Ce au în comun Pământul, un pendul în mișcare, un cristal de cuarț și un atom de Cesiu? Toți au fost folosiți de oameni pentru a măsura timpul. Reprezintă progresul umanității de-a lungul timpului în măsurarea timpului în sine. Dar ce anume intenționează să măsoare oamenii? Să ieșim din viața noastră modernă pentru un minut și să ne întoarcem într-o perioadă dinainte de „timp”.
Nu există niciun ceas, nici măcar unul solar. Locuiești într-o peșteră cu familia ta extinsă. Când se întunecă, cineva lovește două pietre pentru a aprinde un foc. Înveți despre animale și Soare și stele, iar când focul moare, te învelești în blănurile tale de animale și te culci. Când Soarele răsare din nou, te trezești și te apuci de treabă pentru a putea trăi ca un respectabil locuitor de peșteră – până când Soarele apune din nou. Nu știi nimic despre ceasuri cu deșteptător și sirene de pauză, sau programări de autobuz și clopote care sună stingerea. Nimic! Ttuturor oamenilor le pasă de timp doar când Soarele este pe cer și, desigur, de anotimpuri.
Cu alte cuvinte, natura este cronometrul tău. S-ar putea să-ți pese de câte zile au trecut de când ultimele frunze au căzut de pe copaci, așa că știi despre câte zile trebuie să treacă înainte ca animalele sălbatice preferate să revină și să le gătești. Astfel, înveți să numeri zilele făcând crestături pe un băț sau zgârieturi pe o piatră.
Apoi, oamenii au inventat agricultura. În loc să se deplaseze mereu, să meargă oriunde era mâncarea, au rămas adesea pe loc. Apoi lucrurile au început să se complice. Oamenii aveau diferite slujbe de făcut. S-a dezvoltat structura socială, cu lideri, consilii de conducere și structuri construite în scopuri diferite. Oamenii se adunau pentru a socializa, a se închina sau a lua decizii. Odată cu această complexitate a crescut nevoia de „sincronizare”. Cu alte cuvinte, aveau nevoie disperată de ceasuri standard, toate setate în același timp.
Ce înseamnă o zi
Înainte de a putea măsura timpul, cineva trebuia să decidă ce măsoară de fapt. Au început cu cel mai evident ciclu natural pe care l-au cunoscut – o zi. Nu știau ce „a cauzat” un ciclu de zi-noapte – rotația Pământului – dar asta nu conta. Așadar, o zi a devenit unitatea principală a măsurării timpului.
O zi este lungă, așa că au decis să o divizeze în 24 de părți (numite ore) și să împartă fiecare oră în 60 de părți (numite minute) și fiecare minut în 60 de părți (numite secunde). De ce 24 de ore? Poate cineva ar fi aruncat o mână de orez în aer și a numărat boabele care au aterizat în interiorul unui cerc desenat pe pământ, după cum știm. Ar fi putut alege să împartă ziua în 50 de părți, sau 100 de părți sau 539 de părți. De fapt, unul dintre cele mai vechi sisteme de păstrare a timpului, inventat acum 5.000 de ani de sumerieni (care trăiau în ceea ce este acum Irak), a împărțit ziua în 12 perioade, fiecare fiind împărțită în 30 de părți.
Când s-a simțit nevoia unor unități mai mici de o zi, oamenii au început să măsoare trecerea timpului în funcție de durata altor evenimente „standard”, care se întâmplă mai repede decât o revoluție a Pământului pe axa sa – de exemplu, timpul în care 500 de picături de apă cad dintr-un recipient cu scurgere, sau timpul în care nisipul cade printr-un orificiu dintr-o clepsidră, sau timpul în care un pendul de o anumită lungime se balansează de 100 de ori.
De-a lungul a mii de ani, cronometrarea mecanică a devenit din ce în ce mai fiabilă și precisă. Acum, în loc să numărăm balansul unui pendul, putem număra vibrațiile unui nucleu atomic. Folosind tehnologie modernă, o secundă, sau chiar o milionime sau o miliardime de secundă, poate fi cronometrată cu o precizie rafinată.
Dar stai așa! Nici măcar Pământul nu măsoară timpul cu acel grad de regularitate. O zi nu este chiar 24 de ore. Durata obișnuită sau medie a unei rotații a Pământului este de 23 ore 56 minute și 4,091 secunde *, dar are unele mici variații.
Ce este acel „ceva” pe care îl măsurăm dacă nici măcar natura nu este așa de regulată măsurarea noastră? Care este relația minutelor și a secundelor noastre cu natura? Ei bine, de fapt, niciuna! „Ora” la care ne ”închinăm” adesea este propria noastră invenție.
PDF: https://www.telework.ro/ro/e-books/reinventarea-timpului/
Acest articol a fost scris de Diane Fisher, scriitor și designer The Space Place la spaceplace.nasa.gov. Ilustrații de Alex Novati. Mulțumiri lui Gene Schugart, consilier Space Place, pentru concept și sfaturi. Articol oferit prin amabilitatea Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology, Pasadena, California, în contract cu National Aeronautics and Space Administration. Traducere, editare imagini și adaptare de Nicolae Sfetcu, www.telework.ro.
Procesul
Ediția a doua Auor: Franz Kafka Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu Procesul poate fi considerat drept un studiu despre puterea politică, o parabolă religioasă pesimistă, sau un roman polițist. Este povestea de coșmar a unui funcționar de bancă respectabil care … Citeşte mai mult
Distincția dintre falsificare și respingere în problema demarcației la Karl Popper
În ciuda criticilor teoriei falsificabilității propuse de Karl Popper pentru demarcarea între știință și ne-știință, în principal pseudoștiință, acest criteriu este încă foarte util, și perfect valabil după perfecționarea lui de către Popper și adepții lui. Mai mult, chiar și … Citeşte mai mult
Experimente de fizică
O trecere în revistă a experimentelor din domeniul fizicii care au marcat evoluția și progresul omenirii, și cunoașterea despre lume și universul în care trăim. În final, o serie de experimente foarte interesante și bune documentate recomandate de NASA pentru … Citeşte mai mult
Lasă un răspuns