Cronocentrismul este presupunerea că anumite perioade de timp (de obicei, prezentul) sunt mai bune, mai importante sau un cadru de referință mai semnificativ decât alte perioade de timp, fie trecute, fie viitoare. Percepția unor atribute mai pozitive, cum ar fi moralitatea, tehnologia și rafinamentul la propriul timp, ar putea conduce un individ, ca membru al unei colectivitati, să-și impună formele de timp asupra altora și să împiedice eforturile către comunități temporale mai omogene.
Cronocentrismul (din grecescul chrono– însemnând „timp”) a fost inventat de sociologul Jib Fowles într-un articol din jurnalul Futures în februarie 1974. Fowles a descris cronocentrismul drept „convingerea că propriile vremuri sunt primordiale, că alte perioade pălesc în comparație. „. O viziune critică a descris-o ca fiind credința că doar prezentul contează și că trecutul este irelevant, cu excepția faptului că servește drept referință la câteva ipoteze de bază despre ceea ce a fost înainte. Mai recent, ea a fost definită ca „egotismul că propria generație se află în pragul istoriei”. Termenul a fost folosit mai demult într-un studiu despre atitudinile față de îmbătrânire la locul de muncă. Cronocentritatea: „…a vedea doar valoarea propriei cohorte de vârstă… a descris tendința managerilor mai tineri de a avea percepții negative asupra abilităților sau a altor competențe legate de muncă ale angajaților mai în vârstă.” Acest tip de discriminare este o formă de discriminare pe bază de vârstă.
Cronocentrismul ca etnocentrism este perceperea și judecarea valorilor istorice ale unei culturi în termenii standardelor unei perioade de timp.
Fundația Long Now este o organizație care încurajează utilizarea anilor din 5 cifre, de ex. „02016” în loc de „2016”, pentru a ajuta la evidențierea a cât de devreme este timpul prezent în viziunea lor asupra cronologiei umanității. Utilizarea anilor cu două cifre înainte de Y2K a fost un exemplu de cronocentrism (în primii ani de calcul, se credea că anii 2000 și 1899 sunt prea îndepărtați în viitor sau în trecut și, prin urmare, au mai puțină importanță decât a putea economisi două cifre în computerizarea și dactilografiarea anilor).
„Principiul timpului copernican” este un analog temporal al principiului copernican pentru spațiu, care afirmă că nicio locație spațială nu este mai mult sau mai puțin specială a unui cadru de referință decât orice altă locație spațială (adică, universul nostru fizic nu are centru). Unii autori au extins acest lucru pentru a include și faptul că niciun moment în timp nu este mai mult sau mai puțin special decât orice alt moment în timp (de exemplu, în teoriile învechite ale stării de echilibru), deși acest lucru nu poate fi aplicat universal (de exemplu, singularitatea Big-Bang este un moment special în timp care poate fi folosit în mod logic ca un cadru de referință pentru datarea evenimentelor ulterioare).
Cronocentrismul era, de asemenea, considerat o normă în muzică până în secolul al XX-lea, când muzicienii credeau că muzica lor păstra un stil de interpretare care a format un lanț neîntrerupt de autoritate și ortodoxie. De exemplu, muzicienii romantici au schimbat în mod deliberat stilul când au interpretat repertoriul anterior.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Filosofie – Noțiuni de bază, Volumul 2
Descoperă complexitatea filosofiei printr-o abordare accesibilă și bine structurată!
Filosofie – Noțiuni de bază, Volumul 1
Descoperiți esența filosofiei într-o carte accesibilă și cuprinzătoare!
Filosofia contează – Prezentări și recenzii
Descoperă puterea filosofiei: înțelegere și reflexie profundă.
Lasă un răspuns