Endurantismul sau teoria enduranței, este o teorie filozofică a persistenței și a identității. Conform viziunii endurantiste, obiectele materiale sunt individualități tridimensionale persistente prezente în întregime în fiecare moment al existenței lor, ceea ce se potrivește cu o teorie A a timpului. Această concepție despre o individualitate ca întotdeauna prezentă se opune perdurantismului sau patrudimensionalismului, care susține că un obiect este o serie de părți sau etape temporale, care necesită o teorie B a timpului. Folosirea prefixelor „endur” și „perdur” pentru a distinge două moduri în care se poate crede că un obiect persistă, poate fi urmărită la David Lewis.
O problemă serioasă a endurantismului este problema intrinsecilor temporare ridicată de David Lewis. Lewis susține că proprietățile intrinseci ale obiectelor s-ar schimba în timp.[1] Astfel, endurantismul nu poate armoniza identitatea cu schimbarea și apoi nu poate explica clar persistența chiar dacă endurantiștii fac apel la proprietăți intrinseci. Endurantiștii pot argumenta că proprietățile intrinseci sunt legate de timp. Dar aceasta ar crea o altă problemă. Dacă proprietățile intrinseci sunt legate de altele, ele nu sunt proprietăți intrinseci. Prin urmare, perdurantismul este o poziție mai bună de persistență.
Cu toate acestea, unii filozofi, cum ar fi Haslanger, găsesc o modalitate de a rezolva această problemă, așa cum o face perdurantismul lui Lewis. Haslanger susține că soluția perdurantistă a lui Lewis nu este singura soluție, iar endurantismul poate rezolva și această problemă. Ea crede că modul lui Lewis nu răspunde direct la problema că obiectele care persistă își pot schimba proprietățile intrinseci; el doar găsește o modalitate de a o ocoli — obiectul perdurantist nu este un obiect care păstrează proprietățile intrinseci neschimbate în timp[2]. În mod similar, endurantismul ar putea găsi o modalitate de a ocoli această problemă și de a reconcilia persistența obiectelor și proprietățile intrinseci. Metoda ei este în virtutea modificării adverbiale. Conform acestei metode, o propoziție conform căreia obiectele au proprietăți este legată de timp, dar timpul modifică „au” mai degrabă decât obiectele sau proprietățile.[2] O persoană, de exemplu, a avut o aplecare la t1 și a avut o îndreptare la t2. Se pare că obiectele pot obține proprietăți în momente diferite prin moduri diferite. După un astfel de tratament, obiectele care există pot instanția prin diferite moduri în momente diferite diferite proprietăți intrinseci (aceste proprietăți nu sunt legate direct de timp). Prin această metodă, endurantismul poate rezolva problema intrinsecilor temporare, așa cum o face metoda lui Lewis.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns