Un gaz cu efect de seră (GES) este un gaz capabil să capteze energia radiației solare în atmosfera unei planete. Gazele cu efect de seră contribuie cu cea mai mare parte a efectului de seră în bugetul energetic al Pământului.
Gazele cu efect de seră pot fi împărțite în două tipuri, directe și indirecte. Gazele care pot absorbi direct energia solară sunt gazele directe cu efect de seră, de exemplu, vaporii de apă, dioxidul de carbon și ozonul. Moleculele acestor gaze pot absorbi direct radiația solară la anumite intervale de lungime de undă. Unele gaze sunt gaze indirecte cu efect de seră, deoarece nu absorb energia solară direct sau semnificativ, dar au capacitatea de a produce alte gaze cu efect de seră. De exemplu, metanul joacă un rol important în producerea de ozon troposferic și formarea de cantități mai mari de dioxid de carbon.[23] NOx[24] și CO[25] pot produce, de asemenea, ozon troposferic și dioxid de carbon prin procese fotochimice.
(Gazele atmosferice absorb doar unele lungimi de undă de energie, dar sunt transparente pentru celelalte. Modelele de absorbție a vaporilor de apă (vârfurile albastre) și a dioxidului de carbon (vârfurile roz) se suprapun în unele lungimi de undă. Bioxidul de carbon nu este atât de puternic ca gaz cu efect de seră ca vaporii de apă, dar absoarbe energia la lungimi de undă mai lungi (12-15 micrometri), ceea ce vaporii de apă nu pot, parțial închizând „fereastra” prin care căldura radiată de suprafață ar scăpa în mod normal în spațiu. ((Imagine NASA, Robert Rohde)[26])
Prin contribuția lor procentuală la efectul de seră global pe Pământ, cele patru gaze majore cu efect de seră sunt:[27][28]
- Vapori de apă (H2O), 36~72% (~75% inclusiv norii);[29]
- Dioxid de carbon (CO2), 9~26%;
- Metan (CH4), 4~9%;
- Ozon troposferic (O3), 3~7%.
Nu este practic să se atribuie un procent specific fiecărui gaz deoarece benzile de absorbție și emisie ale gazelor se suprapun (de unde intervalele date mai sus). O moleculă de apă rămâne în atmosferă doar o medie de 8 până la 10 zile, ceea ce corespunde cu o variabilitate mare a contribuției norilor și a umidității în orice moment și locație anume.[21]: 1–41.
Există și alte gaze influente care contribuie la efectul de seră, inclusiv protoxid de azot (N2O), perfluorocarburi (PFC), clorofluorocarburi (CFC), hidrofluorocarburi (HFC) și hexafluorura de sulf (SF6).[21]: AVII-60 Aceste gaze sunt produse în mare parte prin activități umane, astfel încât au jucat un rol important în schimbările climatice.
Modificarea concentrației gazelor cu efect de seră din 1750 până în 2019[30] (ppm: părți pe milion; ppb: părți pe miliard):
- Dioxid de carbon (CO2), 278,3 până la 409,9 ppm, în creștere cu 47 %;
- Metan (CH4), 729,2 până la 1866,3 ppb, în creștere cu 156 %;
- Protoxid de azot (N2O), 270,1 până la 332,1 ppb, în creștere cu 23 %.
Potențialul de încălzire globală (global warming potential, GWP) al unui gaz cu efect de seră este calculat prin cuantificarea duratei de viață și a eficienței efectului de seră al gazului. De obicei, protoxidul de azot are o durată de viață de aproximativ 121 de ani și un GWP de peste 270 de ori mai mare decât dioxidul de carbon pentru o perioadă de timp de 20 de ani. Hexafluorura de sulf are o durată de viață de peste 3000 de ani și un GWP de 25000 de ori mai mare decât dioxidul de carbon, conform celui de-al șaselea raport de evaluare al IPCC.[30]
Referințe
- Hogan, Kathleen B.; Hoffman, John S.; Thompson, Anne M. (1991). „Methane on the greenhouse agenda”. Nature. 354 (6350): 181–182. Bibcode:1991Natur.354..181H. doi:10.1038/354181a0. ISSN 1476-4687. S2CID 587297.
- Haagen-Smit, A. J.; Bradley, C. E.; Fox, M. M. (1953). „Ozone formation in photochemical oxidation of organic substances”. Industrial & Engineering Chemistry. 45 (9): 2086–2089. doi:10.1021/ie50525a044.
- Fishman, Jack; Seiler, Wolfgang (1983). „Correlative nature of ozone and carbon monoxide in the troposphere: Implications for the tropospheric ozone budget”. Journal of Geophysical Research. 88 (C6): 3662. Bibcode:1983JGR….88.3662F. doi:10.1029/JC088iC06p03662. ISSN 0148-0227.
- „NASA: Climate Forcings and Global Warming”. 14 January 2009. Archived from the original on 18 April 2021. Retrieved 20 April 2014.
- „Water vapour: feedback or forcing?”. RealClimate. 6 April 2005. Archived from the original on 24 June 2007. Retrieved 1 May 2006.
- Kiehl, J.T.; Trenberth, Kevin E. (February 1997). „Earth’s Annual Global Mean Energy Budget” (PDF). Bulletin of the American Meteorological Society. 78 (2): 197–208. Bibcode:1997BAMS…78..197K. CiteSeerX 10.1.1.168.831. doi:10.1175/1520-0477(1997)078<0197:EAGMEB>2.0.CO;2. Archived from the original (PDF) on 30 March 2006. Retrieved 1 May 2006.
- Gavin Schmidt (1 October 2010). „Taking the Measure of the Greenhouse Effect”. NASA Goddard Institute for Space Studies – Science Briefs.
- „The Earth’s energy budget, climate feedbacks, and climate sensitivity” (PDF).
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns