dintre religie și știință. În carte Draper a descris întreaga istorie a dezvoltării științifice ca un război împotriva religiei. Această prezentare a istoriei a fost propagată ulterior de către discipoli precum Andrew Dickson White în cartea sa în două volume O istorie a războiului ştiinţei cu teologia în creștinătate (1896). Concluziile lor au fost contestate.

În Statele Unite, focalizarea centrală pentru avocaţii ştiinţei creaţiei sunt şcolile publice sprijinite de guvern, care au interzis prin lege promovarea religiilor specifice. Comunitățile istorice au susținut că traducerile biblice conțin multe erori de traducere și erate, și, prin urmare, că utilizarea literalismul biblic în știința creației este auto-contradictorie.

Traducere din Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *