Teoria B a timpului

Teoria B a timpului, numită și „teoria atemporală a timpului”, este una dintre cele două poziții referitoare la ordonarea temporală a evenimentelor în filosofia timpului. Teoreticienii B susțin că curgerea timpului este doar o iluzie subiectivă a conștiinței umane, că trecutul, prezentul și viitorul sunt la fel de reale și că timpul este atemporal: devenirea temporală nu este o trăsătură obiectivă a realității. Prin urmare, nu există nimic privilegiat în prezent, ontologic vorbind.

Teoria B este derivată dintr-o distincție făcută de J.M.E. McTaggart între seria A și seria B. Teoria B este adesea folosită în fizica teoretică și este luată în considerare în teorii precum eternismul.

Origine

Termenii teoria A și teoria B, inventați pentru prima dată de Richard Gale în 1966, derivă din analiza timpului și schimbării făcută de filosoful Cambridge J. M. E. McTaggart din „The Unreality of Time” (1908), în care evenimentele sunt ordonate printr-o serie A temporală sau seria B atemporală. Se presupune popular că teoria A reprezintă timpul ca o serie A, în timp ce teoria B reprezintă timpul ca o serie B. Termenii teoria A și teoria B sunt uneori folosiți ca sinonimi pentru termenii prezentism și eternism, dar se poate spune că prezentismul nu reprezintă timpul ca o serie A, deoarece neagă faptul că există un viitor și un trecut în care evenimentele pot fi localizate.

Evenimentele (sau „timpurile”), a observat McTaggart, pot fi caracterizate în două moduri distincte, dar înrudite. Pe de o parte, ele pot fi caracterizate ca trecut, prezent sau viitor, indicate în mod normal în limbile naturale prin flexia verbală a timpurilor sau modificatorii adverbiali auxiliari. Ca alternativă, evenimentele pot fi descrise ca mai devreme, simultan cu sau mai târziu decât altele. Filosofii sunt împărțiți în ceea ce privește dacă modul temporal sau atemporal de exprimare a faptului temporal este fundamental. Unii filozofi au criticat teoriile hibride, în care cineva deține o viziune atemporală asupra timpului, dar afirmă că prezentul are proprietăți speciale, precum paradoxul lui McTaggart. Pentru o discuție amănunțită despre paradoxul lui McTaggart, vezi R. D. Ingthorsson (2016).

Dezbaterea dintre teoreticienii A și teoreticienii B este o continuare a unei dispute metafizice care ajunge până la filozofii greci antici Heraclit și Parmenide. Parmenide credea că realitatea este atemporală și neschimbătoare. Heraclit, în schimb, credea că lumea este un proces de schimbare sau flux neîncetat. Realitatea pentru Heraclit este dinamică și efemeră. Într-adevăr, lumea este atât de trecătoare, potrivit lui Heraclit, încât este imposibil să pășim de două ori în același râu. Problemele metafizice care continuă să-i divizeze pe teoreticienii A și pe teoreticienii B se referă la realitatea trecutului, realitatea viitorului și statutul ontologic al prezentului.

Teoria B în metafizică

Diferența dintre teoreticienii A și teoreticienii B este adesea descrisă ca o dispută despre trecerea temporală sau „devenirea” și „progresarea”. Teoreticienii B susțin că această noțiune este pur psihologică. Mulți teoreticieni A susțin că respingând „devenirea” temporală, teoreticienii B resping caracteristica cea mai vitală și distinctivă a timpului. Este obișnuit (deși nu universal) să identificăm punctele de vedere ale teoreticienilor A cu credința în trecerea temporală. Un alt mod de a caracteriza distincția se învârte în jurul a ceea ce este cunoscut sub numele de principiul parității temporale, teza că, spre deosebire de ceea ce pare să fie cazul, toate timpurile există cu adevărat în paritate. Teoria A (și în special prezentismul) neagă că toate timpurile există în paritate, în timp ce teoria B insistă că toate timpurile există în paritate.

Teoreticieni B precum D. H. Mellor și J.J.C. Smart doresc să elimine orice discuție despre trecut, prezent și viitor în favoarea unei ordonări atemporale a evenimentelor, crezând că trecutul, prezentul și viitorul sunt la fel de reale, opuse ideii că sunt fundamente ireductibile ale temporalităţii. Teoreticienii B susțin, de asemenea, că trecutul, prezentul și viitorul apar foarte diferit în deliberare și reflecție. De exemplu, ne amintim trecutul și anticipăm viitorul, dar nu invers. Teoreticienii B susțin că faptul că știm mult mai puțin despre viitor reflectă pur și simplu o diferență epistemologică între viitor și trecut: viitorul nu este mai puțin real decât trecutul; doar știm mai puține despre asta.

Teoria B în fizica teoretică

Teoria B a timpului a primit sprijin din partea fizicienilor. Acest lucru se datorează probabil compatibilității cu fizica și faptului că multe teorii, cum ar fi relativitatea specială, modelul ADD și cosmologia branelor, indică o teorie a timpului similară cu teoria B.

În relativitatea specială, relativitatea simultaneității arată că nu există un prezent unic și că fiecare punct din univers poate avea un set diferit de evenimente care se află în momentul său prezent.

Multe dintre predicțiile contraintuitive dovedite acum ale relativității speciale, cum ar fi contracția lungimii și dilatarea timpului, sunt rezultatul acestui lucru. Relativitatea simultaneității este adesea considerată ca implicând eternismul (și, prin urmare, o teorie B a timpului), unde prezentul pentru diferiți observatori este o porțiune de timp a universului cu patru dimensiuni. Acest lucru este demonstrat în argumentul Rietdijk-Putnam și în forma avansată a acestui argument a lui Roger Penrose, paradoxul Andromeda.

Prin urmare, este obișnuit (deși nu universal) ca teoreticienii B să fie patrudimensionali, adică să creadă că obiectele sunt extinse în timp, precum și în spațiu și, prin urmare, au părți temporale și spațiale. Aceasta este uneori numită ontologia feliei de timp.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)