Filosofia psihologiei se referă la numeroasele probleme aflate la bazele teoretice ale psihologiei moderne.
Unele dintre problemele studiate de filozofia psihologiei sunt preocupările epistemologice legate de metodologia investigării psihologice. De exemplu:
- Care este cea mai potrivită metodologie pentru psihologie: mentalism, behaviorism sau un compromis?
- Sunt auto-rapoartele o metodă fiabilă de colectare a datelor?
- Ce concluzii se pot trage din testele de ipoteză nulă?
- Pot fi măsurate în mod obiectiv experiențele personale (emoții, dorințe, convingeri etc.)?
Alte aspecte din filosofia psihologiei sunt întrebările filosofice despre natura minții, a creierului și a cunoașterii și sunt, probabil, mai gândite de obicei ca parte a științei cognitive sau a filosofiei minții, cum ar fi:
- Ce este un modul cognitiv?
- Sunt oameni creaturi raționale?
- Ce fenomene psihologice ajung la standardul necesar pentru a le numi cunoaștere?
- Ce este trăsătura înnăscută?
Filosofia psihologiei monitorizează, de asemenea, îndeaproape activitatea contemporană efectuată în neuroștiințe cognitive, psihologie evolutivă și inteligență artificială, de exemplu, întrebarea dacă fenomenele psihologice pot fi explicate folosind metodele neuroștiinței, teoria evoluției și modelarea computațională. Deși toate acestea sunt domenii strâns legate, există încă unele preocupări legate de oportunitatea de a importa metodele lor în psihologie. Unele dintre astfel de preocupări sunt dacă psihologia, ca și studiul indivizilor ca sisteme de procesare a informațiilor (vezi Donald Broadbent), este autonomă față de ceea ce se întâmplă în creier (chiar dacă psihologii sunt de acord că creierul comportă într-un anumit sens comportamentul); dacă mintea este „conectată” suficient pentru ca investigațiile evolutive să fie fructuoase; și dacă modelele computaționale pot face mai mult decât să ofere posibile implementări ale teoriilor cognitive care nu ne spun nimic despre minte.
Filozofia psihologiei este un domeniu relativ tânăr, deoarece psihologia „științifică” – adică psihologia care favorizează metodele experimentale asupra introspecției – a ajuns să domine studiile psihologice abia la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un aspect filozofic al psihologiei este evaluarea meritelor multor școli de psihologie diferite care au fost și sunt practicate. De exemplu, utilizarea psihologiei cognitive a stărilor mentale interne ar putea fi comparată cu behaviorismul, fiind examinate motivele pentru respingerea răspândită a behaviorismului la mijlocul secolului al XX-lea.
Subiectele care se încadrează în filosofia minții merg mult mai departe. De exemplu, întrebările despre însăși natura minții, calitățile experienței și aspecte particulare precum dezbaterea dintre dualism și monism au fost discutate în filosofie de mai multe secole.
În legătură cu filosofia psihologiei sunt anchete filosofice și epistemologice despre psihiatria clinică și psihopatologia. Filosofia psihiatriei este în principal preocupată de rolul valorilor în psihiatrie: derivat din teoria valorii filosofice și fenomenologia, practica bazată pe valori vizează îmbunătățirea și umanizarea procesului de luare a deciziilor clinice în mediul extrem de complex al îngrijirii sănătății mintale. Filozofia psihopatologiei este implicată în principal în reflectarea epistemologică a fundamentelor filosofice implicite ale clasificării psihiatrice și a psihiatriei bazate pe dovezi. Scopul său este de a dezvălui activitatea constructivă care stă la baza descrierii fenomenelor mentale.
Lasă un răspuns