Critici ale Grupului interguvernamental de experți în evoluția climei

Viziunea „standard” asupra schimbărilor climatice a ajuns să fie definită de rapoartele Grupului interguvernamental de experți în evoluția climei (Intergovernmental Panel on Climate Change, IPCC), care este susținută de multe alte academii de știință și organizații științifice. În 2001, șaisprezece dintre academiile naționale de știință din lume au făcut o declarație comună privind schimbările climatice și și-au oferit sprijinul pentru IPCC.[62]

Oponenții au atacat în general fie procesele, oamenii[81] din IPCC, fie sinteza și rezumatele executive; rapoartele complete atrag mai puțină atenție. O parte din controverse și critici au provenit de la experți invitați de IPCC să prezinte rapoarte sau să facă parte din panelurile sale.

Christopher Landsea, cercetător privind uraganele, a spus despre „partea IPCC pentru care expertiza mea este relevantă” că „eu personal nu pot continua cu bună-credință să contribui la un proces pe care îl consider atât motivat de agende preconcepute, cât și ca fiind nefondată din punct de vedere științific”,[82] din cauza comentariilor făcute la o conferință de presă de Kevin Trenberth pe care Landsea le-a dezaprobat. Trenberth a spus că „comentariile lui Landsea nu au fost corecte”;[83] IPCC a răspuns „oamenii de știință individuali pot face ceea ce doresc în propriile lor drepturi, atâta timp cât nu spun nimic în numele IPCC” și s-a oferit să includă Landsea în faza de revizuire a AR4.[84] Roger Pielke, Jr. a comentat: „Atât Landsea, cât și Trenberth pot și ar trebui să se simtă mulțumiți… IPCC a raportat cu exactitate starea înțelegerii științifice a ciclonilor tropicali și a schimbărilor climatice în rezumatul său recent pentru factorii de decizie politică.”[83]

În 2005, Comisia Economică a Camerei Lorzilor a scris: „Avem unele îngrijorări cu privire la obiectivitatea procesului IPCC, cu unele dintre scenariile sale de emisii și documentația rezumată aparent influențate de considerente politice”. Acesta s-a îndoit de scenariile cu emisii mari și a spus că IPCC a „minimizat” ceea ce comitetul a numit „unele aspecte pozitive ale încălzirii globale”.[85] Principalele declarații ale Comitetului Economic al Camerei Lorzilor au fost respinse în răspunsul dat de guvernul Regatului Unit[86] și de Stern Review.

Vorbind despre dificultatea de a stabili un consens științific cu privire la amploarea exactă a acțiunii umane asupra schimbărilor climatice, John Christy, un autor care contribuie, a scris:

”În esență, autorilor care contribuie li se cere să contribuie cu puțin text la început și să revizuiască primele două schițe. Nu avem control asupra deciziilor de editare. Și mai puțină influență este acordată celor aproximativ 2.000 de recenzenți. Astfel, a spune că 800 de autori care au contribuit sau 2.000 de recenzori au ajuns la un consens asupra a ceva descrie o situație care nu este realitate.”[87]

La 10 decembrie 2008, un raport a fost publicat de membrii minorității din Senatul SUA pentru mediu și lucrări publice, sub conducerea celui mai vocal sceptic al Senatului privind încălzirea globală, Jim Inhofe. Momentul raportului a coincis cu conferința ONU privind încălzirea globală de la Poznań, Polonia. Acesta spune că rezumă divergențele științifice față de IPCC.[88] Multe dintre declarațiile sale despre numărul de indivizi enumerați în raport, dacă aceștia sunt de fapt oameni de știință și dacă susțin pozițiile care le sunt atribuite, au fost contestate.[89][90][91]

În timp ce unii critici au susținut că IPCC exagerează probabil încălzirea globală, alții au formulat criticile inverse. David Biello, scriind în Scientific American, susține că, din cauza necesității de a asigura un consens între reprezentanții guvernamentali, rapoartele IPCC oferă estimări conservatoare ale amplorii și efectelor probabile ale încălzirii globale.[92] Editorul științific Brooks Hanson afirmă într-un editorial din 2010: „Rapoartele IPCC au subestimat ritmul schimbărilor climatice în timp ce supraestimează abilitățile societăților de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.”[93] Climatologul James E. Hansen susține că conservativitatea IPCC subestimează serios Riscul de creștere a nivelului mării de ordinul metrilor – suficient pentru a inunda multe zone joase, cum ar fi treimea de sud a Floridei.[94] Roger A. Pielke Sr. a declarat „Oamenii modifică semnificativ clima globală, dar într-o varietate de moduri diverse dincolo de efectul radiativ al dioxidului de carbon. Evaluările IPCC au fost prea conservatoare în recunoașterea importanței acestor forțe climatice umane, deoarece modifică climatul regional și global.”[95]

