Un moroi este un tip de vampir sau fantomă în folclorul românesc. În unele versiuni, un moroi este fantoma unei persoane decedate care a părăsit mormântul pentru a extrage energia din cei vii. Moroii sunt adesea asociaţi cu alte figuri din folclorul românesc, cum ar fi strigoii (un alt tip de vampir), vârcolacii sau pricolicii. Moroii sunt, de asemenea, cunoscuţi sub numele de vampiri muritori, în timp ce strigoii sunt vampiri nemuritori.
Ritualurile oltenești pentru a împiedica un mort să devină moroi încep imediat după moartea persoanei respective. Decedatului i se înfige un ac în inimă imediat după ce a murit. Mai nou, această metodă s-a transformat în una simbolică: acul nu se mai înfige în inimă, este doar înfipt în reverul decedatului.
Înainte de a se îngropa mortul, capacul tronului este bătut în cuie de tron. Acest obicei poate fi motivat și de ideea ca hoții să nu dezgroape mortul și să fure din lucrurile mortului, nu neapărat pentru a împiedica mortul să se ”scoale din morți” pentru a bântui pe cei vii.
Dar adevăratul ritual anti-vampiri abia acum începe.
După înmormântare, în aceeași zi, la apusul soarelui, mai multe femei vin la casa mortului însoțite de un copil, de obicei o fată până în șapte ani. Aduc cu ele lumânări, tămîie, o oală pentru tămâiat, mai multe fuse, și o sacoșă plină cu tărâțe.
Pornesc de la patul în care a murit persoana respectivă, mergând spre locul din cimitir în care a fost aceasta înmormântată, presărând pe tot parcursul tărâța. Sincer, nu înțeleg semnificația acestui gest, iar femeile pe care le-am întrebat nu știu mai nimic din semnificația niciunei părți a ritualului, ele mi-au spus doar că ”așa trebuie”.
Din momentul în care au ajuns la mormântul decedatului, nimeni nu mai scoate o vorbă. Femeile înfig în mormântul decedatului două lumânări, de o parte și alta la nivelul umerilor mortului, și le aprind.
Iau apoi fusele și le înfig în mormântul decedatului, la nivelul inimii, a stomacului, și în alte câteva puncte. După care le apasă cu piciorul până când se afundă complet în mormânt.
Se ”împănează” apoi cu căței de usturoi to mormîntul, înfingându-se cât mai adând în pământul proaspăt afânat.
Acum vine rândul fetei. Femeile pun tămâia în cana de lut pe care i-o dau fetei. Aceasta dă ocol mormântului cu tămâia aprinsă. După un tur complet dă cana cu tămâie uneia din femei care face și ea un tur complet al mormântului cu tămâia aprinsă, dar în sens invers.
După ce toate femeile au făcut câte un tur complet cu tămâia, în sens invers celui al fetei, cana cu tămâie revine la fată, care continuă tururile cu tămâie în același sens cu cel al femeilor. Ea urmează să facă 44 astfel de tururi, Din acest moment femeile încep să vorbească, dar doar pentru a o grăbi din când în când pe fată să dea tururile de mormânt din ce în ce mai repede, atenționând-o că trebuie să aibă grijă pentru că este singură în fața primejdiei.
După terminare celor 44 de tururi, fata se oprește în fața crucii de marmură sau piatră a decedatului. După îngânarea unor cuvinte ritualice, fata aruncă cu cana cu tămâie în crucea decedatului. Femeile aleg ciobul cel mai mare după ce s-a spart cana, înmânându-l fetei, care aruncă și cu acesta în cruce. Iar operațiunea aceasta se repetă și a treia oară cu ultimul ciob mai mare.
În final, femeile aruncă plasa în care au cărat până aici toate obiectele de ritual, iau fata și pleacă împreună din cimitir fără a se mai uita înapoi.
Mortul a fost ”dres”.
Lasă un răspuns