Coincidența

O coincidență este o concurență remarcabilă de evenimente sau circumstanțe care nu au nicio legătură cauzală aparentă unele cu altele. Percepția unor coincidențe remarcabile poate duce la afirmații supranaturale, oculte sau paranormale, sau poate duce la credința în fatalism, care este o doctrină conform căreia evenimentele se vor întâmpla în maniera exactă a unui plan predeterminat. În general, percepția coincidenței, în lipsa unor explicații mai sofisticate, poate servi drept legătură cu psihologia și filosofia populară.

Dintr-o perspectivă statistică, coincidențele sunt inevitabile și adesea mai puțin remarcabile decât ar putea părea intuitiv. De obicei, coincidențele sunt evenimente întâmplătoare cu probabilitate subestimată. Un exemplu este problema zilei de naștere, care arată că probabilitatea ca două persoane să aibă aceeași zi de naștere depășește deja 50% într-un grup de doar 23 de persoane.

Sincronicitatea

Psihiatrul elvețian Carl Jung a dezvoltat o teorie care afirmă că coincidențele remarcabile apar din cauza a ceea ce el a numit „sincronicitate”, pe care a definit-o ca un „principiu de conectare acausală”.

”Teoria Jung-Pauli a „sincronicității”, concepută de un fizician și un psiholog, ambii eminenți în domeniile lor, reprezintă poate cea mai radicală îndepărtare de la viziunea asupra lumii a științei mecaniciste din timpul nostru. Cu toate acestea, au avut un precursor, ale cărui idei au avut o influență considerabilă asupra lui Jung: biologul austriac Paul Kammerer, un geniu sălbatic care s-a sinucis în 1926, la vârsta de patruzeci și cinci de ani.”
— Arthur Koestler, The Roots of Coincidence

Una dintre pasiunile lui Kammerer a fost colectarea coincidențelor. A publicat o carte intitulată Das Gesetz der Serie (Legea seriei), în care a povestit aproximativ 100 de anecdote ale coincidențelor care l-au determinat să-și formuleze teoria serialității.

El a postulat că toate evenimentele sunt conectate prin valuri de serialități. Se știa că Kammerer nota în parcurile publice câți oameni treceau, câți dintre ei purtau umbrele etc. Albert Einstein a numit ideea de serialitate „interesantă și deloc absurdă”. Carl Jung a apelat la lucrarea lui Kammerer în cartea sa Synchronicity.

Unei coincidențe îi lipsește o legătură cauzală aparentă. O coincidență poate fi sincronicitate – experiența unor evenimente care nu sunt legate cauzal – și totuși apariția lor împreună are sens pentru persoana care le observă. Pentru a fi considerate ca sincronicitate, evenimentele trebuie să fie puțin probabil ca să se producă împreună din întâmplare, dar acest lucru este pus la îndoială deoarece, de obicei, există o șansă, oricât de mică și în un număr mare de oportunități, astfel de coincidențe apar întâmplător doar dacă este diferită de zero, vezi legea numerelor foarte mari.

Unii sceptici (de exemplu, Georges Charpak și Henri Broch) susțin că sincronicitatea este doar un exemplu de apofenie. Ei susțin că probabilitatea și teoria statistică (exemplificată, de exemplu, în legea lui Littlewood) sunt suficiente pentru a explica coincidențele remarcabile.

Charles Fort a compilat, de asemenea, sute de relatări despre coincidențe interesante și fenomene ciudate.

Cauzalitatea

Măsurarea probabilității unei serii de coincidențe este cea mai comună metodă de a distinge o coincidență de evenimente legate cauzal.

”Persoana naivă din punct de vedere matematic pare să aibă o conștientizare mai acută decât specialistul paradoxului de bază al teoriei probabilităților, pe care filozofii l-au studiat încă de când Pascal a inițiat acea ramură a științei [în 1654]… Paradoxul constă, cum s-ar zice, din faptul că teoria probabilității este capabilă să prezică cu o precizie nemaipomenită rezultatul general al proceselor alcătuite din numeroase întâmplări individuale, fiecare dintre ele în sine imprevizibilă. Cu alte cuvinte, observăm multe incertitudini care produc certitudine și multe evenimente întâmplătoare care creează un rezultat total legal.”
— Arthur Koestler, The Roots of Coincidence

Stabilirea cauzei și efectului (cauzalitatea) este notoriu dificilă, așa cum se exprimă în afirmația frecvent auzită conform căreia „corelația nu implică cauzalitate”. În statistică, este general acceptat că studiile observaționale pot oferi indicii, dar nu pot stabili niciodată cauza și efectul. Dar, având în vedere paradoxul probabilității (vezi citatul lui Koestler de mai sus), se pare că cu cât setul de coincidențe este mai mare, cu atât crește mai multă certitudinea și cu atât se pare că există o cauză în spatele unei coincidențe remarcabile.

”… doar manipularea incertitudinii ne interesează. Nu ne preocupă problema care este incertă. Astfel nu studiem mecanismul ploii; doar dacă va ploua.”
— Dennis Lindley, „The Philosophy of Statistics”, The Statistician (Seria D, 2000)

”Nu este de mirare dacă în lungul proces al timpului, în timp ce întâmplarea își urmează cursul încoace și încolo, ar trebui să apară spontan numeroase coincidențe.”
— Plutarh, Vieți paralele, vol. II, „Sertorius„

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)