Săgeata timpului

(Reprezentarea schematică a săgeților timpului psihologice, cosmologice și termodinamice)

Săgeata timpului este o expresie introdusă în 1928 de Arthur Eddington pentru a descrie fenomenul prin care timpul pare să curgă întotdeauna în aceeași direcție. Această expresie acoperă un set de teorii care explică de ce timpul curge într-o manieră unidirecțională.

Săgeata timpului este una dintre problemele nerezolvate ale fizicii și dă naștere mai multor controverse. Acestea din urmă apar datorită invarianței dimensionale a ecuațiilor fundamentale ale fizicii, în timp ce, spre deosebire de alte dimensiuni, timpul pare să aibă o direcție ireversibilă.

Săgeata timpului poate fi aplicată în mai multe domenii, în special în fizică, statistică și cosmologie. Are, de asemenea, o legătură foarte puternică cu filosofia și psihologia, deoarece este inseparabilă de percepțiile umane. Relativ doar la teorii, există mai multe ipoteze alternative, cum ar fi săgeata gravitațională a timpului, precum și timpul ca iluzie.

Înainte de principiul săgeții timpului, Ludwig Boltzmann a oferit o interpretare microscopică (bazată pe statistici) a noțiunii de entropie în 1877. Abordarea sa se aplică sistemelor închise care tind spre echilibrul termodinamic. Josiah Willard Gibbs a publicat mai târziu noi ecuații care definesc entropia care se aplică mai general. De acolo, alți fizicieni au studiat timpul pentru a ajunge la săgeata timpului.

În 1907, matematicianul polonez Hermann Minkowski a dezvoltat relativitatea specială și spațiu-timpul într-un model care mai târziu va fi numit spațiu Minkowski. În acesta din urmă, cele patru dimensiuni, trei spațiale și una temporală, formează un întreg. Prin urmare, tratează dimensiunile spațiale și temporale în același mod.

În 1928, Arthur S. Eddington, un astrofizician britanic, a criticat acest model în cartea sa The Nature of the Physical World. El afirmă că spațiul Minkowski nu face diferența între trecut, prezent și viitor și că timpul nu are o direcție.

Prin urmare, Eddington propune o săgeată a timpului pe baza faptului că rezultatele întâmplării sunt singurele lucruri care nu pot fi anulate. Este o săgeată care indică elemente aleatorii în creștere. Opusul este de asemenea adevărat, adică dacă elementele aleatoare devin mai rare, atunci săgeata indică spre trecut.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)