Ne uităm la ceas de câteva ori pe zi. Chiar și atunci când nu avem un motiv anume.
De ce? Răspunsul care ne vine imediat pe buze este ”să știm cât e ceasul”.
Și dacă știm, cu ce ne ajută? Ne face mai deștepți?
De ce nu umblăm cu ruleta după noi, ca să măsurăm din când în când spațiul pe care-l străbatem? Ar fi la fel de util ca și privitul la ceas.
Și metrul, și ora, sunt invențiile noastre, la fel de arbirtrar alese. Ne verificăm invențiile noastre, care nu au nimic de a face cu viața Universului.
Am putea instala pe un ceas deștept o aplicație care să ne spună și latitudinea și longitudinea la care ne aflăm. Dar știm că asta nu are, de cele mai multe ori, nicio importanță.
Și la fel e și cu ceasul. Și cu aniversările. Nu am auzit pe nimeni să sărbătorească faptul că a străbătut 1.000 de kilometri, sau 10.000.
Timpul, ca și spațiul, nu există. Mintea noastră le crează pe amândouă secundă cu secundă, metru cu metru. Ne inventăm propriile noastre sisteme de referință. Ca să ne putem agăța de ele. Locul nostru în Univers. Senzația de stabilitate. Doar senzația. Oare?
Lasă un răspuns