Henderson-Sellers a adunat comentarii de la autorii IPCC într-un atelier din 2007, dezvăluind o serie de preocupări. Ea a concluzionat: „Cercetarea schimbărilor climatice a intrat într-un regim nou și diferit odată cu publicarea celui de-al patrulea raport de evaluare al IPCC. Nu mai există nicio întrebare despre „dacă” activitățile umane schimbă clima; în schimb, cercetarea trebuie să abordeze întrebările urgente: „ cât de repede?”; „cu ce impacturi?” și „ce răspunsuri sunt necesare?””[96]

Referințe

62. Joint statement of sixteen National Academies of Science (18 May 2001). „The Science of Climate Change”. The Royal Society. Retrieved 20 May 2009. Lucrările Grupului Interguvernamental pentru Schimbările Climatice (IPCC) reprezintă consensul comunității științifice internaționale cu privire la știința schimbărilor climatice. Recunoaștem IPCC ca fiind cea mai fiabilă sursă de informații din lume privind schimbările climatice și cauzele acesteia și sprijinim metoda sa de a obține acest consens. În ciuda consensului tot mai mare cu privire la știința care susține predicțiile privind schimbările climatice globale, recent au fost exprimate îndoieli cu privire la necesitatea de a atenua riscurile prezentate de schimbările climatice globale. Nu considerăm justificate astfel de îndoieli.
63. „Climate Science Special Report: Fourth National Climate Assessment, Volume I – Chapter 3: Detection and Attribution of Climate Change”. science2017.globalchange.gov. U.S. Global Change Research Program (USGCRP): 1–470. 2017. Archived from the original on 23 September 2019.
64. Union of Concerned Scientists. „World Scientists Call For Action”. Archived from the original on 12 October 2007.Proiecțiile indică faptul că cererea de alimente în Asia va depăși oferta până în 2010.
65. Union Of Concerned Scientists (2 October 1997). „World’s Nobel Laureates And Preeminent Scientists Call On Government Leaders To Halt Global Warming”. Science Daily. Retrieved 9 February 2010.
66. „List of Selected Prominent Signatories with awards and affiliations”. Dieoff.org. Archived from the original on 21 September 2010. Retrieved 29 August 2010.
67. America’s Climate Choices: Panel on Advancing the Science of Climate Change; National Research Council (2010). Advancing the Science of Climate Change. Washington, D.C.: The National Academies Press. pp. 1 & 21–22. ISBN 978-0-309-14588-6. Archived from the original on 29 May 2014. Retrieved 19 February 2014.
68. Dr. Roy W., Spencer (2010). The Great Global Warming Blunder. Encounter Books. ISBN 978-1-59403-373-5.
69. Carter, Professor Robert M. (2010). Climate: The Counter Consensus. pp. 191–210.
70. „New York Global Warming Conference Considers ‘Manhattan Declaration'”. The Heartland Institute. 4 March 2008. Archived from the original on 5 June 2008. Retrieved 29 August 2010
71. Crichton, Michael (17 January 2003). „Lecture at Caltech: „Aliens Cause Global Warming””. Archived from the original on 1 January 2006. Retrieved 14 April 2007.
72. „500 Scientists Whose Research Contradicts Man-Made Global Warming Scares”. The Heartland Institute. 14 September 2007. Archived from the original on 14 July 2010. Retrieved 29 August 2010.
73. Monbiot, George (8 December 2009). „The Real Climate Scandal”. The Guardian. Archived from the original on 12 December 2009.
74. Monbiot, George (9 December 2009). „The climate denial industry seeks to dupe the public. It’s working”. The Hindu. Retrieved 3 September 2010.
75. Haldar, Ishita. (2011). Global warming : the causes and consequences. New Delhi: Mind Melodies. p. 137. ISBN 978-93-80302-81-2. OCLC 695282079.
76. Anderegg W.R.L.; Prall J.W.; Harold J.; Schneider S.H. (21 June 2010). „Expert credibility in climate change”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 107 (27): 12107–09. Bibcode:2010PNAS..10712107A. doi:10.1073/pnas.1003187107. PMC 2901439. PMID 20566872.
77. Kintisch E. (21 June 2010). „Scientists ‘Convinced’ of Climate Consensus More Prominent Than Opponents, Says Paper”. Science. Archived from the original on 22 June 2010.
78. Collins, Nick (22 June 2010). „Climate change sceptic scientists ‘less prominent and authoritative'”. The Daily Telegraph. London. p. 1. Archived from the original on 25 June 2010. Retrieved 22 June 2010.
79. John Cook, Dana Nuccitelli, Sarah A Green, Mark Richardson, Bärbel Winkler, Rob Painting, Robert Way, Peter Jacobs. Andrew Skuce; Nuccitelli; Green; Richardson; Winkler; Painting; Way; Jacobs; Skuce (15 May 2013). „Quantifying the consensus on anthropogenic global warming in the scientific literature”. Environmental Research Letters. 8 (2): 024024. Bibcode:2013ERL…..8b4024C. doi:10.1088/1748-9326/8/2/024024.
