Filosofia timpului – Irealitatea timpului

Sursa: Gilbert, M. (2024). Philosophy of time [Preprint]. Research Archive of Rising Scholars. (Rezumat)

În articolul „Philosophy of Time”, Morgan Gilbert McTaggart își construiește argumentul pornind de la ideea că timpul presupune în mod esențial schimbarea, iar schimbarea poate fi descrisă prin ceea ce el numește seria A: trecut, prezent și viitor. Problema apare deoarece același eveniment este viitor, devine prezent și apoi trecut, ceea ce, în interpretarea lui McTaggart, conduce la atribuirea unor proprietăți temporale incompatibile aceluiași eveniment. Încercarea de a explica această dificultate prin introducerea unor niveluri suplimentare ale timpului verbal nu elimină contradicția, ci doar o mută la un nivel superior. De aici rezultă concluzia sa că seria A este contradictorie și că, deoarece timpul depinde de ea, timpul este ireal.

Dummett reformulează argumentul punând accent pe caracterul dependent de perspectivă al afirmațiilor temporale. Potrivit acestuia, judecățile referitoare la trecut, prezent și viitor nu pot fi înțelese independent de punctul de vedere al unui observator. Dar o descriere completă a realității ar trebui, în principiu, să fie independentă de asemenea perspective particulare. Dacă timpul poate fi descris numai prin expresii dependente de un punct de vedere, atunci el nu poate face parte dintr-o descriere completă și obiectivă a realității; în consecință, afirmă Dummett, timpul trebuie considerat ireal.

Articolul prezintă și criticile lui E. J. Lowe, care contestă anumite elemente ale raționamentului lui McTaggart. Lowe observă că expresii precum „acum”, „aici”, „aproape” sau „departe” sunt dependente de context și de poziția observatorului. Faptul că două persoane pot descrie același loc drept „aici” și, respectiv, „acolo” nu generează în sine o contradicție reală. În mod asemănător, propozițiile temporale pot avea valori de adevăr diferite în funcție de momentul în care sunt formulate. Lowe subliniază astfel asemănările dintre spațiu și timp și tratează timpul ca pe o dimensiune asociată succesiunii evenimentelor.

Gilbert propune apoi propriul argument pentru irealitatea timpului. El susține că tot ceea ce există în univers trebuie să respecte cel puțin o regulă, în timp ce timpul, în opinia sa, nu ar respecta o regulă universală și invariabilă. Din aceste premise deduce că timpul nu există ca entitate reală. Autorul face totodată distincția între realitatea ontologică a timpului și utilitatea sa în ecuațiile fizice: măsurarea timpului prin mișcări periodice, precum rotația Pământului sau mișcările corpurilor cerești, poate fi folositoare fără ca timpul însuși să fie neapărat o realitate independentă.

Pentru a-și susține perspectiva, autorul recurge la exemple inspirate din relativitate. El amintește faptul că ceasurile aflate în mișcare pot indica intervale diferite față de cele aflate în repaus și discută efectele vitezei și gravitației asupra măsurării timpului. De asemenea, folosește exemple referitoare la apropierea de o gaură neagră și la observatori aflați în sisteme de referință diferite, argumentând că timpul nu este experimentat în același mod de toți observatorii. Din această variabilitate, Gilbert deduce că timpul nu poate constitui o realitate absolută și independentă.

În concluzie, articolul combină argumentele metafizice ale lui McTaggart și Dummett, observațiile critice ale lui Lowe și interpretări filosofice ale relativității pentru a apăra ideea că timpul este un instrument conceptual creat de oameni, mai degrabă decât o realitate fundamentală a universului. Gilbert consideră că perspectiva lui Lowe, care leagă mai strâns spațiul și timpul, dispune de un suport mai convingător decât versiunea clasică Dummett–McTaggart, dar păstrează concluzia generală potrivit căreia timpul este un concept ireal folosit pentru organizarea experienței și facilitarea comunicării.