Experimentul de interferență al lui Young, 1803 (1)

Experimentul de interferență al lui Young, numit și interferometrul cu dublă fantă al lui Young, a fost versiunea originală a experimentului modern cu dublă fantă, efectuat la începutul secolului al XIX-lea de Thomas Young. Acest experiment a jucat un rol major în acceptarea generală a teoriei ondulatorii a luminii. În opinia lui Young, aceasta a fost cea mai importantă dintre numeroasele sale realizări.

Teorii ale propagării luminii în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea

În această perioadă, mulți oameni de știință au propus o teorie ondulatorie a luminii bazată pe observații experimentale, inclusiv Robert Hooke, Christiaan Huygens și Leonhard Euler. Cu toate acestea, Isaac Newton, care a efectuat numeroase investigații experimentale asupra luminii, a respins teoria ondulatorie a luminii și a dezvoltat teoria sa corpusculară a luminii, conform căreia lumina este emisă de un corp luminos sub formă de particule minuscule. Această teorie a dominat până la începutul secolului al XIX-lea, în ciuda faptului că multe fenomene, inclusiv efectele de difracție la margini sau în deschideri înguste, culorile în pelicule subțiri și aripile insectelor și incapacitatea aparentă a particulelor de lumină de a se ciocni una de cealaltă atunci când două fascicule de lumină se intersectează, nu puteau fi explicate în mod adecvat de teoria corpusculară, care, cu toate acestea, a avut mulți susținători eminenți, inclusiv Pierre-Simon Laplace și Jean-Baptiste Biot.

Lucrările lui Young despre teoria undelor

Dintr-o carte publicată în 1807 care relatează prelegerile ținute de Young în 1802 către Royal Institution din Londra.

Pagina de titlu a programei lui Young pentru un curs de prelegeri de filozofie naturală și experimentală (1802).

În timp ce studia medicina la Göttingen în anii 1790, Young a scris o teză despre proprietățile fizice și matematice ale sunetului, iar în 1800 a prezentat o lucrare la Royal Society (scrisă în 1799) în care susținea că lumina avea și o mișcare ondulatorie. Ideea sa a fost întâmpinată cu un anumit scepticism, deoarece contrazicea teoria corpusculară a lui Newton. Cu toate acestea, el a continuat să-și dezvolte ideile. El credea că un model ondulatoriu ar putea explica mult mai bine multe aspecte ale propagării luminii decât modelul corpuscular:

O clasă foarte extinsă de fenomene ne conduce și mai direct la aceeași concluzie; acestea constau în principal în producerea de culori prin intermediul unor plăci transparente și prin difracție sau inflexiune, niciunul dintre acestea nefiind explicat pe baza presupunerii emanației, într-un mod suficient de minuțios sau cuprinzător pentru a satisface chiar și cei mai sinceri susținători ai sistemului proiectil; în timp ce, pe de altă parte, toate acestea pot fi înțelese imediat, din efectul interferenței luminilor duble, într-un mod aproape similar cu cel care constituie în sunet senzația unei bătăi, atunci când două corzi care formează un unison imperfect sunt auzite vibrând împreună.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)