80. „Deniers are not Skeptics”. Skeptical Inquirer. 2014.
81. Oreskes, Naomi (20 December 2007). „The American Denial of Global Warming – The Truth About Denial”. Perspectives on Ocean Science – UCSD-TV. YouTube. Archived from the original on 11 December 2021. Retrieved 29 August 2010.În 1995, IPCC a concluzionat că efectul uman asupra climei este acum vizibil. Autorul principal al capitolului cheie despre detectarea și atribuirea… a fost un om de știință al Laboratorului Național Lawrence Livermore pe nume Benjamin J. Santer.
    Când a apărut raportul IPCC, Seitz, Nierenberg și acum un al 4-lea fizician – pe nume S. Fred Singer – au lansat un atac extrem de personal asupra lui Santer. Într-o scrisoare deschisă adresată IPCC, pe care au trimis-o numeroși membri ai Congresului SUA, Singer, Seitz și Nierenberg l-au acuzat pe Santer că a făcut modificări „neautorizate” în raportul IPCC […] Au urmat acest lucru cu un articol de opinie în The Wall Street Journal intitulat „A Major Deception on Global Warming”. Această piesă a fost scrisă de Seitz, în care el afirmă că efectul schimbărilor a fost „de a înșela factorii de decizie și publicul”.
    Apoi Santer a răspuns, într-o scrisoare adresată editorului The Wall Street Journal, iar în răspuns a explicat că a făcut modificări, dar acele modificări au fost ca răspuns la procesul de evaluare de la egal la egal. Cu alte cuvinte, practică științifică absolut normală… Această relatare a fost coroborată de Președintele IPCC și de toți ceilalți autori ai capitolelor. De fapt, peste 40 de oameni de știință au fost co-autori ai acestui capitol. Această scrisoare a fost semnată de Santer și de alți 40 de persoane și publicată în The Wall Street Journal în iunie 1996. Și Santer a fost, de asemenea, apărat oficial de Societatea Americană de Meteorologie.
    Dar nici Seitz, nici Singer nu și-au retras acuzațiile, care au fost apoi repetate – de multe ori, iar și iar – de către grupuri din industrie și grupuri de reflecție. Și, de fapt, dacă căutați pe Google „Ben Santer”, aceleași taxări sunt și astăzi pe internet. De fapt, un site a spus că s-a dovedit în 1996 că Santer a modificat în mod fraudulos raportul IPCC.
82. „An Open Letter to the Community from Chris Landsea”. Archived from the original on 18 February 2007. Retrieved 28 April 2007.
83. „Prometheus: Final Chapter, Hurricanes and IPCC, Book IV Archives”. Sciencepolicy.colorado.edu. 14 February 2007. Retrieved 29 August 2010.
84. „Hurricanes and Global Warming for IPCC” (PDF). Washington. Reuters. 21 October 2004. Retrieved 30 December 2008.
85. „Final Climate Change Report” (PDF). Archived from the original (PDF) on 17 December 2008. Retrieved 29 December 2008.
86. The Committee Office, House of Lords (28 November 2005). „House of Lords – Economic Affairs – Third Report”. Publications.parliament.uk. Archived from the original on 15 October 2010. Retrieved 29 August 2010.
87. „Written testimony of John R. Christy Ph.D. before House Committee on Energy and Commerce on March 7, 2007” (PDF). Archived from the original (PDF) on 28 November 2007. Retrieved 29 December 2008.
88. „UN Blowback: More Than 650 International Scientists Dissent Over Man-Made Global Warming Claims”.[full citation needed]
89. „How many on Inhofe’s list are IPCC authors?”. Archived from the original on 27 January 2012.[full citation needed]
90. „More on Inhofe’s alleged list of 650 scientists”. Archived from the original on 22 January 2012.[full citation needed]
91. „Inhofe’s 650 „dissenters” (make That 649… 648…)”. The New Republic. 15 December 2008.[full citation needed]
92. Biello D (April 2007). „Conservative Climate”. Scientific American. 296 (4): 16–19. Bibcode:2007SciAm.296d..16B. doi:10.1038/scientificamerican0407-16. PMID 17479619.
93. Hanson, Brooks (7 May 2010). „Stepping Back; Moving Forward”. Science. 328 (5979): 667. Bibcode:2010Sci…328..667H. doi:10.1126/science.1190790. PMID 20448154.
94. Hansen JE (April–June 2007). „Scientific reticence and sea level rise”. Environmental Research Letters. 2 (2): 024002. arXiv:physics/0703220. Bibcode:2007ERL…..2b4002H. doi:10.1088/1748-9326/2/2/024002. S2CID 59929933.
95. „Climate Science: Main Conclusions”. Archived from the original on 11 December 2008. Retrieved 11 December 2008.
96. Henderson-Sellers, Ann. „The IPCC report: what the lead authors really think – environmentalresearchweb”. Archived from the original on 6 January 2009. Retrieved 24 December 2009.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)